Cele mai cunoscute catune ale vlahilor din Muntenegru

In Muntenegru o regiune numita “Katunska Nahija”, a fost locuita in intregime de populatie de origine vlaha. Spre deosebire de vlahi de pe litoralul Adriatic, cei de la munte, fiind mai bruneti, erau numiti „crnogunjci”, „Mauro-Vlahi”, „Morlaci”, etc.

Catunele erau asezate in jurul muntelui Lovcen, pe timpil conducatorului Njegoš (Negus), numarau cca. 20.000 de suflete.

Triburile muntenegrenilor se numeau:

Cetinje,

Njeguši,

Ćeklići,

Bjelice,

Cuce (Velje si Male),

Ozrinići (Čevljani),

Pješivci (Gornji si Donji),

Zagarač (Gornji si Donji) si

Komani (Komani si Bandići).

Cetinje in veacul 19 avea aprox. 2000 de locuitori, fiind capitala istorica a Muntenegrului. Orasul a fost intemeiat in veacul 15, tot aici este situata si Biserica Vlaha, ridicata in 1450.

O alta ramura care se trage din regiunea Cetinje, este si familia de nobili pe nume Snačići (Svačići, Svadčići), care sunt amintiti in arhivele istorice din Croatia. Unul dintre cei mai cunoscuti membri ai acestui trib era banul croat Petru, in timpul domniei regelui Dmitar Zvonimir (1075-1089). Ca urmas al acestei familii, in veacul 14, este amintit Nelipac II. Nelipčić, duce croaț si dregator din familia Nelipčić Cetinski care a condus Kninul și Principatul Cetina.

Nelipcici II pe vremea Banului Mladen II, este avansat si ajunge sa primeasca titlul de Voievod, titlu cu care va ramane pana la moarte.

Se considera ca Nelipicii sunt inruditi si cu familia de Cetinje a cneazului Domald.

Pompiliju Sfera

Reclame

Ctitoriile dregatorilor sarbi de origine vlaha

Familia Mrnjavcevici

 Manastirea Divljane (veacul 14), este inchinata Sfantului mucenic Dimitrie, izvoratorul de Mir (8 noiembrie), se gaseste situata in satul Divljane, facand parte din eparhie Nisului, in apropiere de lacul cu aceiasi denumire.

Conform unelor date manastirea ar fi fost ridicata inca de la anul 394, pe temelia unui templu pagan ridicat in cinstea zeului Mitra. Alte descoperiri arheologice au scos la iveala ca aceasta localitate a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri. La doar 1 Km a fost gasita o asezare care dateaza din epoca bronzului, ce apartinea tribalilor traci cca 1200 i.e.n. La doar 5 Km de manastire, la Bela Palanca se gaseste o alta asezare Remeziana, de pe timpul romanilor.

Pe locul templului ridicat in cinstea zeului Mitra, au fost gasita o icoana din marmora a unei nimfe precum si o alta icoana a cavalerului trac, tot din marmora. Templel ale zeului Mitra au fost ridicate prin veacul 2 si 3 e.n. In aceasta zona, au fost gasite numeroase vestigii antice prin imprejurimi, ceea ce dovedeste faptul ca regiunea a fost locuita din cele mai vechi timpuri.

Denumirea Divljane deriva din cuvantul get “Diu” adica “Zeu”, din care apoi  latinescul “Divus – “Diviana”, ceea ce inseamna divin, divinitate. Dupa spusele profesorului S. Petrović, toponimele ce deriva din acest cuvant latin sunt: div, ceea ce in sarba inseamna urias, apoi, divlji, ceea ce inseamna salbatic.

Din Biblie, din Cartea lui Enoh si multe alte legende vechi, de peste tot in lume, se stie ca in vremuri stravechi, pe pamant au trait uriasii. Astfel din cuvantul Divus se extrage denumirea zeilor in limba hindusa deva, la persi daeva, in latina mai apare si deus, etc.

Biserica crestina timpurie se considera ca a fost ridicata de catre Episcopul Sfantul Niceta de Remesiana (338-420), care s-a nascut chiar la Bela Palanca in apropiere de Divljane. Niceta a fost Episcop in aceasta localitate timp de 54 de ani (366-420). Pe timpul vieti a construind multe biserici si manastiri, la Milano, la Marsilia, Tugasti…etc.

Sfantul Niceta de Remesiana  a tinut legaturi cu multi prelati ai timpului sau: Imparatul  Teodosie, Papa Damas, Siricie, Inocentie, Patriarhul Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Paulin, Sf.. Ambrozije, Sf.. Avgustin, Sf. Jeronim si alti.

Nu intamplator, in apropiere de Manastire se gaseste si un izvor care se considera ca este tamaduitor, precum si un stejar vechi de mai bine de 1.000 de ani.

Sfantul Niceta a inchinat vechea manastire Sfantului Dumitru, deoarece acest sfant era si protectorul orasului Solun, orasul principal al prefecturii Iliricului, de care in acel timp tinea si Remesiana (Bela Palanca).

Hoardele nevalitoare a barbarilor sclavini, vor distruge manastirea, astfel ca ea va fi reconstruita in mai multe randuri pe vremea Imperiului Bizantin.

Se considera ca manastirea este reconstruita de catre familia Mrnjavcevici in sec.14, in mai multe etape, ea suferind iarasi devastari pe vremea turcilor. Ultima data a fost renovata in 1395, ramanand asa pana in 1902, cand a trebuit sa fie iarasi renovata, aratand asa cum este astazi.

Manastirea Zavidince, din satul cu acelasi nume, tine de eparhia Nisului, pe teritoriul comunei Babušnica. Manastirea este inchinata Sfantului Gheorghe, insa in popor este cunoscut si ca manastirea Sfantului proroc Ilie. Probabil a fost ridicata pe la anul 1367, de catre fratii Mrnjavčević. In interior se gaseste un izvor de apa ce se considera ca ajuta vederea la oameni. Nu exista alte date istorice despre manastire.

Hramul este reconstruit in 2012.

Manastirea lui Marko, se gaseste situate in satul Markova Sušica, la 18 Km de Skoplje. Manastirea ridicata in 1345, a primit denumirea dupa Kraljevici Marko (Craisorul Marco), care se tragea din familia Mrnjavcevici, este inchinata Sfantului Dimitrie. Ctitorul este regale Vukašin, dar constructia a fost terminate pe vremea fiului sau Marko, intre 1366-1372. godine. Probabil biserica a apartinut familiei, pentru ca se presupune ca in ea au fost inmormantati tatal si fiul Vukašin si Marko.

Crkva Svete Nedelje din Prizrenu. Conform inscrisului s fost ctitorie tot a regelui Marko Mrnjavcevic, inchinata Sfintei Fecioare Maria, ridicata in 1370-1371.

Biserica a fost reconstruita in 2005.

Familia Kosaca

Manastirea Zagrađe este situate langa Šćepan Polje, la unirea raului Piva cu Tara. A fost ridicata la mijlocul sec.15 (1450-1460), de catre hertegul  Stefan (Šćepan) Vukčić Kosača, nepotul voievodului Sandalj Hranića. Biserica este ridicata in cinstea Inaltari Domnului.

Lazar Hrebeljanovic

 Manastirea Gornjak este prima ctitorie a cneazului, situate in apropiere de raul Mlava, ridicata in 1378. Din cauza razboaielor, manastirea a fost de mai multe ori aprinsa si distrusa. De deasupra in capela cioplita in stanca, sunt asezate moastele Sfantului Grigorie Sinaiticul. Sfantul a trait o peroada in aceasta pestera, iar credinciosi cred ca moastele ajuta femeile care nu pot ramane insarcinate.

Manastirea Ravanica, este situata in apropiere de Senj si raul Ravanica. A fost ridicata in 1381 si inchinata Inaltari Domnului .

Dupa razboiul de la Cosovo Polje, trupul neansufletit al marelui cneaz a fost inmormantat in aceasta manastire. Dupa cucerirea turceasca manastirea a fost jefuita si distrusa in mare parte.

Ieromonahul Stefan Daskal (Dascal, invatator),  a lasat inscris despre zilele grele prin care manastirea a trecut la finele veac.17. Conform spuselor sale in primavera anului 1690, patriarhul Arsenije Čarnojević impreuna cu 37 de mii de familii a fugit din fata turcilor peste Dunare. Atunci si calugarii manastiri Ravanica s-au alaturat patriarhului au luat moastele lui Lazar si s-au refugiat in Ungaria la Santandrei. Aici calugari au ridicat in apropierea Dunari o mica biserica in care au depus moastele sfantului cneaz Lazar. Nu este cunoscut cine a fost ctitorul acestei manastiri.

Cneazul Aleksandar Karađorđević renoveaza manastirea Ravanica in 1844 din bani statului sarb.

Familia Balsic

Manastirea Beška (1438), este ridicata in apropierea lacului Skadar. Hramul este inchinat  Sfantului Gheorghe, fiind ctitoria cneazului Đurađa II Stracimirović-Balšić si a Jeleni (Elena) Balšić, fica cneazului Lazar. In biserica sunt inmormantati si Đurađ si sotia sa Jelana Balšić.

Biserica Sfantul Gheorghe (1441-1442), este situate pe insula Gorica (Beška, Brezovica), din lacul Skadar, in Muntenegru. Se presupune ca a fost ridicata de catre Đurađ II Stracimirović Balšić sau de sotia sa Jelena.

Dupa moartea celui de-al doilea ei sot, voievodul de Hum, Sandalj Hranić, in 1435 anul, Jelena se intoarce in Zeta. Din testamentul lasat se intelege ca ea a restaurant biserica.

Pompiliju Sfera

Altoman Vojinović

Marele jupan Altoman (1347 – 1359),se trage din familia Vojinović, care aveau in stapanire mai multe mosii din regiunea Hum (Zahumlje), regiune din care provin mai multe familii de vlahi, partea mare nobili care aveau un rol important in conducerea Regatul medieval Sarb.

 Vezi articolul precedent!

Altoman a fost cel mai varsnic fiu al lui  voievodului Vojina, se casatoreste cu Ratoslavoa Mladenović cu care il va avea in 1348 de fiu pe Nikola Altomanovici. Pe vremea singurului Tar Dusan al sarbilor, facea parte din nobilimea de varf al statului, luand parte la diverse razboaie, in special din Epir si Tesalia.  Dupa moartea sa mosiile au fost ocupate de catre fratele sau cneazul Vojislav Vojinović (pe la anii 1355-1363), inlaturandu-l pe nepotul sau de frate Nikola si pe mama sa.

Fratii lui Altoman erau  Miloš, Vojislav si sora Vojislava, casatorita cu Brajko din familia Branivojević, din Ston regiunea Hum.

Marele jupan Altoman Vojinović moare in 1359.

Dupa cum am relatat in articolele anterioare, Dusan din familia Nemanjici, a fost in buna parte inconjurat de nobilimea vlaha din Hertegovina. Dupa moartea sa nobilimea va lupta pentru putere. Pe de o parte erau Lazar Hrebeljanovici si Nikola Altomanovici care tineau parte regelui Uros, fiul lui Dusan, iar pe de cealalta parte era despotul Ugljesa din familia  Mrnjavcevici. Lupta se va sfarsi in favoarea despotului, care practic va conduce statul sarb, regale Uros avand mai mult un rol secundar.

Pompiliju Sfera

Deslavizarea Balcanului – Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada medievala – partea II

Šefik Beslagic in cartea Ljubinj srednjevekovni nadgrobni spomenici, spune:

“Toata regiunea Ljubinje a fost in perioada medievala populata de triburi ale vlahilor, despre care inca nu este stabilit dar sunt bastinasi sau au migrat din alte regiuni… Dintre triburi sunt cunoscute Vlahovići, Pocrnje, Radosalići, Burmazi, Bančići, Goduni, Boljuni si Hrabreni-Miloradovići. In apropiere, in Popovo polje, sunt cunoscute familiile de nobili Nikolić, Sanković, dar cei mai importanti era familia lui Nenac Čihorić din  Veličani.”

Apoi, acelasi autor mai spune: “Stipko Radosalić, a carui mormant inca mai poate fi gasit in aceasta regiune (Ljubinje). Se pare ca fratia Radosalić a fost destul de numeroasa, fratia din Vlahi de jos. Mai multi din aceasta familie au fost buni pietrari, astfel ca pe langa distinsul pietrar Radonja Grubačević din Dubrovnik (veac.15), a lucrat si Simo in Radosalić, care cel mai probabil a fost de prin partile acestea, apoi zidarii si pietrarii Vlatko,  Ostoja, numit Kostur, precum si Vitko Radosalić. Vitko cu inca un mester a ridicat si o biserica franciscana in Srebrenica. Mai tarziu, pe la finele veacului 15, in Dubrovnik sant amintiti pietrarii Marko si Vukac Radosalić.”

Se considera ca acesti mesteri au facut partea mare a pietrelor funerare (cruci din piatra si sarcofage), din sus amintita localitate vlaha.

Čihorići, sant nobili medievali din Popovo polje, care anterior, pana la anul 1356, s-au mai numit si Drugovići. In izvoarele istorice sunt amintiti in localitatile Travunije, Gacko, Nevesinje si Nikšić. Se considera ca aici s-au asezat venind din Salonic si Polog, Grecia de azi.  In documente de arhiva, dar si pe pietrele funerare sunt amintiti ca  Čihorići. Din aceasta familie isi trage originea si voievodul  Sandalj Hranića.

Primul nobil amintit de arhiva istorica din Dubrovnik, este Radoje Drugović, gasit in slujba banului Matija Ninoslav, la anul 1249. godine. La inceputul veacului 13 este amintit Klap Drugović din Nevesinje („Slar Drugouich de Neuesigna”), care a fost parat, aflandu-se in fata judecatorilor din Dubrovnik. Din 1335 tot in arhivele Dubrovnikului este amintit un oarecare Gradoje Čihorić din satul Kotezi, langa Popovo. Pe pietrele funerare in Veličani, Popovo sunt inscrisi mai multi membri ai acestei familii Čihorić. Sunt inscriptionate Radaca, nevasta lui Nenčev, apoi patru frati: Nenad, Vratko, Dabiživ si Stjepko.

Izvoarele mai amintesc de jupanul Dabiži Čihorić si oameni sai din tara Hum (Zahumlje), apoi de Hranko Hranković, jupan Nenac, Stjepko Čihorić si alti.

Familia Sankovići, a stapanit tara Zahumlje. Intemeietorul este  Sanko Miltenović fiul lui Milten Draživojević si nepot al lui Dražen Bogopenca (Bogopanković). Dražen a fost nobil din Nevesinje, iar numele sau este amintit pentru prima data in 1306. Stema familiei  Bogopanković este acelasi cu stema lui Petar Ohmučević, fiind probabil inruditi. Fiul lui Dražen, Milten Draživojevici si Ružir in 1336 sant amintiti ca find atasati ai regelui Stefan Dusan.

Mai este amintit Sanko Miltenović si fratele sau Gradoje, fii lui Milten, in 1335 si 1362 tot in arhiva Dubrovnikului. In 1368 Sanko face un legamant cu Nikola Altomanović (probabil tot de origine vlaha), cu ajutorul caruia ocupa o regiune a lui  Gojislav Vojinović, la granite cu Dubrovnikul.

Necropola familiei Sanković se afla in satul Biskupovo langa Konjic, unde sunt inmormantati: Milten, Sanko, Gradoje, Radič si sotia sa Gojislava. Radača, fica lui  Milten, s-a calugarit si a luat numele de Polihrania, mormantul ei gasindu-se in apropiere de manastirea Zavala din Popovo polje.

Pompiliju Sfera

 

Ioan Comnen Asan

Dupa incoronarea lui Dusan IV Nemanjici de Tar al Sarbilor si Romeilor, unul dintre reprezentanti nobilimi era Ioan Comnen Asan (Vezi articolul precedent: Deslavizarea Balcanului – Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada medievala)

Ioan (Iovan-Ivan) a fost  suveranul orasului Vlora cu aprox. Intre anii 1345 si 1363, la inceput ca vazal al sarbilor, iar mai apoi a devenit independent. Isi trage originea din nobilimea vlaho-bulgara, fiind frate al Tarului bulgar Ivan Alexandru si al Elenei Bugarska, sotia Tarului Dusan.

Ioan vine in Serbia la sora sa primind de la Tar titlul de despot si primind in stapanire teritoriile nou cucerite din Albania de sud. Aici intreprinde legaturi comerciale cu Venetia si Republica Dubrovnic. In 1353 devine cetatean venetian, cu ajutorul carora reuseste sa mentina suveranitatea cnezatului sau de Vlora.

Este nascut in Keratsa Petritsu, de catre fica despotului Šišman de Vidin si Stratimir, despotul de Kran. Astfel mama lui Ioan este urmasa dinastiei Asanestilor, aceasta fiind stranepoata Tarului Ioan II Asan.

Ioan moare probabil de ciuma in 1363. Urmasul sau va ajunge Alexandru Comnen Asan, care se pare ca era fiul sau din prima casatorie, a doua sotie a sa find Ana Palaiologina, care facea parte dintr-o familie de nobili din Epir.

Ioan a purtat si numele de Comnen din cauza mamei sale care isi tragea originea din familia Asanestilor, care la randul lor erau inruditi cu Romeii bizantini, sau prin casatoria cu Ana Palaiologina.

In afara de portul orasului, Ioan mai avea in posesie cazemata din apropiere si palatatul Berat din partea de nord-est.

Palatul Berat

Amploarea domeniilor sale este incerta. Se considera ca avea sub stapanire regiuni din centrul Albaniei de azi, cateva orasele, precum si mai multi nobili albanezi locali.

Doua bonuri de plata din 1350, sunt o dovada ca Ioan era intermediar in comertul cu șeptel, zahar si piper, avand un profit si de la vama portuara.

Din cauza amenintarilor venite din partea lui Nikeforos II Orsini, care a ajuns sa stapaneasca Tesalia si Epirul, Ioan este nevoit sa ceara ajutor din partea Venetiei. Istoricul bulgar Hristo Matanov presupune ca Ioan avea chiar si propria sa moneda.

Pompiliju Sfera

Radul-Beg

A fost un Cneaz de origine vlaha care a trait in zona muntelui Ratanj. Legenda spune ca el a cerut binecuvantare de la Episcop ca sa se casatoreasca cu propria lui  nora. Episcopul i-a zis ca asa ceva nu poate permite. Apoi Radu l-a intrebat ce sa faca ca pacatele sa-i fie iertate? Iar Episcopul i-a raspuns:

– Orice ai face, nu stiu ce va fi cu pacatele tale. Fa precum doresti.

Dupa acest raspuns Radul-Beg ii taie capul Episcopului, iar diaconului ce dadea sa-i sara in aparare, i-a taiat mana. Pentru mantuirea sa Radul-Beg zideste la poalele muntelui Ratanj noua biserici si manastiri. In una din ele, in Manastirea Lozica, legenda spune ca se gaseste mana diaconului.

In Manastirea Lapusnia (azi este ruinata), pe o icoana se spune ca putea fi vazuta persoana ucigasului precum si a arhiereului ucis.

Este doar o presupunere ca biserica Lozica a fost candva manastire care a fost cel mai probabil zidita in veacul 14 sau 15. Este inchinata Sfantului Arhanghel Gabriel. A fost reconstruita in 1680, iar apoi in 1850. Slujba se tine din 1854. godine.

In apropierea biserici se gaseste un izvor cu apa rece foarte buna.

Conacul lui Radul-beg din Zaječar, despre care se considera ca a apartinut cneazului. Este una dintre cele mai vechi constructii din oras. Se considera ca imobilul a fost cumparat de catre Radu-Gligorievici din satul Grljan, in 1833, dupa retragerea turcilor, acesta find mai apoi numit Radul beg.

Astazi conacul este transformat in muzeu al orasului vechi Zaiceri.

Pompiliju Sfera

Celnicul Radici Postupovici

„Dintr-o notità greceasca tardiva”, de curand descoperità intr-un act din arhiva Minastirii Kastamunitu de la Athos, reiese ca Mircea cel Batran a mai avut o fiica, Ana, care a fost casatorita cu marele celnic Radici„, ctitorul acestui sfant làcas si dregator de frunte si influent” al despotului sarb Stefan Lazarevici (1389-1427),  care, se afirma, consimtise la aceasta casatorie, caci dorea ca intre Tara lui si cea a lui Mircea sa fie legaturi de prietenie si chiar sa se incheie o alianta antiotomana. Alte stiri in legatura cu aceastä Ana, fica a lui Mircea Voievod, nu se mai cunosc. Se presupune doar ca ea ar fi decedat inainte de anul 1433- Preotul Prof. Dr. N. SERBANESCU Prof. Dr. N. STOICESCU, in cartea Mircea cel Mare”.

Radici (1363 sau 1372), a fost un nobil cel mai probabil de origine vlaha, care i-a slujit Despotului, Stefan Lazarević (vlah, fiul Cneazului Lazar), precum si lui Giuragi Brancovici, avand titulatura de celnic (čelnik), iar mai apoi a fost avansat  in Mare Celnic. Tatal sau Milutin, era stapanul satului Gruza din regiunea Sumadia, iar mai apoi ajunge la curtea cneazului Lazar. Ambii, si tatal si fiul Radici (de doar 17 ani), vor lupta alaturi de stapanul lor la lupta de la Cosovo Polje (1389). Doar Radici reuseste sa scape cu viata. Conform legendei, Radici sa rugat la Sfantul Gheorghe, jurand ca daca va scapa cu viata va ridica o manastire la Vracevsnica, langa Gornji Milanovac.

Manastirea Vraćevšnica 1428

In anul 1429/1430, a ridicat biserica Bunavestire in satul Grabovice, de langa Aleksandrovat. Se considera ca a mai ctitorit si o biserica in cinstea Arhanghelului Gabriel in Borča. Intre anii 1435 – 1436,  pleaca la Athos, unde va ridica sau reconstrui manastirea Kastamonitu. Aici se calugareste luand numele de Roman. Moare cel mai probabil in 1456.

In traditiile populare, Radic mai este cunoscut si cu numele de Rade Oblačić sau  Oblak Radosav, precum si ca Rajko od Rasine.

Marele Celnic era si proprietar al minei de argint din Novo Brdo si Rudnik, avand in posesie si 70 de sate, Braničevo, Kičevo, Beluća, Prodanovci, Kamenica, Šumeni, Vlasi Vojkovci si altele.

Pompiliju Sfera