Biblia necunoscuta

Apocrife şi pseudo-epigrafe iudeo-creştine
Traducere din limba engleză după
„The Lost books of Bible” şi „The forgotten books of Eden” publicată de World Bible Publishers Inc. 1926, 1927.

Cuvânt înainte

În cartea mea precedentă „Urmaşii lui Ham, fiul blestemat al lui Noe,” am amintit despre manuscrisele de la Marea Moartă-Qumran, în special de cartea Jubileelor a lui Enoh şi Geneza-apocrif, ultima vorbind despre viaţa lui Avram, patriarhul biblic.
Am intenţionat ca în această carte să traduc o culegere de texte, aşa numite apocrife, cărţi non-canonice, dar care sunt de o strictă origine iudeo-creştină, deci care nu se îndepărtează de la Sfânta Scriptură, ci care dimpotrivă lămuresc anumitele părţi rămase şi în continuare necunoscute din Noul şi Vechiul Testament. De exemplu, după cum bine ştim Biblia nu ne-a putut relata în întregime viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, de la naşterea sa şi până a nu începe să propovăduiască. Despre această perioadă din viaţa Mântuitorului Biblia nu ne spune aproape nimic. Ce-a făcut Iisus în răstimpul acesta până la vârsta de 30-33 de ani, unde a trăit..etc? Din această cauză cititorul biblic, este nevoit să apeleze la o altă literatură, cum ar fi Sfânta Tradiţie, precum şi asupra cărţilor ne-canonice, apocrife, pseudo-epigrafe, pentru a-şi lărgi spectrul cunoştinţelor sale.
Literatura non-canonică este foarte vastă. Dacă am parcurge în mod sistematic şi am culege şi reintegra toate aceste texte laolaltă, am obţine o nouă Biblie, o Biblie necunoscută şi poate chiar mai mult decât atât.
Textele traduse din „The Lost books of Bible” şi „The forgotten books of Eden” publicată de World Bible Publishers Inc. în 1926 şi respectiv 1927, am hotărât să le adun în această carte dându-i numele de „Biblia Necunoscută” pentru a le oferi celor interesaţi în domeniu. În acest scop am tradus doar textele care sunt într-o legătură strânsă cu textele biblice. Multe din aceste texte traduse de mine provin din veacurile I, II, III şi IV d.Hr., fiind transcrise după originale care din păcate nu ni s-au păstrat, s-au care s-au păstrat într-un număr foarte redus. Unele apocrife sunt foarte vechi, bucurându-se chiar de o reputaţie foarte mare în timpul Sfinţilor Părinţi ai Biserici Creştine Timpurii, a căror precizie în relatarea evenimentelor nu de rare ori o depăşeşte şi pe cea biblică.
În anul 313 d.Hr. împăratul roman Constantin cel Mare a pus în aplicare un edict pentru ai proteja pe creştini de prigonirile la care au fost supuşi timp de trei secole, mai precis de la răstâgnirea lui Hristos. Unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi părinţi, pe nume Eusebiu de Cezareea, a convocat o adunare plenară, la care aveau să participe toţi episcopii din întreaga lume creştină de atunci. Este vorba de Sinodul I de la Nicea (325 d.Hr.) la care au luat parte peste 600 de episcopi, preoţi şi diaconi, unde s-a hotărât sau mai bine spus s-a început cu hotărârea canonizării cărţilor şi manuscriselor creştine de până atunci, luând forma pe care noi astăzi o cunoaştem sub numele de Noul Testament. Astfel părintele Eusebiu a făcut şi a propus o clasificare a întregii literaturi creştine în două categorii: „Omologumena” şi „Antilegomena.” În prima categorie au intrat cărţile şi manuscrisele recunoscute de majoritatea clericilor, deşi trebuie amintit că nu toţi au fost de acord în privinţa asta. Iar în ce-a de-a două categorie Antilegomena, au fost cărţi asupra cărora au existat anumite îndoieli, sau au fost mai puţin folosite în primele trei secole. În această clasificare intră, după spusele istoricului Eusebiu: A doua Epistolă a lui Petru, a doua şi a treia Epistolă a lui Ioan şi Epistola lui Iuda. Restul cărţilor Noului Testament ar fi intrat în prima clasificare, în Omologumena.
În fine, Eusebiu, fiind şi singurul istoric bisericesc până la timpul respectiv, mai aminteşte şi de cărţi necanonice, dar nu este clar pe ce bază au fost ele numite astfel. De fapt nici despre desfăşurarea primului Sinod Ecumenic nu se ştie cu precizie prea multe. Tot ce ne este cunoscut provine de la lucrarea lui Eusebiu, numită „Istoria Eclesiastică.”
O altă clasificare, un pic mai târzie, pe la anul 348 d.Hr., părintele Chiril al Ierusalimului împarte toată opera Noului Testament iarăşi în două categorii: Scrieri divine şi scrieri inspirate. Această clasificare o va însuşi biserica mai târziu, iar în scrierile divine, vor intra toate cele 27 de cărţi ale Noului Testament, pe când celălalte cărţi, aşa numitele scrieri inspirate, vor fi apocrifele sau cărţile non-canonice, cum sânt: „Epistola lui Varnava”, „Păstorul lui Herma (Codex Sinaiticus)”, „Epistola lui Clement către Corinteni (Codex Alexandrinus)”, „Epistola lui Ignaţiu”, „Epistola lui Policarp”, iar unele din acestea le traduc în această carte. Alte apocrife pe care eu le-am numit pro-canonice şi care le-am alăturat celorlalte, sunt: „Evanghelia lui Nicodim”, „Apocalipsa lui Pavel”, „Epistola lui Pavel către Laodicieni”, „Epistola lui Pavel către Seneca”, „Faptele lui Pavel şi Decla”, „Evanghelia lui Petru”…etc.
Subliniez că în această culegere de texte traduse am ţinut cont doar de textele cu caracter pro-canonic, deci care urmăresc Sfânta Scriptură, de origine iudeo-creştină, fiind folosite şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Creştine Timpurii, cum ar fi: Eusebiu de Cezareea, Clement Alexandrinul, Ignaţiu, Policarp…etc. Aceste lucrări pro-canonice, au fost de fapt eliminate începând cu perioada post-Apostolică la aşa numitele Sinoade Ecumenice.
Toate aceste lucrări, mă refer la cele cu caracter iudeo-creştin, le-am tradus singur din limba engleză veche, majoritatea păstrânduni-se datorită traducerilor arhiepiscopului Wake de Canterbury, precum şi prin diferite biblioteci din ţările Europei de vest, SUA…etc. Arhiepiscopul Wake, care le-a tradus direct de pe originale, a susţinut că aceste cărţi sunt o colecţie perfectă şi autentică, ce nouă ne-au rămas de la Părinţii Apostolici, ele fiind scrise la o dată nu mai târzie de 100-150 de ani de la Hristos. Unele din scrieri ne-au rămas de la primii Sfinţi Părinţi din perioada post-Apostolică (Ignaţiu, Varnava, Policarp) , care au avut prilejul de a contacta în mod direct cu Apostolii lui Hristos, iar alte scrieri rămânând de la ucenicii lor, persoane cu caracter proeminent în cadrul bisericii crestine timpurii.

Pseudo-epigrafele la fel ca şi apocrifele Noului Testament sunt o completare a Vechiului Testament. Originea pseudo-epigrafelor nu este cunoscută. Totuşi prin caracterul lor pro-biblic ne oferă o sumedenie de amănunte şi explicaţii, pe care Vechiul Testament nu le relatează.

C u p r i n s
Cartea I Adam şi Eva sau conflictul lui Adam şi Eva cu Satana
Cartea II Adam şi Eva
Cartea secretelor lui Enoh
Psalmii lui Solomon
Cartea a patra a Macabeilor
Evanghelia uitată a lui Petru
Evanghelia lui Nicodim
Faptele lui Pavel şi Decla
Epistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către Seneca
A doua Epistolă a lui Clement către Corinteni
Epistola lui Ignaţiu către Efeseni
Epistola lui Ignaţiu către biserica din Filadelfia
Epistola lui Ignaţiu către Romani
Epistola lui Ignaţiu către biserica din Smirna
Epistola lui Ignaţiu către Magnesieni
Epistola lui Ignaţiu către Tralieni
Epistola lui Ignaţiu către Policarp
Epistola lui Policarp către Filipeni
Apocalipsa lui Pavel

Download aici