Cus fiul lui Ham si nepotul lui Noe

Cum se identifica Cus, fiul lui Ham, cu zeul Bel-Baal-Moloh sau mai tarziu Armis la traco-geti si Hermes la greci?

 In perioada antica, cultul Baal-Moloh sub diverse denumiri a aceluiasi zeu, a fost venerat in toata Asia Mica, Europa, Africa de Nord si nu numai.

Mitologismele „Baal-Hadad” se vor răspândi pe întregul cuprins al semilunei fertile şi nu numai, sub diferite denumiri: Belial, Beliar la sumerieni şi akkadieni, Baal sau Bel la cannaniţiIştar la babilonieni, Aştarta la fenicieni, iar după autorul Robert Grevis, regele Belus la grecii din Peloponez (Arcadia) este unul şi acelaşi cu Baal-Belial al Vechiului Testament.
Baal-Hadad sau Haddu mai este numit şi prinţul, stăpânul pământului, puternicul, suveranul, etc…

Dupa spusele biblice, putem deduce ca tara lui Cus este Etiopia.

 Image20

Versiunea in limba romana:

Isa 11:11  în ziua aceea, Domnul va ridica din nou mâna Sa ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său dintre robii din Asiria şi din Egipt, din Patros, din Etiopia, din Elam, din Babilon, din Hamat şi din insulele mării.

Versiunea in limba engleza (King James Bible):

Isa 11:11  And it shall come to passe in that day, that the Lord shall set his hande againe the second time, to recouer the remnant of his people which shalbe left, from Assyria, and from Egypt, & from Pathros, and from Cush, and from Elam, and from Shinar, and from Hamath, and from the ylands of the Sea.

Dar cum se identifica Cus, fiul lui Ham, cu cu zeul Bel-Baal-Moloh sau mai tarziu Armis la traco-geti si Hermes la greci?

Cum ajunge Nimrod, unul din fii lui Cus din Etiopia in Babilonia si in restul Mesopotamiei, unde va deveni rege si va ridica turnul Babel?

006-asa-cush

Nimrod a fost nevoit sa calatoreasca spre nord si sa se stabileasca in regiunea Mesopotamiei, deoarece in Africa ar fi ajuns in comflict cu rudele sale. Ajungand un puternic conducator si rege faimos, rudenile sale din Canan, Mesopotamia, Asiria, Acadia, etc,  l-au numit Baal sau Moloh, ceea ce inseamna domn si stapan, deoarece a ajuns sa stapaneasca peste ei iar in Egipt a fost numit Ra, zeu al soarelui.

Cultul Baal-Moloh este reprezentat sub formă de om având cap de taur, iar statuia lui din bronz este goală în interior. Braţele sale sunt întinse şi puţin aplecate, având menirea de-a primi victimile oferite. După spusele unui rabin, victimile aşezate pe braţele idolului, erau ridicate spre cer iar apoi îndemnate să intre în cavitatea de desubtul statui, ce era înroşită de focul care ardea. Victimile erau adesea nu numai animale domestice, ci şi oameni şi chiar copii. Pentru ca ţipetele celor executaţi să se amortizeze, preoţii exersau în jurul statui mari zgomote cu tobe şi alte instrumente muzicale. După spusele unor cercetători, pântecele idolului avea 7 cavităţi interioare, în care se introducea pe rând câte o victimă: Copil, oae, berbec, viţel, taur…

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/17/urmasii-lui-ham-fiul-blestemat-al-lui-noe-actualizat/

Templul lui Baal, Palmira, Siria

Templul lui Baal, Palmira, Siria

Cauza din care acest cult a lui Bal ajunge a deveni o religie demonica este descries tot in Sfanta Scriptura:

Gen 9:22 Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
Gen 9:23 Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
Gen 9:24 Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr.
Gen 9:25 Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”
Gen 9:26 El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!
Gen 9:27 Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!”

Pe parcursul istoriei, Cus devine cunoscut ca zeul Hermes, care înseamnă Fiul lui Ham. Ham sau Khem înseamnă „cel ars” şi este posibil ca acest nume să fi avut o legătură cu adorarea soarelui. Mulţi din zeii antichităţii au apărut mai întâi în Babilon, răspândindu-se apoi în Egipt.
Liniile succesorale regale din Europa provin din liniile genealogice din Babilon, iar coroanele lor au apărut ca urmare a coafurii încornorate purtate de Nimrod.

Pompiliju Sfera

Anunțuri

Imparatul Traian in mitologia sarba – orasul lui Traian (Troian)

In unele cantece despre eroii din Bosnia, colectate de autorul Kašiković,
aflam date interesante precum ca poporul din orasul Troian crede in zeul Val (Bal), acelasi zeu despre care ne spune si Biblia ca i s-au adus jertfe umane, fii si fice (Sreten Petrovic, Sistem srpske mitologije).

Orasul lui Traian este o cetate ridicata pe muntele Cer care se considera ca a fost zidita de catre personajul mitic, imparatul Traian. Din aceasta cetate nu a mai ramas pana in zilele noastre, decat un zid de aparare la care se poate ajunge doar pe o carare forestiera lunga de cca 800m de la drumul de asfalt care merge spre cabana montana Lipova Voda (Apa lui Lipa).

1098961_trojanov-grad_po-s

O echipa condusa de catre doctorul Aleksandu Bulatović de la institutul arheologic din Belgrad a constatat ca sub orasul lui Traian se gasesc unele ramasite, ruine ale unui oras vechi din perioada preistorica, mai concret din perioada de trecere din epoca de bronz in epoca de fier.

O alta echipa de arheologi sarbo-americana au cercetat zona muntelui Cer, deoarece sa constatat ca aici in perioada preistorica au existat exploatari de zacaminte de staniu, precum si numeroase morminte bogate datand din epoca bronzului.

Conform legendei Traian a fost un demon care a trait in palatal sau din padurea izolata si care odata cu lasarea nopti iesea si agresa fete si femei ce traiau prin apropiere. El s-ar fi temut doar de rasaritul zilei, deoarece razele de soare il puteau provoca arsuri grave.

O alta legenda spune ca imparatul Traian a avut cinci fice Kosana, Koviljka, Vida si Soki, dupa a caror nume au fost intemeiate orasele Soko-gradKoviljačaVidin grad si Kosanin grad (pe muntele Cer). Nu este cunoscut numele celei de-a cincia fica, astfel ca nu se stie nici care este orasul ei.

cer

In traditia rusa si a slavilor de sud, Troian  este un demon sau zeitate care se identifica cu imparatul roman Traian. In traditiile populare este descris ca epifanie cu trei capete, cu urechi de capra sau magar care fuge de lumina zilei si umbla doar noaptea. Se crede ca ziua petrece in castelul sau iar noaptea merge cu calul la ibovnicele lui. Traditia populara spune ca Rusia este tara lui Traian.

In mitologia popoarelor slave exista foarte multe legende si omagii aduse lui Traian, el nu rareori fiind considerat drept zeu.

Pe langa toponimele cunoscute din Romania cum sant Valul lui Traian, calea lui Traianmasa lui Traian, etc, sunt cunoscute si in Bulgaria: Drumul lui Traian, orasul lui Traian, targul Ulpia augusta Traiana si multe altele. In ceea ce priveste republicile din fosta Iugoslavie, in orasul Mostar este un pod numit podul lui Traian, iar in Dalmatia ruinele palatului sau. La Dunare exista si bine cunoscuta tabla a lui Traian.

Etnograful si lingvistul sarb Vuk Karadžić il descrie pe Traian ca demon nocturn ce iese in fiecare noapte din cetatea sa din apropierea orasului Šabac pentru a intretine relatii intime cu fetele din satele din apropiere. Traian era nevoit pana la lasarea zorilor sa se intoarca in cetate pentru a nu fi parjolit de razele soarelui. Pentru a scapa de demon, taranii au taiat limbile cocosilor care cantand de venirea zorilor il avertizau pe Traian. Acesta ne mai auzind cantatul cocosilor nu sa intors la timp in cetate si a fost parjolit de razele soarelui.

trajan-i-trojan

Cercetatorul pe nume Jagić considera ca sloveni in timp, au facut legaturi intre ruine si imparatul Traian, acesta devenind demonul ruinelor de cetati si palate. In felul acesta Traian a fost zeificat si considerat asemeni zeilor omagiati de slavi precum Perun, Horz, Veles (Volos) si alti.

Cartea lui Veles, deasemenea aminteste de Troian, in context religios in care el este considerat a fi un patriarh sloven, a carei tara de origine este Rusia. Probabil ca in aceasta carte este vorba de patriarhul Troian si nu de imparatul Traian, despre care se stie ca a avut unele legaturi cu rusii si scitii, ne avand in schimb incursiuni in tarile acestora.

Oricum am concepe cultul lui Traian-Troian, trebuie sa avem in vedere ca imparatul roman prin faptele si razboaiele sale de cucerire si ma refer in special a puternicului regat dacic, a lasat o amprenta bine conturata in constiinta tuturor popoarelor bastinase a traco-geto-ilirilor si prin acestia asupra popoarelor slave asezate nu doar in peninsula balcanica ci si in intreaga Europa de rasarit – mare a slavilor.

Dupa spusele Vesnei Kakaševski este foarte neobisnuit faptul ca acest cult al lui Traian sa ajunga pana in Rusia, dar un lucru si mai nedumerit este din ce cauza si alti imparati romani nu au fost zeificati si declarati epifanii benefice sau malefice de catre popoarele slave, precum Traian?!

Pompiliju Sfera

http://www.b92.net/putovanja/vesti.php?nav_id=736512

http://www.dinarskogorje.com/cer.html

http://www.starisloveni.com/Trojan1.html

Veles sau Volos – zeul slavilor

Veles (chirilică: Велес; poloneză: Weles; cehă: Veles; slavonă veche: Велесъ) cunoscut și ca Volos (rusă: Волос) (listat ca sfânt creștin în textele rusești vechi) este una dintre principalele zeități din mitologia slavă. Era considerată ca fiind forța supranaturală a pământului, a apei și a lumii de dincolo, asociată cu dragonii, bovinele, magia, muzicienii, sănătatea și înșelătoria. Etimologia numelui Velez nu este tocmai clară (Wikipedia).

veles

Volos provine de la cuvantul vol – vo ceea ce inseamna bou (taur), care este unul dintre simbolurile de baza ale zeului antic Bal-Baal-Vol-Moloh sau Hermes, Armis la popoarele geto-tracice.

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuza-denumire-simbolica-marcul-viteazul/

Indeletnicirile zeului Veles-Volos, sant aceleasi indeletniciri (de magie) cu cele ale zeului Hermes la greci si Loki, la popoarele nordice.

https://sh.wikipedia.org/wiki/Veles_(mitologija)

375px-Loki_and_Idun_-_John_Bauer

Veles a fost ocrotitorul pastorilor iar culrul acestui zeu sa mentinut cel mai mult la triburile slave din balcani si carpati.

Autorul ceh Tradleček in veacul al 15-lea aminteste de demonul cu aceiasi denumire de Veles care mai inseamna si “vrag” (drac) si “zmaj” (zmeu).

Dupa crestinarea slavilor, Veles a fost identificat ca zeu subteran si zmeu (diavol). Partile lui positive au fost associate cu sfinti crestini, sfantul  Blaj versus sfantul Vlah.

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2009/08/23/sfantul-vlahul-si-nasterea-crestinismului/

Pompiliju Sfera

 

Aşezăminte culturale şi religioase româneşti în ţările din zona Balcanică

Prezentul material documentar cuprinde referiri la principalele obiective religioase şi culturale care au aparţinut comunităţilor româneşti din Sudul Dunării, şi care au fost achiziţionate sau construite de domnitori români, de Statul Român sau de comunităţile româneşti din ţările balcanice. Acest inventar este alcătuit pe baza mărturiilor scrise, iar proprietăţile pot fi revendicate pe cale juridică sau politică de către proprietarii de drept ai acestora. Documentarul are la bază datele existente în arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, precum şi cercetările efectuate de Asociaţia “Astra Română” din Timişoara.

Vă prezentăm mai jos datele pe care le socotim utile pentru valorificarea lor în interes naţional românesc:

MACEDONIA

Bitola-Monastir, biserică românească, târnosită la 10 mai 1905, subvenţionată de Statul Român până în 1916. În 1946 la biserica din Bitola păstorea părintele Stoica din Bucureşti; întrucât a făcut o vizită călugărilor de la mânăstirea din Gopeş, a fost expulzat în 1946, sub pretextul că a încălcat legile ţării, vizitând o mănăstire fără autorizaţie.

Intervenţia ambasadorului Tudor Vianu, de la Ambasada României de la Belgrad pe lângă Ministerul de Externe al Yugoslaviei pentru a se anula decizia sus menţionată nu a avut nici un succes.

cimitir armani bucovo

Cimitir românesc Bitola, cu capelă, înfiinţat în 1903 cu banii Guvernului României, subvenţionat până în 1916 de Statul Român.

Terenul intravilan a fost cumpărat în 1903, la cererea Primului Ministru Ion I.C. Brătianu pentru înhumarea lui, Apostol Mărgărit, primul inspector general al şcolilor româneşti din Macedonia.

4

Liceul românesc cu internat Bitola-Monastir, înfiinţat în 1880, subvenţionat de Statul Român până în 1916.

Şcoala normală profesională românească de fete cu internat Bitola-Monastir, înfiinţată în 1899 de localinici aromâni, întreţinută de Statul Român până în 1916.

bitola schoala

Biserica Sf. Dimitrie din Bitola-Monastir, zidită de comunitatea aromână la 1830.

Mânăstirea Gopes (Gopişte), cu biserica Schimbarea la Faţă, zidită de comunitatea aromânească în secolul al XIX-lea, subvenţionată de Statul Român până în 1916, pictată de Maria Erca, cu inscripţie în limba română.

Cruşevo-biserica Sf. Ioan Botezătorul, construită cu banii Statului Român la 1896 şi subvenţionată până în anul 1938.

Cimitirul românesc din Magrovo, înfiinţat cu sprijinul financiar al României în 1906 şi dezafectat de sârbi în 1912.

BANATUL SÂRBESC – SERBIA

Clădirea Băncii “Luceafărul”, cu un etaj în centrul oraşului Vârşeţ, cuprinde un imobil în formă de patrulater care se prelungeşte din strada fostă Kralja Petra Trg nr, 33, până în Calea Timişorii, în spatele internatului liceului de băieţi.

Clădirea a fost a Comunităţii Româneşti din Vârşeţ, unde a funcţionat Banca “Luceafărul” până în octombrie 1944, când au venit partizanii comunişti şi a şters orice urmă reprezentativă pentru cultura românească.

Deşi s-au înaintat cereri pentru revendicare, până în prezent autorităţile sârbeşti nu le-au soluţionat în nici un fel.

varset-luceafarul

Mânăstirea Mesici, aşezământ cultural din secolul XIV, ctitorie realizată de călugări români (sursa: I.G. Suciu în “Românii din Banat”, Noi dovezi privitoare la românitatea mânăstirilor Mesiciu şi De la Chilii).

Месић

Biserica românească din Vârşeţ, situată în centrul oraşului de o mărime impunătoare aparţine parohiei româneşti.

108667256

Există proprietăţi româneşti care trebuie revendicate în zona oraşului Biserica Albă. Date despre aceste proprietăţi se află în studiu de către domnul prof. dr. Gligor Popi.

Biserică ctitorită la 1808 de negustorul Alexici sfinţită la 1812.

Biserica Înălţarea Domnului, zidită între 1910-1912, subvenţionată de Statul Român până în 1945.

Catedrala Sf. Nicolae, biserică construită de români la sfârşitul secolului XVIII (I.G. Suciu, Ibdem, p. 531).

Vicariatul Bisericii Ortodoxe Române.

PROPRIETĂŢI ÎN TIMOC – SERBIA DE RĂSĂRIT

Mânăstirea Buco (Bucovo) de lângă Negotin. Nu există o dată cu privire la zidirea sfântului locaş, însă după istoriografii sârbi ar putea fi ctitorită în timpul regelui Milutin din secolul al XIII-lea.

Există în memoria populaţiei autohtone româneşti ideea că mânăstirea Buco-Bucovo era zidită de Sf. Nicodin în secolul al XIV-lea Sf. Nicodin era din aceste părţi, era vlaho-român şi a construit biserici numai din considerente creştine. Partea materială o susţineau domnitorii români sau vlahi atât în stânga Dunării, cât şi-n dreapta Dunării.

Mânăstirea de la Buco-Bucovo 5 km de Negotin spre sud, are lungimea de 18,8m/8,55m şi înălţimea 6,90m construită din piatră.

Cea mai veche inscripţie datează din 1731 iar cea mai nouă din 1865.

375px-Торањ_и_звоник_манастира_Буково (1)

Mânăstirea Vracna-Vraţna. Bibliografia sârbească presupune că este opera regelui Milutin secolul al XIV-lea.

După istoriografia românească mânăstirea Vraţna este opera Sf. Nicodin şi a domnitorului Radu I Basarab, (C. G. Giurescu, Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, 1941, p. 428)

În jurul mânăstirii nu există monumente istorice în afară de piatra de mormânt a părintelui Ion Tăiculiţă.

În prezent mânăstirea nu are călugări români şi este îngrijită de maici sârbe. Este în stare bună, aşezată nu departe de un ponor natural în munţii Carpaţii Timoceni, peste care se călătoreşte uşor.

Vratna-20130910-4528ws

Mânăstirea Crepicevaci, este zidită de Radu cel Mare şi soţia Zora, cu feciorul Manoilă, iar pictura este refăcută la 1679 cu lucrări de conservare 1968-1974 împreună cu alte 10 mânăstiri, ctitorite între 1495-1507 de Radu cel Mare printre care menţionăm: Loziţa, Lăpuşnic, Lucova, Padina şi încă două mănăstiri sub muntele Artani (Rtani).

După unele izvoare biserica a fost ctitorită din ordinul lui Radu cel Mare, de jupânul Gheorghe,

Krepicevac-IMG_7615

Mănăstirea Mănăstiriţa, este ctitoria domnitorului român Radu I Basarab şi se păstrează renovată şi azi în satul Mănăstiriţa din faţa Severinului.

Biserica a fost ctitorită de „Radulberg” (posibil Radu I Basarab), potrivit unei inscripţii de pe uşile altarului.

Manastirica-DSC_0720ws

Mânăstirea Cruşedol, nu departe de Sremski Karlovici (Episcopia sârbă pentru românii din Banat) cu biserica Buna Vestire zidită de Neagoe Basarab în secolul al XVI-lea. După pomelnicele mănăstirii aceasta a supravieţuit cu sprijinul donaţiilor făcute de domnitorii din Valahia (sau Ţara Românească).

375px-Krusedol-2

Mânăstirea Lăpuşna, cu biserica Sf. Nicolae ctitorită de Radu cel Mare şi de unchiul său Gherghina, pârcălab de Poienari. A suportat lucrări de conservare a ruinelor şi fragmentelor de pictură murală, între 1969-1970.

864

Mânăstirea Racoviţa, biserica Sf. Mihail şi Gavril la 15 km vest de Belgrad, biserică construită de Radu I Basarab, după unii între 1377-1383. Mănăstirea a fost sprijinită prin danii de domnitorii Ţării Româneşti, printre care Constantin Brâncoveanu.

Manastirrakovica2

Pancevo, biserica Adormirea Maicii Domnului, biserica românească „Vlaska Crva”, ctitorită la 1807-1811 de doi fraţi aromâni, folosită de români şi ulterior preluată de comunitatea sârbească, „cf. Pericle Papahagi”, „COLONIILE AROMÂNE (MACEDO ROMÂNE) DIN FOSTA AUSTRO UGARIE”, revista TRANSILVANIA, 1923, nr. 4-5, p. 190-192.

Pancevo-church_of_assumption-1

Seminarul teologic român înfiinţat la 1824 a funcţionat până la 1865 în curtea Catedralei Sf. Nicolae şi a avut ca profesori pe Nicolae Tincu Velea şi Ignatie Vuia.

Felix Romuliana-Gamzigrad Băi, cetate vestită la 15 km V de Zaicear. Aici s-a născut împăratul roman Galerius. Mama lui, Romuliana se considera de origine „dacă”. Zidurile erau înalte de 12 m, lungimea de 300 m, lăţimea de 213 m, deoparte şi 230 de altă parte. Fiecare latură avea câte 6 turnuri, iar fiecare turn era înalt de 20 m.

Din 1953 au început lucrările de renovare. Cetatea a fost renovată după 1953. Aici s-au găsit obiecte preţioase, statui, mozaicuri, apeducte, etc. o parte din obiectele găsite au fost prezentate la o expoziţie la Paris.

Gamzigrad_-_Felix_Romuliana_(by_Pudelek)_2

Au fost prezentate şi obiectele preţioase găsite în săpăturile de la Lepenivir lângă Dunăre.

Toate aceste obiecte, fie neolitice, fie antice sau medievale sunt prezentate de aşa natură încât persoane neavizate să rămână cu impresia că sârbii au avut nişte înaintaşi de o cultură deosebită.

Cladovo-Fetislam, cetate medievală turcească construită în cadrul obligaţiilor faţă de înalta Poartă după 1689 prin contribuţia Ţării Româneşti şi a lui Constantin Brâncoveanu, care reînnoieşte toate cetăţile.

Cetatea este aşezată pe temeliile fostei cetăţi, construită în perioada în care împăratul Traian a zidit podul de peste Dunăre (106).

_sp-tvrdjava-fetislam

Biserica Zanevac, Zvezdan lângă Zaicear, construită în secolul XII-XIII din piatră şi ţiglă cu picturi din care foarte puţine se mai păstrează. De fapt din biserică a mai rămas arcul de la intrarea în biserică.

Nu se ştie ctitorul, dar din documente sârbeşti rezultă că face parte din salba celor zece mânăstiri ale lui Radu cel Mare; data zidirii este în secolul al XV-lea, iar sârbii au venit în acest sat între 1690-1725.

Mânăstirea Crivivir de pe Morava regiunea Timoc – Serbia, este ctitoria lui Radu cel Mare, secolul XV-XVI şi se păstrează destul de bine în satul sârbesc Crivivir nu departe de munţii Artani.

Mânăstirea de la Coroglaş, din Gevrin, Timoc-Serbia, aflată în ruină între satele româneşti Geanova-Coroglaşi-Sanmarinovaţ, nu departe de Negotin. Este izolată într-un câmp şi uitată. Din când în când, locuitorii vin şi dau pomeni pentru morţii necunoscuţi care aveau pietrele funerare în jurul mânăstirii. Mânăstirea este mică, făcută din piatră cu ferestre înguste fără geam, prin care să nu poată intra nici copii. Deasupra pe arcadă se pot vedea şi azi gâturile de ulcioare împlântate în zidul mânăstirii care dădeau mai multe note, încât, când bătea vântul din Valahia sau Ţara Românească, atunci mânăstirea plângea, iar cântecul se auzea ca un cor. De aceea s-a numit Coroglaşi şi satul din apropiere.

Манастир_Короглаш_1

Se spune că a „zburat într-o noapte din Ţara Românească”, ca să apere sufletul eroilor căzuţi în lupta cu turcii în cel de-al doilea război de la Rovine. Dealul de deasupra avea o cetate care se numea „Rovine” unde se cultivă viţa de vie (1395).

În 1937 în jurul mânăstirii se întindea un cimitir domnesc în care pietrele funerare erau de 2,50 m, pe l m, pe care scrierea slavonă era ştearsă. Se vedea că asemenea pietre funerare nu se puneau oamenilor de rând.

După cercetările făcute până în prezent, este aproape sigur că aici a avut loc războiul de la 1395, de la Rovine II. Mai există două argumente care dovedesc această ipoteză. Pe dealul din jur se găsesc multe vii, iar la săparea acestora s-au găsit o mulţime de oseminte. Morţii din jurul mânăstirii, posibil comandanţi de armate, au fost înmormântaţi în gropi cu lespezi făcute din pământ ars.

Mânăstirea Gorneac, de pe Mlava-Homole, Serbia, construită în secolul al XlV-lea cu turnuri în stil gotic, construită pe stânci în trecătoarea râului Mlava. Sârbii cred că este o biserică sârbească, dar nu există nici o probă, pentru că în secolul al XlV-lea sârbii nu ajunseseră în Timoc, de aceea este posibil să fie construită de domnitorii români cu ajutorul localnicilor din împrejurimi.

Manastir-Gornjak-2

Mânăstirea Donje Kamenita, se află la izvoarele Timocului nu departe de oraşul Gurgusovac azi Kneajevac. Este una dintre cele mai vechi biserici, datând din secolul al XlV-lea (ctitorul nu este identificat).

1

Mânăstirea Manasia, situată pe râul Reasava – Serbia, construită în secolul al XV-lea din marmură, de jur împrejur, este înconjurată cu ziduri înalte de apărare. Zidurile au 11 turnuri. Are cele mai frumoase fresce în care se poate distinge chipul despotului sârb Ştefan.

375px-Monastery_Manasija_-_Serbia

Cetatea Pontes, se află lângă satul românesc Costol din Faţa Severinului la aproximativ 5 Km de Cladova; nu departe de această cetate s-a construit de Apolodor din Damasc renumitul pod al împăratului Traian. Săpăturile executate în ultimul timp au scos la iveală obiecte preţioase din aur, argint, monede, arme şi masca feţei împăratului Traian.

pontes

A mai fost dezgropat şi capul împăratului Traian în bronz, foarte bine conservat, care acum se găseşte în muzeul din Belgrad.

Podul împăratului Traian – Costol-Pontes, Timoc – Serbia, puntea lui Traian, a fost construită din ordinul împăratului Traian între Pontes şi Drobeta Turnu Severin pentru a servi legiunilor romane care atacau Dacia din flancul drept, început pe la anul 102 s-a terminat în anul 106 prin abaterea cursului Dunării, prin spatele oraşului Cladova şi Pontes până la Vârbiţa Mică.

Mormintele românilor disperaţi, Timoc, Serbia de răsărit, 1944-1989. Există două cimitire identificate în dreapta Dunării în spaţiul din faţa Orşovei: la Techia un cimitir, iar în capul Hidrocentralei Porţile de Fier I al doilea cimitir, al românilor disperaţi care au luptat cu valurile Dunării să treacă în lumea libertăţii, însă mulţi au fost împuşcaţi de grănicierii români la ieşirea din apă în partea sârbească.

Locuitorii români din satul Techia i-au îngropat ca pe nişte fraţi creştini după legea românească şi le-au făcut pomeniri. Pomana se numeşte Pomana Albă pentru că aceasta se pune acelora, care mor în cataclisme şi cazuri fortuite, fără a putea fi identificaţi.

Recent, la cimitirul din Sip au început să se facă săpături pentru a se pune în ordine mormintele românilor transfugi („fugari”, „tufari”).

S-ar putea avea în vedere cinstirea memoriei celor care au căzut victimele epocii staliniste prin: construirea unei capele în satul de la capătul Hidrocentralei Porţile de Fier I în care preotul din Turnu Severin să slujească săptămânal în limba română. La slujbe ar veni şi români din satele Sip, Degeraţi, Cladoştiţa, Cladovo – construirea unei bisericuţe pentru românii răposaţi la Techia şi slujirea în limba română pentru românii timoceni din Techia şi satele învecinate.

ALBANIA

Corcea (Coriţa aromână), biserică românească ctitorită înainte de 1914 şi subvenţionată de Statul Român până în 1941.

Biserica a fost reclădită pe aceleaşi temelii cu sprijinul total al Guvernului României între 1992-2003.

corcea armani albania

Pe lângă biserică există o clădire pentru şcoala primară unde ar putea funcţiona două clase.

Sarande (Saranda), clădirea fostului Institut Român din Albania, construit în 1937 după planurile arhitectului Petre Antonescu pe terenul dăruit de statul albanez lui Nicolae lorga, iar acesta l-a donat Statului Român.

Institutul din Saranda a funcţionat între 1937-1940 şi 1942-1944 sub conducerea prof. Dumitru Berciu.

Moscopole, ansamblu mânăstiresc impunător, construit de aromâni, distrus de greci şi turci, în prezent mai funcţionează trei-patru biserici, în care se slujeşte în limba greacă, şi română.

PRAGA

Hanul „Utripstroşu” la „trei struţi”, este vorba despre hanul unde a locuit Mihai Viteazul la Praga în timpul călătoriei sale la împăratul Germaniei, la data de 23 februarie – 3 aprilie 1601, situat în apropierea podului Carol. S-ar putea avea în vedere montarea unei plăci comemorative şi conservarea imobilului.

CROAŢIA

Raguzza-Dubrovnic-Catedrala Mitropolitană-Relicvele Sf. Vlahu (316 d. Hr.). Aici se păstrează o parte dintr-o mână şi din capul Sf. Vlahu, zis Vlasie sărbătorit la 11 februarie, după calendarul creştin, episcop al creştinilor din Sevastia – Asia Mică, martirizat din ordinul împăratului Licinius la anul 316 d. Hr. împreună cu cei 40 de mucenici, pentru activităţile creştine ilegale.

360px-Dubrovnik_DSC00127

GRECIA

Domnitorii români, din cele mai vechi timpuri şi până în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au subvenţionat anual cel puţin 104 mânăstiri şi biserici greceşti de la muntele Athos. Donaţiile erau în bani, sare, cereale, construcţii de biserici, reparaţiile şi înzestrarea acestora cu importante surse de venit din Ţările Române.

Biserica din Avdela Pind, biserică aromânească zidită la 1914 pentru păstorii transhumanţi, subvenţionată de Statul Român până la 1949. Preotul român slujea alternativ la Grebena, şi la Avdela, unde şcoala primară s-a înfiinţat la 1866 şi a fost subvenţionată de Statul Român până la 1945. În perioada otomană Avdela şi alte zone geografice din Pind s-au bucurat de asemenea privilegii de a avea mici ţărişoare independente administrativ.

avdela pind

Arcul lui Constantin cel mare, Săruna-Salonic, monument impozant din marmură de 20,50 m lungime şi 7,70 m înălţime. Pe latura sudică a bazoreliefului este reprezentat împăratul Traian cu un grup de prizonieri daci, împreună cu regele Decebal.

Pe alte două laturi, pe coloanele corintice se află 8 statui, cu prizonieri daci provenind de la forumul lui Traian.

Având în vedere că monumentul se află pe teritoriul grecesc este greu de revendicat patrimoniul, însă trebuie apărat interesul istoric al românilor pentru bazoreliefurile care-i reprezintă pe strămoşii noştri daci şi pe regele Decebal. Socotim că există motive obiective care justifică interesul nostru istoric asupra acestui patrimoniu pentru care trebuie doar identificat cadrul juridic care să rezolve chestiunea în fond.

MUNTENEGRU

Cetine – „Biserica vlahilor”, construită de voievozii vlahi din Muntenegru pentru populaţia vlahă sau românească, având centru la Cetine.

În secolul al XV-lea istoria sârbească îl pomeneşte pe „Radule Voievod”, care avea moşii de la Cetine până la lacul Doiran din nordul Albaniei.

Aici sunt pomenite câteva clanuri sau ginţi ale vlahilor sau românilor, care aveau voievozi şi biserici proprii, cum sunt: Cătunarii, Cucii, Drobniaci, etc.

cetinje vl crkva

La 1492 este pomenit de cronici un celnic român, care aflat în transhumantă spre Marea Adriatică spre Perast, a poposit într-o toamnă sub muntele Durmitor. Aici tâlhari sârbi i-au atacat pe vlahi şi i-au omorât pe toţi (bărbaţii, femeile şi copiii), punând stăpânire pe 10.000 de oi din turma lui Radule Vlah, cu peste 100 de cară, căruţe, încărcate cu bunuri pentru iernat, sute de cai, asini, câini, etc.

Chiar şi soarta voievodului „Radu Voievod al Vlahilor” de la Cetine, a depins tot de sârbi (familia Cernoevici secolul al XV-lea) care l-au ucis pe el şi familia sa punând mâna pe palatele sale, biserica şi toate moşiile până la Doiran în nordul Albaniei.

Cu toate acestea, avem probe din cronicile şi documentele sârbeşti, că în Evul Mediu după căderea Serbiei în robie otomană la (1389 şi până la 1833), toate mânăstirile şi bisericile sârbeşti au fost ocrotite şi ajutate cu danii anuale, de către domnitorii români sau vlahi.

Există documente pentru 31 mânăstiri sârbeşti, întreţinute cu donaţii consistente în bani, sare, etc. de domnitorii din Ţara Românească.

În ultimele două secole puţini istorici sârbi, au recunoscut binefacerile pe care le-a adus naţiunea românească pentru a nu dispare cultura sârbească, care după eliberare, în 1833 ne-au făcut şi ne fac cele mai inexplicabile dificultăţi în Timoc, Macedonia, Banatul de vest.

Ei sunt convinşi că românii în Balcani, au apărut după slavi, încât românovlahii sunt trataţi ca nişte toleraţi venetici în casa lor, de aceea nu ar mai trebui să pretindă drepturi. Sub Miloşevici apăruse teoria că „dacii” sunt sârbi. A fost avansată şi teoria că românii sunt venetici în Dacia, veniţi din Siberia şi Asia peste „Slavini adică sârbi”, iar dacii au fost sârbi.

BULGARIA

Basarabovo, mânăstirea Sf. Dimitrie zona Nicopole a fost în trecut românească şi posedă icoane pe lemn cu inscripţie în română şi greacă.

download

Giumaia de Sus, şcoala primară românească mixtă înfiinţată de Statul Român la 1896 şi subvenţionată până la al doilea război mondial.

Sofia, gimnaziu mixt românesc, în prezent liceul românesc sau institutul român din Sofia înfiinţat în 1934 la stăruinţele ambasadorului de la Sofia, Vasile Stoica, desfiinţat în 1946 şi reînfiinţat acum câţiva ani.

Biserica românească din Sofia, singura instituţie culturală existentă în cele 5 ţări balcanice „prietene”!

Şcoala primară românească, înfiinţată la 1895, cu sprijinul societăţii „Unirea” şi al statului român, subvenţionată de statul român.

Târnovo, biserica „Sf. Constantin şi Elena”, construită în 1894. Este importantă deoarece păstrează o statuie în marmură a unui filantrop bulgar, statuie executată la comanda bancherului bucureştean Evloghie Gheoghiev şi executată de Ion Gheorghiu. E vorba de statuia mitropolitului Tanaret Raşev.

450px-Church_of_Saints_Constantin_and_Elena_2

La Târnovo, fosta capitală a Imperiului româno-bulgar 1186-1280, a existat biserica Sf. Dumitru construită de principii vlahi Petru şi Asan, iar de la 1864 s-a construit prima şcoală românească pentru românii din Bulgaria de către aromânul Anastasescu.

Biserica cea mai veche de la Albotina, construită la începutul creştinismului, când strămoşii noştri se rugau în catacombe; se află la 15 Km sud-vest de Vidin, săpată în inima unui deal de calcar care a avut unii pereţi sculptaţi. Astăzi este un monument de patrimoniu universal din epoca preistorică sau a primilor creştini,

Localitatea Măgura-preistorică. În regiunea de sud a Timocului spre munţii Măgura, la 16 Km vest de oraşul Dimovo lângă satul Rabişa la o înălţime de aproximativ 461 m se află peştera Măgura şi lacul Rabiş.

Peştera conţine cele mai valoroase urme preistorice, cu o vechime de 4 milenii. Are o peşteră de aproximativ 2,5 km cu stalactite şi stalagmite splendide. Desenele în piatră se află la urmele creştinilor din secolul al III-lea şi al IV-lea în Moesia Superioară, pe care francezii o numesc în secolul al IX-lea „Timoceania” şi „Timoceani”, iar pe locuitori Mizi.

Monumentul Eroilor români de la Raţiaria-Arceri, Bulgaria, se află la 17 Km est de Vidin având un amfiteatru deasupra de orăşelul Arceri-Raţiaria, care datează din epoca romană, pe care se pot găsi vestigii importante.

La intrare în complexul Ratiaria, rămas în paragină şi fără interes din partea administraţiei, se mai poate citi pe pietrele rămase printre bălării următoarele: „Anastasia/Semper floreat/Ratiaria”.

Spre Dunăre, în partea de nord-est, s-a ridicat Monumentul eroilor Români de la 1877, care în anul 2000 se afla într-o stare jalnică. Piatra este crăpată, în jur nu se vede un semn de veneraţie pentru cei care au eliberat cu viaţa lor o Bulgarie îngenunchiată. Soldaţii români au murit pentru o lume fără memorie, nerecunoscătoare.

Monumentul iniţial a fost în centrul comunei, însă din ură faţă de eliberatorii români, „patrioţii bulgari” l-au demontat şi l-au aşezat pe promontoriul din colţul de răsărit al amfiteatrului Ratiaria.

Locuitorii bulgari nici nu ştiu că acesta este monumentul ridicat în memoria eroilor români care i-au eliberat la 1877. Pe monument scrie: „Eroii români eliberatori”.

Locul bisericii episcopale din secolul III-IV înălţat de creştini la Ratiaria nu este îngrijit, şi nici cunoscut de localnici, cu semnificaţie religioasă antică.

Unele ghiduri şi cărţi bulgăreşti arată că în secolul al III-lea Ratiaria aparţinea de Dacia, fiind o cetate puternică de apărare la Dunăre.

Istoria bulgărească tratează cu indiferenţă monumentele istorice din nordul Bulgariei, iar ghizii de la Vidin nu ştiu că acest oraş a fost eliberat de armata română, în 1877-78 pentru că în şcoli, se învaţă, că a fost eliberat de armata rusească.

Baba Vida, este cetatea sau fortăreaţa Vidinului, construită de romani, apoi întărită de turci ca şi de români. Numele iniţial era Bononia, în epoca Principatului ţarat de Vidin, a lui Stratimir, se numea Bdin, iar românii localnici îi spun şi astăzi Dii.

450px-Baba_Vida_Klearchos_1

Ivan Stratimir în secolul al XIV-lea e pomenit de localnici ca unul dintre al lor, de neamul lor, căsătorit cu principesa Ana, nepoata lui Vlaicu Vodă, care a scris cartea „Cronica Vidinului” 1935, cartea publicată în Bulgaria este scrisă de o româncă.

Fortăreaţa Vidinului numită de bulgari „Baba Vida”, este importantă pentru români, deoarece Vlaicu Vodă „la chemarea locuitorilor” românovlahi, trece cu oştirea şi-i bate pe turci. Este primul război al creştinilor cu turcii, pentru apărarea civilizaţiei creştine.

În această cetate erau închişi şi condamnaţi la moarte toţi patrioţii românilor din Timoceania – Timoc, dar şi a bulgarilor. Baba Novac, haiduc renumit timocean născut în insula de lângă Tabula traiană „Portiţa”, a stat închis în această cetate până la 80 de ani. După ce turcii i-au scos toţi dinţii, l-au eliberat. De aceea, trece Dunărea înrolându-se în armata lui Mihai Viteazul chiar la această vârstă.

Se ştie că datorită iniţiativei acestuia, Mihai Viteazul îi bate pe unguri la Şelimbăr, lângă Sibiu, unind Transilvania cu Ţara Românească la 1600.

Biserica Sf. Paraschiva sau biserica îngropată din Vidin, este construită de Matei Basarab, aşezată pe strada Cneaz Boris nr. 15 langă cazarma în formă de cruce.

download

S-a numit biserica îngropată deoarece în Balcani bisericile creştine puteau să fie construite numai dacă erau îngropate.

La intrare se vede piatra pe care stă scris numele ctitorului, voievodului Matei Basarab. Este cea mai veche biserică din regiune.

Biserica lui Matei Basarab a fost renovată, s-au păstrat picturile şi slujeşte în limba bulgară, un preot „patriot” care în 1995 nu permitea televiziunii române, să filmeze picturile şi numele ctitorului român.

Biserica românească din Cumbair, a fost zidită de preotul român din Banatul de vest (Vladimirovăţ) Samoil Dragsin după 1859, împreună cu fiul său Petru.

A fost trimis în Timocul sârbesc de către episcopul romano catolic Sillaghy din Oradea, pentru a salva bisericile româneşti dintre Timoc şi Vidin de la „bulgarizare”.

Cu banii primiţi din partea bisericii unite, zideşte biserica la intrarea în Vidin, nu departe la „Blokuk Kapia”, unde erau spânzuraţi şi executaţi românii care se răsculau împotriva puterii turceşti. La început biserica a fost din lemn şi are meritul că a atras vreo 18 sate la religia unită, legată de Roma, în care s-a oficiat slujba în limba română până în anul 1921, în toate bisericile din zona Dii.

În celelalte biserici dintre Timoc-Vidin şi Valea Dunării până în Dobrogea slujba bisericească s-a făcut în slavonă până azi.

Biserica din Cumbair a fost zidită cu banii episcopiei unite de la Oradea şi există şi azi la periferia Vidinului.

Monumentul Eroilor români de la Plevna şi biserica românească de la Plevna, sunt construite pe cheltuiala Statului Român şi sunt bunuri de patrimoniu ce aparţin Statului Român, în memoria eroilor de la 1877.

Monumentul de la Ostrov, închinat eroilor români căzuţi în războiul de la 1877 şi 1917. A fost dărâmat din iniţiativa unui primar bulgar din Constanţa, după 23 august 1944.

Monumentul Eroilor Români de la Smărdan, a fost construit după vizita regelui Carol I la 1878 la Vidin în satul bulgăresc Smârdan. Monumentul era de 15 m înălţime, din marmură, deasupra triumfa zeiţa Victoria, cu o coroană de lauri în mână.

În apropiere era osuarul celor aproximativ 1.000 soldaţi români căzuţi în bătălia de la Smârdan-Vidin.

Monumentul a dispărut într-o noapte în 1913 după ce armata română (400.000 soldaţi) au trecut Dunărea şi s-au oprit în faţa Sofiei pentru a opri înaintarea armatei bulgare împotriva Serbiei şi Greciei.

În locul acestui monument din iniţiativa domnului ing. Ivan Alexandrov, preşedintele Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria s-a înălţat o cruce din fier forjat, de aproximativ 2 m înălţime pe acelaşi loc în satul Smârdan unde a fost impunătorul monument. Sfinţirea a avut loc în anul 1995.

TURCIA

Biserica Sfânta Parascheva din Istanbul, construită de domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1692, resfinţită la 27 septembrie 1998 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe române. Biserica se află în patrimoniul Statului turc şi în folosinţa Patriarhiei Ecumenice, care o foloseşte foarte rar, din cauza numărului foarte mic de enoriaşi greci.

paraschevi-constantinopol

Cu sprijinul statului român, Statul turc a acceptat ca Biserica să fie preluată în folosinţă de Parohia ortodoxă română din Istanbul, înfiinţată în ianuarie 2001,

Palatul Cantemir, situat în Cartierul Fanar din Istanbul, str. Vodina nr. 12, în care a locuit domnitorul Dimitrie Cantemir în perioada 1688-1710. Palatul dispune de o mare curte exterioară, în care se află şi o biserică ce a servit marelui voievod.

Se are în vedere întreprinderea de demersuri pentru amenajarea palatului ca centru de cultură şi spiritualitate românească.

În perioada interbelică România subvenţiona peste 150 de şcoli româneşti – aromâneşti (primare, gimnaziale, licee, o şcoală normală, una profesională, o şcoală superioară de comerţ şi un internat universitar la Istanbul şi câteva zeci de biserici), acţiune sistată în 1948.

CONSILIER, Vasile Surdu-Bob

Actualizare articol, Pompiliju Sfera

DE LA NEGRU VODA DE FAGARAS LA VOIEVODUL BALSA STRATIMIR

Prof. Bagiu Ovidiu Ilie in articolul sau intitulat “Radu Negru de Fagaras suveranul Herzagovinei”, aduce lamuriri in privinta acestui controversat voievod valah Negru Voda si spune:
“…Daca este considerat anul 1290 ca fiind unul hotarator pentru Radu Negru in a lua decizia de a descinde din Transilvania si a fonda o feuda a lui in sudul muntilor Carpati, (n.n.dar pana in 1330), pana la aparitia lui Basarab I , ne lipseau, totusi , alte indicatii istorice asupra domniei acestuia. Acum exista indicii clare precum ca Radu a avut o domnie lunga si ca numele lui apare dupa 1300 in sudul Dunarii , mai precis in Valahia Neagra.
Indicatii in acest sens ne sunt furnizate de la istroromani, cei care pomenesc numele de Radu in anul 1329, ceea ce clarifica un aspect interesant : Radu pomenit de ei este acela care a existat sigur inaintea datei de 1329 !…
Mai mult de atat numele de Negru este caracteristic si urmatorilor domnitori din Vidin , adica Sratimir de Cran (Negru) si mai departe domnitorul Muntenegrului Crnojevici (tot Negru). De remarcat ca in descrierile istorice ale regatului Marii Britanii toti acestia poarta denumirea de Black, si se putea „citi ” in acea epoca drept „Blach”, ceea ce poate indica chiar dinastia valaha a familiei Negru din sudul Dunarii.
…Radu Negru de Fagaras ramane in istoria romaneasca omul ce a domnit atat in Transilvania cat si in Valahia Neagra a Bosniei si Herzegovinei!”

Negru_Voda_pictura
Negru Voda

http://istoria.md/articol/136/Lista_domnitorilor_MUNTENIEI__VALAHIEI_

 http://info-valahia.blogspot.rs/

Stefan Dušan Nemanjić, cunoscut ca tar Dušan (1308 — 20.12.1355) a fost primul rege medieval si primul tar al sarbilor, precum si tar al grecilor si bulgarilor (13461355).
https://sh.wikipedia.org/wiki/Du%C5%A1an_Nemanji%C4%87

 Dupa moartea Tarului Dusan 1355, incep luptele dintre nobili pentru preluarea puteri in stat.

Astfel are loc lupta de la Cosovo din 1369 o lupta fratricida intre vechea nobilime din Raška si nobilimea nou formata care au pus recent stapanire pe o buna parte a regiunilor regatul serbiei. Acesti nobili ajung foarte puternici, asa ca pe vremea tarului Uroš fratii Mrnjavčevići, Vukašin si Uglješa, devin chiar mai influenti decat tarul.

Luptele lor incep in apropiere de orasul Zvečani, care era in posesia lui Nikola Altomanović, pe de o parte au fost fratii  Mrnjavčevići, iar de partea cealalta tarul Uroš Nejaki (cel Slab) si boieri sai loiali, Lazar Hrebeljanović si Nikola Altomanović.

Dupa aceste lupte, fratii Mrnjavčevići il captureaza pe tarul Uroš si il forteaza sa-l declare pe Vukašin Mrnjavčević ca successor al sau.

Lazar Hrebeljanović (1329—1389), probabil de origine vlah (Hrebelean) ajunge in sluzba carului Uros la curtea domneasca, unde o cunoaste pe Milica, o rudenie a tarului din dinastia  Nemanjić cu care se casatoreste.

Astfel cneazul Lazar ajunge in posesia regiunilor orasului de scaun Kruševac, iar dupa moartea carului Uroš in 1371 ajunge cel mai mare conducator regional al serbiei.

Lazar Hrebelean
Lazar Hrebelean

Lazar si Milica au avut 8 copii, trei fii: Dobrovoj (moare la scurta vreme dupa nastere), Stefan si Vuk precum si cinci fete: Jelena, Mara, Dragana, Teodora si Olivera. Mara in 1371 se casatoreste cu Vuk Branković, Jelena cu Đurđe II Balšić (George Balsa), de origine vlah, Dragana cu tarul bulgariei Ivan Šišman (de origine tot vlah), Teodora (Jelena) cu banul Nikola II Gorjanski (mag. Garay Miklós), iar cea mai tanara sora  Olivera cu sultanul turc Baiazid.

In 1389 la batalia de la Cosovo cneazul Lazar este ucis iar tara sa cade sub jugul otoman. Sotia sa  Milica va conduce tara sub vazalitatea turca pana la majoratul fiului lor Stefana.

https://sh.wikipedia.org/wiki/Lazarevi%C4%87i

https://sh.wikipedia.org/wiki/Lazar_Hrebeljanovi%C4%87

 

Dinastia Balsa-Balsici

balsici blazon
Blazonul dinastiei Balsici (lupul getic)

Au stapanit regiunea Zeta din 1360 pana in 1421.

Balšić (Balsha), se trage din familie de nobili guvernator al regiuni Zeta (la sud de Muntenegru si nordul Albaniei). Din 1362-1421, in timpul Carului sarb Dusan, Balsa avea in posesie doar o mica localitate, insa dupa moartea Carului (1331–1355), cei trei fii ai sai ajung stapani in toata regiunea Zeta, pe timpul domniei lui Uros (1355–1371).
Dupa moartea carului Uros, familia Balsici conduce Macedonia impreuna cu familia Mrnjavčevići pana in 1421, cand in Zeta ajunge la putere Despotul Stefan.
Sunt pareri diferite in legatura cu originea acestei familii. Unii istorici considera ca aceasta familie este de origine franceza, alti ca ar fi de origine din Italia, in schimb partea mare a cercetatorilor sarbi si croati sustin ca Balsici este de origine vlaha (https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/08/familii-de-nobili-sarbi-de-origine-vlaha/).

Dinastia Șișman

dinastia sisman

Șișman (în bulgară Шишман), Șișmanizi sau Șișmanovți (în bulgară Шишмановци), a fost o dinastie bulgară din Evul Mediu, având și origini vlahe.
Dinastia Șișman a domnit în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar timp de un secol, începând în 1323 și până în 1422, când acesta a fost cucerit de Imperiul Otoman (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinastia_%C8%98i%C8%99man).

Тvrtko rege al sarbilor, bosniecilor litoralului Adriatic de apus

kralj tvrtko

Dupa moartea tarului Dusan cneazul bosniac Tvrtko il ataca pe voievodul Giuragi Balsici si anexeaza regiunile Dracevita, Conavlie, Trnovo astfel ca in 1377. se declara rege al sarbilor, bosniecilor litoralului Adriatic de apus. A fost incoronat de catre mitropolitul manastiri Мilesevo, primind denumirea de Stefan Mircea (Маvro Оrbin).

https://dinastijanemanjic.weebly.com/105810741088109010821086-108210721086-1082108810721113.html

Dintre mai mari boieri din vremea asa zisului tar Lazar raman in viata Vuk Branković si Đurađ Balšić.
Din cauza navalirilor turcesti, Đurađ Stracimirović Balšić, cere ajutoare peste tot, ajungand in 1391 pana la curtea lui papa Bonifacio al IX-lea. Cu toate acestea cade in mainile turcilor care nu-l vor elibera pana ce nu va ceda sultanului orasele sale Skadar, Drivas si docul Sfantul Srđa. In acest timp si multi nobili albanezi devin vazali ai turcilor, iar altii intra in legaturi cu republica Venetia.

Din cauza luptelor dintre nobili pentru putere, toate aceste mici tarisoare din balcani vor cadea treptat, una cate una sub dominatia Imperiului Otoman.

Autor
Pompiliju Sfera

Zeul Armis – Hermes si legatura intre popoarele balcanice

Sarbi-mezi, bosnieci-iliri

Tracii care il venereaza pe zeul Hermes-Armis

In reproducerea textului papal „De Europa” – Papa Pio al II-lea din anul 1453, sta scris:

„ …Popoarele descrise: panoni, gepizi si daci, ungari, dalmati, iliri numiti bosnieci, tribali sau mezi uneori sarbi, dar uneori numiti rasciani si greci, amantini (https://en.wikipedia.org/wiki/Amantini), huni, goti, busatori numiti parvi (date inexistente) si bructeri, alani, longobarzi, okeni (date inexistente) si sute de alte popoare.“

 „ …dei popoli descritti nell’opera: pannoni, gepidi e daci, ungari, dalmati, illiri detti bosniaci, triballi o mesi detti a volte serbi a volte rasciani, i geci, gli amantini, gli unni, i goti, i bussatori detti parvi, i bructeri, gli alani, i longobardi e gli oqueni e cento altri ancora. “

Sursa: http://srbski.weebly.com/srbi-svi-i-svuda/pio-ii

Papa Pio II

 Cum a luat nastere poporul mezilor (sarbi), de origine iraniana?

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mezi

…”Regele Egeu s-a întors la Atena, unde s-a căsătorit cu vrăjitoarea Medea(https://ro.wikipedia.org/wiki/Egeu).

220px-Medea-Sandys

Dupa mitologia greaca, Medeea, zboară cu un car tras de balauri înaripaţi până la Atena unde se căsătoreşte cu regele Egeu si da nastere lui Medos. Acesta va făuri marele regat al Mezilor, ocupat şi distrus de împăratul Cyrus al perşilor (50 î.Hr.).

In schimb se pare ca Medea era deja insarcinata cu Iason cand sa casatorit cu regale atenian Egeu (https://en.wikipedia.org/wiki/Medus).

Dar cine este Iason?

iason-si-argonautii

Iason este nimeni altul decat nepotul zeului Hermes-Armis, fiind considerat si fondatorul capitalei Ljubljana din Slovenia (https://en.wikipedia.org/wiki/Jason).

Cum a luat nastere poporul ilir (bosnieci)?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Iliri

În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus și Harmonia și ar fi domnit în Iliria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi considerate ilire (în jur de 100 de triburi: autariați, iapozi, liburni, dasariți etc.), aflate în teritoriul dintre Epir și râul DravaMarea Adriatică și triburile tracice din Balcani. Teritoriul din urmă corespunde cu aproximație Albaniei actuale și fostei Iugoslavii.

Dar cine este Cadmus?

Kadmos_dragon_Louvre_N3157

Cadmus este de origine amorit-fenician si urias, precum si fratele Europei, dupa care a primit si continentul nostru numele de Europa!

In cartea mea intitulata “Urmasii lui Ham, fiul blestemat al lui Noe”, sunt relatate mai multe detalii in privinta lui Cadmus si nu numai (https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/17/urmasii-lui-ham-fiul-blestemat-al-lui-noe-actualizat/).

Pe de alta parte si blazoanele familiilor de nobili din Bosnia-Hertegovina, Dalmatia, roatia, Macedonia, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Iliria, Raska…  specifica deasemenea originea ilirica a acestora.

Descarca fisierul PDF: http://www.fileshare.ro/e3172685277

blazon

Traci il venereaza pe Hermes-Armis

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cine-erau-tracii-cei-din-care-se-trageau-dacii/

Zeu-trac

“De origine indo-europeană, tracii se împărțeau în două ramuri: cea nordică(din stânga Dunării) și cea sudică(din dreapta Dunării). Ei ocupau o suprafață enormă: de la Marea Egee și vestul Asiei Mici până în mlaștinile Pripetului(Belarus) și de la cadrilaterul Boemiei(Cehia) până dincolo de Nistru. Dacă și pe cimmerieni îi considerăm traci, lucru ce pare destul de plauzibil, atunci limita lor estică trebuie întinsă dincolo de Marea Azov, astfel încât suprafața locuită de traci cuprindea și tot țărmul nordic al Mării Negre. Tracii erau împărțiți în numroase triburi care se luptau între ele. De aceea tracii nu s-au putut uni în fața inamicilor comuni: perși, macedoneni sau romani. Printre neamurile cele mai importante trebuie să îi cităm pe odrizi care locuiau la sud de munții Balcani, în regiunea cuprinsă între țărmul Mării Negre și râul Hebrus(Marița de azi). Ei au ajuns în secolul V î.Hr. sub regele lor Sitalkes, să întemeieze un stat puternic cu o armată numeroasă care i-a ajutat chiar pe atenieni în războaiele lor.

Singurii zei pe care îi cinstesc sunt Ares, Dionysos şi Artemis. Dar regii lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură numai pe el, susținând că se trag din acesta.

…Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile cadavrul; apoi jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte de care îl jelesc, îl înmormântează pe răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la care răsplățile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și firesc acest lucru. Așa se fac înmormântările tracilor”.

Sursa: https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuza-denumire-simbolica-marcul-viteazul/

Autor

Pompiliju Sfera

TRIBALIA ŞI DACIILE SUD-DUNĂRENE – LEAGĂN AL ROMÂNISMULUI

tribalia

Prin regiunea Timocului este desemnat teritoriul din dreapta Dunării din nord-estul Serbiei şi nord-vestul Bulgariei cuprinzând din Serbia ţinutul de la Muntele Rătan (despre care o legendă a românilor timoceni spune că este “buricul pământului”)     la Dunăre, de la valea Moravei la valea Timocului, iar din Bulgaria zona Vidinului până la Lom. Nicolae Iorga spunea că “atât în Serbia cât şi în Bulgaria sunt sute de mii de români care trăiesc dincolo de apă tocmai cum trăiesc oltenii şi ţăranii munteni pe malul cel stâng”, iar George Vâlsan că avem aici “o adevărată Bucovină de Sud”.

Regiunea este cunoscută şi sub numele de Tribalia de la tribali- populaţie de neam tracic (după Strabo, Diodor etc) sau Iliric (după Ştefan din Bizanţ) atestată aici încă din sec. VII-III î. Hr .Tribalii aveau o organizare statală proprie şi s-au remarcat în bătălia contra lui Filip al II–lea al Macedoniei, pe care l-au înfrânt şi l-au rănit.

Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre, romanii începând în ultimele decenii ale erei trecute şi terminând în anul 15 d. Hr. întemeierea provinciei Moesia, împărţită în anul 86 în Moesia Inferior şi Superior. Moesia Superior a servit ca bază de plecare în războaiele împotriva dacilor în timpul lui Domiţian şi Traian, iar după retragerea aureliană, în 285 Diocletian împarte teritoriul în 4 provincii: Dacia Ripensis lângă Dunăre, Dacia Mediteranea cu centrul la Niş, Moesia Prima în nord-vest şi Dardania în sud. Apropo de Moesia, cronicarul grec Niceta Choniates afirmă despre locuitori că “înainte se numeau Mizi, iar acum Vlahi”. Această organizare a dăinuit până în timpul lui Iustinian.

La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor. În a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul secolului al V-lea la Remesiana (Bela Palanka de astăzi, aflată la 30 de km est de Niş), capitala Daciei Mediteranea, a activat episcopul Niceta de Remesiana, “apostolul dacilor de pe ambele maluri ale Dunării” după cum îl numeşte Vasile Pârvan. Timocul a fost numit de daco-moesi Timakus, iar Morava va fi Margus, provincia numindu-se Margensis (sârbii îi spun Craina care înseamnă margine). Împăratul Caius Galerius Valerius Maximus s-a născut într-o familie din Timoc dintr-o dacă refugiată de la nord de Dunăre.

Legăturile dintre nordul şi sudul Dunării sunt evidente şi prin strămutările de populaţie. În anii 10- 12 î.Hr., consulul Sextus Aelius Catus transferă 50 000 daci la sud de Dunăre, la 57-67 î.Hr. guvernatorul Moesiei strămutase 100 000 suflete în dreapta fluviului. Dintre cei 80 de împăraţi romani 40 au fost de origine traco-iliro-dacă. Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în “Istoria românilor”. În 328 Constantin cel Mare a făcut pod de piatră peste Dunăre. Importanţa excepţională în destinele imperiului roman a zonei între sec III-VI l-a făcut pe V. Beşevliev să vadă în statul roman de atunci un “imperiu roman de neam tracic”.

imagespod

Piciorul podului lui Constantin de la Celei-Sucidava

Iată că la sud de Dunăre procesul de formare a poporului şi limbii române prin durata mult mai mare a stăpânirii romane s-a putut desfăşura chiar mai temeinic decât în Dacia (al cărei nume va fi chiar împrumutat pentru parte din Moesia). După mulţi istorici (Puşcariu, Dragomir, Gamilscheg etc) Timocul, Banatul şi Oltenia sunt leagănul formării limbii române . Sârbii cu greu au slavizat mai apoi şi numai în parte rămăşiţele coloniilor romane şi populaţia tracă romanizată. Populaţia românească s-a păstrat mai curată în văile înalte şi pădurile dese ale acestui ţinut muntos al Timocului. I.F. Dobrescu, în revista Geopolitica nr 1/2005 afirmă că “nu avem nici o dovadă de-a lungul a o mie de ani de istorie că regiunea timoceană ar fi fost la origine sârbească şi că ulterior, la o dată neştiută ea s-a transformat într-una românească, aşa cum se prezenta ea la sfârşitul secolului al XIX-lea, când de la est de râul Morava şi până la graniţa cu Bulgaria nu se vorbea decât româneşte”. Aria de formare a poporului român de la sud de Dunăre a fost mult mai mare, ea întinzându-se de la Dunăre şi până în Tessalia.

Urme ale acestei romanităţi mai întâlnim şi astăzi în Serbia, unde localităţi precum Grădişte, Surduliţa, Ursule, Surdul, Corbul, Cătun, Clisura, Clisuriţa, Surliţa, Vlasina, Izvor, Gumerişte, Târgovişte precum şi altele, aflate în sudul Serbiei de astăzi, în districtul Pcinia, amintesc de populaţia românească care le-a numit astfel şi care în prezent a fost asimilată de către sârbi. În secolele X – XIV a existat şi o episcopie a “vlahilor”, supusă canonic arhiepiscopiei de Ohrida, care în secolul al XIII-lea îşi avea sediul la Vreanoti, localitate identificată cu Vranje, în sudul Serbiei. Astfel, Nicolae Iorga consemna că “pe la 1200 Ştefan Nemania dă Hilandarului 170 de familii de vlahi, cu juzii lor. Sub Ştefan Uroş I se adaugă alte 30 de familii la Drin. Donaţii se mai fac, cu sutele de familii de Ştefan Nemania pentru mănăstirea Jicea, de Ştefan Uroş II pentru o altă mănăstire şi pentru Gracianiţa, de Duşan pentru o mănăstire lângă Prizern. Vlahii sunt pe atunci şi lângă Marea Adriatică, şi în Zeta şi pe la Priştina”. Istoricul ceh Jirecek, marele specialist în istoria Balcanilor, consemnează nume romanice în toată regiunea Nişeva, Struma de Sus şi Ischer precum: Herul, Bănişor, Creţul, Borbulovici, Viturcii.

Românii de aici precum şi cei din Croaţia, Bosnia, Muntenegru poartă numele de vlaşi sau vlahi. Pe la 1348 în Croaţia exista o Valahia Mică, în Serbia evului mediu regiunea Raşca se numea Staro-Vlaska (Vlachia Veche), Valaşka era o parte din Moravia. În Cronica slavilor din Diocleea (1160-1170) se arată asimilarea vlahilor de către slavi, provincia era o Valahie şi era locuită de valahi .

În timpul migraţiilor şi atacurilor avaro-slave de după sec. VII populaţia sud-dunăreană romanizată a fost parte slavizată, parte s-a retras în munţii din Peninsula Balcanică, dând populaţia aromână, parte s-a retras înspre apus între coasta dalmată, Drava şi Morava dând pe acei maurovlahi (morlaci sau vlahii negri) , iar o parte a rămas în munţii Timocului numeroase izvoare amintind vlahii timoceni. La 818 “ducis Timocianorum” trimit soli la franci spre a solicita ajutor împotriva bulgarilor. Stoian Marokovici în “Les problemes serbes” se referă la Constantin Porfirogenitul care menţiona că pe Morava, Mlava, Pecus nu erau sârbi, ci o altă “populaţie de o altă formaţie etnică” .

Kekaumenos din sec. XI vorbind despre vechii locuitori de la sud de Dunăre şi lângă Sava spune că “îi numim daci şi besoi”. Ţinutul ajunge de pe la anul 1000 iar în stapânire bizantină vreme de două secole. După cum relatează clericul Ansbert, participanţii la cruciada a treia au fost atacaţi de vlahii dintre Timoc şi Morava. Niketas Choniates şi Kekaumenos amintesc de o traditie a rezistenţei valahe în faţa bizantinilor.

Primele mănăstiri din zonă datează din sec. XIII şi cărţile istorice sârbeşti spun că sunt făcute de Radul I Voivoda Vlaşci. La sfârşitul sec. XIII în această parte a Serbiei a fost o evidentă ridicare a elementului românesc, regii sârbii au dat privilegii românilor şi cnejilor lor. Iorga amintea o teză conform căreia în sec. X chiar era o formaţiune politică în zona Vidinului ce şi-ar fi extins autoritatea şi asupra malului stâng al Dunării.

imagesvoda

Radul I Voivoda Vlaşci

În 1210, voievodul Mihail al Transilvaniei vine cu o armată din saxoni, români, secui şi pecenegi în ajutorul ţarului Asan Burul din Vidin. Împăratul Iustinian recunoscuse de la începutul sec. VIII titlul de Caesar (ţar) bulgarilor ce îl ajutaseră să recucerească tronul după ce tot el i-a învins şi strămutat pe mulţi în Asia Mică. Statul Asăneştilor este prezentat în izvoare ca “ţara valahilor”, arhiepiscopul Ioan de Sultanyeh face speculaţii privind latinitatea bulgarei şi a delimitării geografice a “Volaquiei”. Paisie, egumenul mănăstirii Hilandar în “Istoria slavo-bulgară” în 1762 spune despre vremea lui Asan cel Bătrân că “luaseră vlahii erezia romană, citeau vlahii latineşte că aceia sunt cu latinii de un neam şi o limbă” şi că mai apoi au oprit acestea cu pedeapsa că “li se va tăia limba” şi “aşa vlahii s-au întors la credinţa pravoslavnică şi citesc slavoneşte acum” .

Asan II stăpânea şi Cetatea Severin pe care o pierde la 1236 pentru a păstra ţinutul timocean Branicevo. După 1240 ungurii vor ocupa Maciva şi Braniceva. Există aici un Greborius ban de Cucevo şi Branicevo. O parte a zonei (fără să atingă Timocul) va fi dăruită de regele Ungariei ginerelui său sârb Dragutin. Va fi restituită însă lui Carol Robert. Vidinul era al despotului Şişman şi urmaşului său Mihail. Statul Timocean de la Dunăre dintre râurile Pek şi Lom (1280-1397) avea o populaţie majoritar românească şi o dinastie în mare parte de origine română (Sracimir era fiu de domniţă româncă şi soţ al unei românce.

Ungurii sub Ludovic I au pătruns în Bulgaria, unde cuceresc Vidinul în 1365 şi desfăşoară încercări de consolidare a ocupaţiei concomitent cu acţiuni de convertire la catolicism. Acestea nu au făcut decât să alimenteze revolta localnicilor bulgari şi români timoceni de credinţă ortodoxă. În 1363 şi 1369 domnul muntean Vlaicu Vodă trece Dunărea pentru a elibera Vidinul. Succesul românesc făcut “şi cu voia unor locuitori ai săi” a înlăturat stăpânirea ungurească din banatul Vidinului şi a avut un mare răsunet, Vlaicu Vodă fiind apelat cu titlul de rege. Făcuse ceea ce va face Mihai Viteazul în Ardeal. El a mai cucerit şi Severinul şi Nicopolul. Ungurii luaseră Vidinul de la Straşimir ce era cumnat cu Vlaicu. Voievodul român până la încheierea păcii i-a dus pe locuitori la nord de Dunăre şi urmau să se întoarcă. Ungurii vor uni politic şi administrativ Timocul şi Banatul sub conducerea unui ban din Vidin. Vlaicu vodă a primit o compensaţie în Făgăraş şi Severin şi a rămas apoi garant al ţaratului de Vidin recucerit de la unguri.

În 1388 Şişman se închină sultanului care în 1397 după bătălia de la Nicopole îl va transforma în sangeacul, apoi paşalâcul de Vidin. În sec. XIV urmele vlahilor timoceni se întâlnesc în mai multe acte oficiale ale ţărilor sârbe. Peste prima alcătuire etnică s-au adăugat şi elemente macedo-române de la Pind şi din Balcani. Balcanistul Sanfeld arată că între sârbi şi bulgari s-au interpus vlahii din zona Moravei pomenind şi de Vlaşka Planina (Munţii Româneşti).

Radu I Basarab (1377-1384) a fost şi el protector al ţaratului de la Vidin, acest lucru fiind consemnat de inscripţia voievodului Radu în biserica domnească de la Curtea de Argeş “domn singur stăpânitor al UngroVlahiei, al Vidinului şi al Oblastiei”. A ridicat mănăstirea Mănăstiriţa din ţinutul Cheia în dreapta Dunării. Mircea cel Bătrân şi-a impus şi el voinţa în Balcani în repetate rânduri. Ruinele bisericii ridicate de Radu cel Mare la 1501 se văd azi în localitatea Lopuşnia la poalele muntelui Rtan.

baba-vida-navodnena1

Cetatea Baba Vida – Vidin

Sfântul Nicodim de la Tismana era se pare fiul unui cnez român din Serbia şi a unei domniţe înrudite cu familia cneazului sârb Lazăr (1371 – 1389), şi şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, după care s-a stabilit la Şaina, lângă Cladova, întemeind aici mănăstirea cu hramul Sfânta Treime. I se mai atribuie întemeierea mănăstirilor Vratna şi Manastiriţa, aflate în apropiere. Sfântul Nicodim a întemeiat şi condus mănăstiri aflate pe ambele maluri ale Dunării, fiind protejat şi sprijinit în opera sa de construire de mănăstiri şi de întărire a monahismului de către familia Basarabilor şi de către cneazul sârb Lazăr, care au dăruit ctitoriilor sale mai multe sate şi alte importante donaţii. Ajutor bisericilor din sudul Dunării vor da şi Matei Basarab, Grigore I Ghica, Ştefan Cantacuzino.

 

                                                                                                 Viorel Dolha

                                                                                            Sursa http://ro.altermedia.info