Car de lupta tracic gasit langa Pirot – Serbia

i.ir_.car-de-lupta

Langa locatia Mađilka, in apropiere de satul Staničenje, arheologi au gasit un obiect de o insemnatate mare – car de lupta – de care se presupune ca ca dateaza din perioada tracica, avand o vechime intre 3000 si 4000 de ani, fiind o descoperire unica in Serbia.

1

Carul tras de doi caii, a fost gasit dedesuptul unui mormant unde se pare ca a fost inmormantat un barbat de origine traca.

2

Dupa felul in care barbatul a fost inmormantat se considera ca acesta ar fi de origine tracica, iar decorurile carului descriu si originea sa nobila. Comform spuselor arheologului Zoran Mitić aplicatiile din bronz sunt foarte frumoase si luxoase.

3

Traci erau un popor mare format din peste 200 de triburi, iar aceste urme ale lor deschid un nou capitol istoric pe aceste meleaguri. „Noi inca nu suntem constienti de bogatiile noastre arheologice. Cand vor fi cercetate si alte situri in jurul orasului Pirot, sunt comvins ca vom gasi numeroase alte descoperiri arheologice“, spune Mitić.

Pompiliju Sfera

Anunțuri

Cea mai veche biserica crestina din lume descoperita la Zidovar in apropiere de Varset – Banatul sarbesc

Langa satul Oresac la jumatea drumului dintre Varset si Biserica Alba se gaseste o locatie arheologica cunoscuta sub numele de Zidovar, din sudul Banatului (în Serbia). Platoul sitului arheologic prehistoric se ridică la o înălțime de 40 de metri, având o formă neregulată și elipsoidală cu o suprafață totală de aproximativ jumătate de hectar. Situl ascunde mai multe niveluri arheologice insemnate, din cele mai vechi timpuri (daco-sarmate), iar denumirea neobisnuita de Zidovar (Jidovar), este cunoscuta de pe vremea turcilor.

Zidovar-1

Cercetarile arheologice au adusa la concluzia ca platoul era de fapt o arie,  adica loc pentru treierat cereale. Inca din vremuri stravechi. Deobicei pe aceste arii sau  ridicat temple, deoarece erau considerate locuri sfinte si binecuvantate de zeii, locuri unde graul este transformat in paine.

Comform unor credinte traditionale ariile au fost considerate si locuri unde se adunau multi demoni si vrajitoare.

židovar

La inceput arheologi au crezut ca Zidovarul a fost o fortificatie celtica, in schimb cercetarile arheologilor sarbi de la jumatatea anilor ’90, au scos la lumina cu totul alceva.  Anume in straturile de suprafata ce dateaza din veacul I e.n., au fost gasite ramasite de constructii de dimensiuni mai mari, acoperite cu var alb, ceea ce inseamna ca aceste constructii nu au fost menite pentru locuire. A fost descoperita o cantitate mare de podoabe din argint si bucati de haine luxoase. Printre aceste podoabe sau gasit si niste catarame din argint si sa ajuns la constatarea ca astfel de obiecte identice, au fost descoperite si in Romania, facand parte din costume preotesti. Cercetari mai profunde, au adus la concluzia ca asffel de costume preotesti, comform spuselor biblice,  au purtat Aron si Moise.

Ceea ce i-a socat cel mai mult pe arheologi sarbi au fost numeroase cutii din argint. Cutiile au fost sparte in afara de una care era impodobita cu o cruce emblema de pe capac. Crucea dateaza din veacul I e.n., dar in interiorul acestei cutii luxoase au fost gasite si doua inele din bronz. Pe inelul cel mai mic au fost distinse trei gravuri, un peste, un pastor si o creanga de palmier. Pestele il simbolizeaza pe Hristos, la fel si pastorul, iar palmierul simbolizeaza raiul.

zidovar inele

Bronzul din care erau alcatuite inelele, arama si staniu, spun arheologi, simbolizeaza pe de o parte planeta Martie, de culoare rosie. Zeul Martie, fiind zeul razboiului, reprezinta energia masculina, iar staniu de culoare alba, reprezinta energia feminina. Prin urmare inelele simbolizeaza Sfanta Taina a Cununiei.

In afara de – cele mai vechi inele crestine din lume – au mai fost scoase la lumina si multe cutite de barbierit, folosite pentru taierea parului la botez.

Бријач

Astfel la Zidovar au fost gasite ruinele CELEI MAI VECHI BISERICI CRESTINE DIN LUME, datand din veacul I e.n..

Important de adaugat ca in Epistola sa catre Romani (15:19), Sfantul Apostol Pavel scrie ca a propovaduit Evanghelia lui Hristos in Iliric, din care facea parte si aceasta regiune a banatului si unde i-a denumit pe primi episcopi.

Pompiliju Sfera

Cine este Mos Craciun

In colindele si legendele religioase ale poporului roman Saturn figureaza sub numele de Mos Craciun, Craciun, batranul Craciun. Dupa alte traditii populare, Mos Craciun a fost un rege pastor, un cioban foarte avut, capetenia ciobanilor, stapanul stapanilor.
In privinta etimologiei cuvantului „Craciun”, unii autori considera ca aceast termen deriva de la adjectivul latin crastinus ori de la Christi-jojunium, ajunul lui Hristos. In realitate aici avem de aface cu o personalitate istorica ce reprezinta pe unul dintre cei mai ilustri stramosi ai popoarelor latine., considerat drept intruchipare a fericiri si prosperitati omenesti.

santa-crampus
In traditiile italienesti, dupa spusele lui N.Densuseanu, aceasta figura glorioasa a timpurilor stravechi, apare sub numele de Saturnus, cuvant a carui inteles si origine geografica a ramas pana astazi obscura.
Varro, unul dintre cei mai distinsi literati romani, considera ca Saturn deriva de la satus, semanatura. Cicero considera ca numele de Saturn provine de la verbul saturare…etc.
In partile de sus ale Moldovei, precum si in regiunile de langa delta Dunari personalitatea cea legendara a lui Saturn se mai numeste si astazi Craciun satulul. Comform acestor traditii, Mos Craciun vine cu tot felul de bunatati si aduce indestulare si bucurie oamenilor.
In antichitatea greco-romana, Saturn avea diferite numiri. La greci Cronos, la romani Saturnus, la egipteni Seb, la fenicieni El, la daci Zamolxe (zeul mos).
In poemele epice la romani, Saturn apare sub numele de Novac cel batran sau Novac mos batran, a carui tara este Valahia. Sub numele de Noachus si Noe, apare si la popoarele din Europa de apus. In traditiile Italiei, Saturn apare ca unul din cei mai vechi intemeietori ai Romei.
Balaban in poemele istorice romanesti apare ca fratele lui Novac, care se identifica cu Belus, regele Caldeei si Asiriei. Gruia apare ca cel mai mic fiu a lui Novac. Ca personalitate istorica, Gruia este unul si acelasi cu Typhon sau Set in traditiile grecesti si egiptene.
Saturn era adorat si in cultul religios al semintiilor pelasge, sub denumirea de sarbatoarea Saturnalia.

saturnalia
O legendă romană ne spune că Saturn după ce a fost alungat din cer s-a pogorât pe pământ şi s-a refugiat în Italia, numită de greci Hesperia. În Latium ceea ce în limba latină înseamnă a se ascunde, domnea regele Iannus, primul rege legendar al romanilor. Saturn a fost foarte bine primit de acest rege la curtea sa şi ca drept răsplată, zeul căzut îl înzestrează cu prezicerea trecutului şi viitorului. De aceea Iannus este prezentat cu două feţe. Saturn, care se mai poate identifica cu Vulcan şi Ares (Marte), i-a învăţat pe romani arta războiului, aceasta până atunci ne fiind cunoscută, iar vărsarea de sânge era singura lui plăcere. În onoarea lui Iannus (ianuarie) se celebra aşa numita Saturnalie de pe 16 până pe 23 decembrie, timp în care toate instituţiile de stat erau închise. Se dădeau lupte de gladiatori, a căror  credinţă şi scop era vărsarea de sânge. Era o bucurie generală pentru întreaga mulţime. În timpul lui Horaţiu la Roma se mai sărbătorea în luna mai Terminalia, în onoarea zeului Terminos al agriculturi (Pan-Bachus).
Saturn mai poate fi identificat si cu Baal-Hadad, Beliar, Pan, Bachus, Appolon…
Saturn in scrierile monahului Albericus, este infatisat in picturile antice, ca un om bartan, carunt, cu barba lunga si garbovit. Aceleasi calitati fizice le are Saturn sub numele de Novac in poemele epice romanesti.
Pe o inscriptiune romana descoperita la Sarmisegetuza, este amintita o divinitate asiriana Mana-Vat, un nume care apare in cantecele epice romanesti, sub forma de Manea Voda, care deasemenea se identifica cu Saturn (N.Densuseanu, Dacia Preistorica).

Pompiliju Sfera

Felahi-valahi din Etiopia (actualizat)

Comform traditiilor, tinutul Bogos din Etiopia a fost pe timpuri locuit de catre o populatie pe nume Felahi, un simplu revers al numelui Arimi. Acesti Felahi sunt celebrati pana in ziua de astazi ca razboinici viteji care se incumetau sa arunce cu lancile lor chiar in contra cerului. Mormintele lor au fost acoperite cu pietre ei fiind inmormantati impreuna cu bogatiile de care dispuneau.
Este cunoscut faptul ca cea mai veche dinastie care a domnit peste campiile Nilului a fost dupa listele monumentale si dupa spusele preotilor egipteni a zeilor sau a regilor pelasgii divinizati.
Dupa spusele biblice, putem deduce ca tara lui Cus este Etiopia (Isa 11:11, ver. KJ Bible), iar unul dintre fii sai renumiti este cunoscutul viteaz din vechime Nimrod. In cartea sa ” The Two Babylons” autorul Alexander Hislop spune despre Cus ca este acelasi cu zeul Hermes vs Armis la traco-geti iar N.Densuseanu in lucrarea sa „Dacia Preistorica”, spune ca cel mai venerat zeu la Pelasgi vs traco-geto-daci era Armis, Sarmis (Hermes la greci), la sciti Armes, la fenicieni Taaut si la egipteni Thot.

Diodor Sicul (80 – 21 î.Hr.), istoric grec din Sicilia, spunea următoarele:
,,Osiris (acelasi cu Nimrod), numit de greci si Dionysos, era de origine african din Etiopia. Tatăl său, după cum sustine dânsul, a fost Ammon –Uran, regele Libiei si al Egiptului.” (Diodor Sicul, bib.II, 15.6; III. 68 si 80) (N. Densușianu, Dacia preistorică, p.622).

Sa fie oare Cus fiul lui Ham, nepotul lui Noe acelasi cu Uranus, primul rege al Pelasgilor, numit si Pelasgos (N.Densuseanu pag.1059)?
Sa fie oare Nimrod fiul lui Cus (Armis) si eroul civilizator al Valahilor si acelasi cu Novac uriasul, eroul legendar la noi romanii?

In cele mai vechi liste monumentale egiptene Uran mai apare si sub alte denumiri precum Tum, Tumu, Atmu, Atumu, Montu ca zeu al soarelui numit si Montu-Ra si Harmaku. Harmaku sub denumirea greceasca apare cu numele de Harmakhis, Harmais si Armais, adica Arimul sau Armanul.
Sfinxul colosal din Gizeh, taiat in stanca naturala, cu figura de om si picioare de leu infatiseaza imaginea lui Harmakhis sau Montu.
Montu cel dintai domn al Egiptului, mai avea si epitetul de Ra, rege, fiind infatisat cu sabie stramba, cu buzdugan, cu arc si sageti, astea simbolizand armele nationale ale Pelasgilor din nordul Istrului respectiv ale Dacilor!
Montu sau Mentu este acelasi nume care in teogoniile grecesti apare sub forma de Uranos sau Munteanul (N.Densuseanu, Dacia Preistorica pag.78).
Sedinta straveche a lui Mentu era Theba, orasul cel mai mare si mai bogat al Egiptului de sus, al lumii vechi, iar dupa spusele lui Homer, acest oras avea 100 de porti. Pe fiecare poarte puteau iesi deodata cate 200 de calareti cu care de razboi, in total 20.000 de luptatori.

Armis-Hermes-Uranus
Novac-Manea-Zamolxe-Nimrod-Saturn

Comform traditiilor grecesti si feniciene Uran a fost detronat si alungat de la putere de catre fiul sau cel mai mic Saturn (la romani) vs Cronos (la greci). Hesiod spune ca Saturn, cel mai mic dintre Titani il ataca pe neasteptate pe tatal sau Uran, noaptea, ii taie genitaliile cu o sabie stramba de otel, din care cauza acesta mai tarziu moare.
Preotului fenician Sanchuniathon printre altele spune deasemenea ca Saturn ajuns la maturitate cu ajutorul secretarului sau Hermes Trismegistus se razbuna si il inlatura pe Uran din imparatie ocupand scaunul de domnie, iar mai apoi intr-un alt razboi Saturn il prinde pe tatal sau si ii taie genitaliile dupa care acesta va muri.


Aceiasi lupta este descrisa si de o rapsodie romana lupta lul Manea
cu Toma al lui Mos, care ni se prezinta a fi una dintre cele mai importante poeme traditionale.

In vechile traditii romanesti, Uran apare sub numele de „Toma cel Bogat”, cel ce poarta un „zbiciu infocat”, simbol al autoritati si carmuiri sale pastorale. El traieste prin munti, cutreiera vaile, luncile si campiile cu turmele, cirezile si hergeliile sale minunate… El apare ca un stramos venerat, pastor legendar, care ii invata pe oameni cand incepe anul nou, care sunt sarbatorile cele mai insemnate de peste an, simbolurile ceresti zodiacale. In cantecele populare romanesti, personalitatea lui Uran apare sub numele de „Toma Alimos”, „Toma lui Mos”, sau „Toma cel bogat”.
Pe de alta parte Saturn apare in aceleasi cantece eroice romanesti cu numele de Manea, acelasi Menes la Pelasgi, Manis in Egipt, Minos in Creta. In poemele populare romanesti Saturn apare sub numele de „Novac cel batran”, la greci „Cronos”, iar la egipteni „Toth”.
In cantecele epice romanesti resedinta lui Novac este in Ardel-Ardeal, iar in poemele sarbesti locuinta lui Novac este pe muntele Romania de langa Sarajevo in Bosnia.
Zalmoxe, filosoful si legiuitorul cel mare al Getilor, a fost, dupa traditiile
grecestl, unul si acelasl ca Saturn.

Suveranitatea lui Saturn se extindea si asupra germanilor. In cantecele
lor istorice, dupa cum scrie Tacit, germanii celebrau pe Tuisto (Uran) si pe fiul sau Mannus (Saturn), ca tntemeitori al natiunii.
Franci si saxonii vechi il adorau dupa cum scrie Gregoriu din Tours pe Saturn. Hengist, unul din ducii triburilor saxone, care debarcase in Britania se exprima astfel catre regele Vortigern: „Noi adoram divinitatile parintilor nostri, pe Saturn si pe ceilalti zei, carte guverneza lumea”.
Galii si alte natiuni apusene, scrie Dionysiu din Halicarnas, sacrificau
lui Saturn victime umane!

Pompiliju Sfera

Blazonul cu pigmei al Valahiei

Walachia-neagra

Voi reda mai jos cateva relatari de pe diverse siteuri si ale mai multor autori iar concluzia ramane a cititorilor:

Diodor Sicul (80 – 21 î.Hr.), istoric grec din Sicilia, spunea următoarele:

,,Osiris (acelasi cu Nimrod), numit de greci și Dionysos, era de origine african din Etiopia. Tatăl său, după cum susține dânsul, a fost Ammon –Uran,  regele Libiei și al Egiptului.” (Diodor Sicul, bib.II, 15.6; III. 68 și 80) (N. Densușianu, Dacia preistorică, p.622)

Observație: Poate așa se explică de ce Dacia se mai numea, în Antichitate, ,, Arabia Felix” sau ,,Etiopia Felix”, partea dinspre Dunăre până la Muntele  Atlas ( Munții Oltului, Masivul Cozia, respectiv Oltenia de azi, unde oamenii sunt, într-adevăr, mai negricioși!) : fiindcă traco-geții îl adoptaseră și-l venerau pe Dionysos ca zeu al vinului și-al petrecerilor!!

Dacă vestimentația lui Dionysos, strânsă bine pe corp, simbolizează luptătorul, pe regele Etiopiei și Egiptului, care i-a bătut pe asirieni, pe babilonieni, mezi, perși, chiar indieni și traci (după cum spun legendele antice), ar fi interesant de aflat ce semnifică, totuși, delfinul de la picioarele sale!

Să fie semnul înțelepciunii, al gândurilor bune?!

E ca și cum ar vrea să ne spună că el a venit la greci, pe ape, de dincolo de Mediterana, adică din nordul Africii (după cum susțineau istoricii antici),

cu gânduri pașnice, iar pentru aceasta, grecii, tracii și geții l-au ,,împământenit”, adoptându-l ca zeitate?!

Dacă Bachus poartă o cămașă tracă, lungă, fiind încins, la mijloc cu un brâu, asemenea dacilor, Dionysos poartă, ciudat, ițari, iar peste costumul de războinic, o hlamidă ușoară, semn al regalității.

Lângă Dionysos, în stânga sa, se află un pigmeu, ce poartă pe cap un paner cu un ciorchine mare de strugure, ci nu un spic mare de grâu, cum zicea N. Densușianu.

Evident că pigmeul de pe patera de la Pietroasa reprezintă un locuitor al Traciei, prezența sa alături de Dionysos nefiind absolut deloc întâmplătoare, căci iată ce spunea Pliniu cel Bătrân (24-79d.Hr.) în ,, Istoria naturală”, enciclopedia sa:

,, În apropiere de Oceanos patamos ( Istrul, n. n.) își aveau locuințele pigmeii cei legendari, cari, după cum ne spune Homer, se aflau în război continuu cu stolurile de gruie ( cocori), cari, fugind de iarna și de ploile cele multe din părțile de nord, zburau către meazăzi peste apele curgătoare ale Oceanului.”

  1. Densușianu mai spune în capodopera sa:

,, Aceiași pigmei ne apar și în notițele geografice ale lui Pliniu, ca stabiliți în părțile de sud ale Istrului de jos sau pe teritoriul Dobrogei de azi.”

Apoi, continuă:

,,Este, așadar, afară de orice îndoială, că fluviul cel renumit al timpurilor antihomerice, Oceanos patamos, care curgea în părțile de nord ale Illyriei și Traciei, între apus și răsărit, era identic cu râul cel mare și sfânt al anticității greco-romane, numit Istros și Danubius.” ( N. Densușianu, Dacia preistorică, p. 593)

De asemenea, putem spune că, în antichitatea greacă, pigmeii ar fi trăit în Etiopia sau în India ( ca un rege indian apare și Dionysos pe această pateră, iar lângă el, pigmeul!); alții credeau că pigmeii ar fi trăit în Europa, după cum credea și Hașdeu:

,, Anticitatea punea anume lângă Dunărea de jos (Dobrogea) cuibul pigmeilor.”

Așadar, alăturarea pigmeului ( simbol al Anului Nou, cum zicea N, Densușianu!) lui Dionysos ar vrea să ne sugereze că Dionysos era venerat nu doar de greci și de traci (traco-geți), ci chiar de pigmeii din Dobrogea de azi, care îi erau și supuși !

În stânga piticului se află un satir păros, cu cornițe scurte și cu urechile ascuțite, cu privire vicleană, iscoditoare, cu coadă de cal și cu picioare de țap, care e o divinitate asociată, de greci, lui Dionysos, dar e o zeitate minoră, ce-l împinge pe zeul vinului la serbări orgiastice, pline de desfrâu.

Toate aceste personaje și obiecte simbolice ( Apollo, Dionysos, Bachus, pigmeul, satirul, strugurele, amfora grecească, panerul, delfinul, grifonul, frunza de vie, scoica, jocul și buna dispoziție nu aparțin, oare, spațiului meridional, Greciei și Traciei sud-dunărene?!)

Așadar, fondul limbii latine și al limbii geților era comun, ambele limbi descinzând din traco-pelasgă (aramaică).

http://istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=762:tezaurul-de-la-pietroasa&Itemid=203

 Limba aramaică este o limbă semitică, răspândită în special în Antichitate în SiriaPalestina și Mesopotamia. Un mic număr de texte biblice – capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_aramaic%C4%83

 Este cunoscut faptul ca Nimrod fiind nascut in Etiopia, era negru. Vulcan pe de cealalta parte este considerat cel mai negru si urat dintre zei, care se casatoreste cu cea mai frumoasa zeita Venus, iar Nimrod cu Semiramida, cea mai frumoasa femeie.

Ambi Nimrod si Vulcan erau considerati conducatori ai ciclopilor, uriasilor.
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/

Basarabi = bas-arabi

 …Împrejurarea că dinastia Mușatinilor din Moldova era într-adevăr o ramură, o derivaţie din Basarabi.

În „Cosmografia” lui Sebastian Münster (1541), în „Illyricum” al lui Du Cange (1746) şi pe aiurea, cele două capete negre, pe care Hulsius le pune în marca Moldova, sunt atribuite Bosniei:

Să fie oare printr-o confuzie între Ban şi Ban, fiindcă în vechea Bosnie principii purtau titlul de Ban ca şi în Oltenia? Sau nu cumva printr-o confuzie de o altă natură între iniţialul „Bos-„ din „Bosnia” şi iniţialul „Bas-„ din Basarabă? Sau poate va fi fost într-adevăr aşa oarecând marca Bosniei? Ar trebui studiată sigilografia specială a acestei ţări. Să nu se uite în orice caz că, din toate regiunile sârbeşti, Bosnia este aceea unde s-a conservat mai mult timp un element românesc foarte puternic, imigrat din Pannonia cam în sec. X, după cum am arătat-o într-un alt studiu (Strat şi sub-strat, p. 28) şi cuprinzând nu numai ciobani, dar şi căpetenii, bunăoară acel „cnez Markul”, adică „Marco” cu articlul românesc „–l”, de care se plângeau la 1401 ragusanii că a apucat cu forţa şi nu lasă din mână oraşul dalmatin Almissa (Putzić, t. I, p. 35). La 1373 un district întreg al Bosniei se numea „Major Vlachia” (Miklosich, Wander. d. Rum. 5).

În Biblioteca imperială din Viena se află într-o traducere germană anterioară sec. XVIII o colecţie de blazonuri făcută Rubčić, care îşi ia titlul de heraldist (Wappenherold) al împăratului sârb Ştefan Dușan (Ianko Schaffarik; t. 9, 1857 p. 348). Dacă aceasta indicaţie cronologică ar fi adevărată, atunci am avea de-a face cu un monument heraldic tocmai de pe la 1340. În acea colecţie, marca Ţării Româneşti este din punct în punct ca la Hulsius.

Toate acestea, neapărat, sunt deja ceva ; dar în chestiuni de o asemenea natură se cere cu orice preţ un izvor foarte autorizat, când e vorba mai ales nu de o marcă particulară, ci de blazonul unei ţări. Prima confirmare oficială ne-o oferă numismatica maghiară. La 1368 Vladislav Basarabă recunoscuse suzeranitatea Ungariei asupra Ţării Româneşti (Fejér, IX. 4, p. 148, 210). Din aceeaşi epocă există monede de la regele Ludovic, de diverse mărimi, purtând pe o parte cap negru:

Pe alte monede de la regele Ludovic, asupra cărora mi-a atras atenţia d. D. A. Sturdza, acelaşi cap negru nu ocupă scutul întreg, ci se afla numai la o parte sau dedesubtul efigiei regeşti, ceea ce reprezintă şi mai expresiv triumful cel jubilat al Ungariei asupra lui Vladislav Basarabă:

Acest cap negru nu poate fi marca Siciliei care va fi avut de-a face cu familia Anjou a regelui Ludovic, dar în orice caz nu avea deloc a face cu Ungaria, cu atât mai vârtos un cap figurând alături de efigia regească sau chiar ocupând scutul întreg, nu poate fi marca vreunui fabricant de monedă. Singura explicaţie serioasă rămâne  „subjectio Valachiae”, după cum presupuneau deja în secolul trecut arheologii unguri: „hoc esse Mauri caput, eoque subjectionem Valachiae notari autumant”. (Schönvisner, Notiţia Hung. rei num. p. 206).

Numismatica maghiară ne dă o mărturie oficială preţioasă, dar numai externă, nu internă, adică nu din partea Basarabilor şi de aceea ea tot  nu ne mulţumeşte pe deplin. Confirmarea pe care o dorim noi ne vine pe o altă cale, graţie unei descoperiri făcute de d. D. A. Sturdza. Mai întâi, o observaţie preliminară… Oricine a avut în mâna hrisoave munteneşti, n-a putut să nu fie izbit de împrejurarea ca sigiliile lor prezintă nu o singură marcă a ţării, ci două mărci diferite: una cu vulturul, cealaltă cu sfinţii Constantin şi Elena, întrebuinţate când una, când cealaltă, când ambele în compoziţie. Faţă cu această duplicitate, lucrul cel mai natural este de a admite ca o marcă era a Statului, cealaltă a dinastiei. A Statului fiind vulturul, care singur figurează pe sigiliile cele mari atârnate, pe seama dinastiei rămân sfinţii Constantin şi Elena. Dar sfinţii Constantin şi Elena ce au ei a face cu dinastia Basarabilor? Să se bage de seamă că este tocmai o dinastie care până la a doua jumătate a sec. XVII n-a avut în curs de cinci secole nici un membru cu numele Constantin, astfel că nu sfântul Constantin ar fi fost dispus s-o patroneze.

Acuma vine descoperirea d-lui Sturdza: un act de la Vlad Dracul şi două acte de la fratele său Alexandru, ambii fii ai lui Mircea cel Mare. Actele sunt anterioare anului 1444, iar cele de la Alexandru sunt anume din 1431. Către acestea vom mai adăuga ca întocmai aşa se află două capete deja pe pecetea lui Mircea cel Mare într-un act din 1403: „duo capita humana coronis ornata” (Hurmuzaki, Documente t. I, partea 2, p. 825, nota 4). Negreşit, aceste capete se deosebesc de harapii lui Hulsius şi ai lui Rubčić, dar ele se deosebesc cel puţin tot pe atâta şi de figurile sfinţilor Constantin şi Elena de pe peceţile din sec.XVI şi XVII. Numărul capetelor este indiferent, ca şi ramura de la mijloc, de vreme ce şi la Hulsius este o marcă numai cu două capete şi cu ramuri. Indiferentă mai este şi găteala de cap, deoarece se deosebesc între ele în această privinţă chiar cele două peceţi de mai sus. Acestea fiind indiferente, marca de la 1431 devine tocmai ceva intermediar între faza cea veche cu capete negre şi faza cea nouă cu sfinţii Constantin şi Elena.

Înainte de a se metamorfoza de tot în sfinţii Constantin şi Elena, cele două capete de la 1431 sau mai corect de la 1403, au trecut printr-o lungire treptată şi ramura iniţială s-a prefăcut într-un arbore, după cum d. Sturdza a constat foarte bine.  Nu sunt încă nici aici sfinţii Constantin şi Elena, dar nu mai e departe până la dânşii. „Capetele de pe sigiliile lui Vlad şi Alexandru”, zice d. Sturdza „capăta trup, însă nu pe deplin, ci numai pe trei pătrare, la sigiliile lui Vlad Ţepeş şi se dezvoltă la urmă în trupurile întregi ale sfinţilor Constantin şi Elena pe sigiliile posteriore” (Sturdza, Dare de samă p. 10).

Ce rezulta de aici? Rezultă că harapii, capetele cele negre, fie unul, fie mai multe, singura emblemă heraldică potrivită a Basarabilor, s-au transformat pas cu pas în sfinţii Constantin şi Elena, trecând prin mai multe trepte decât zimbrul pentru a ajunge bou şi vulturul pentru a ajunge corb, dar trecându-le pe temeiul aceluiaşi principiu, principiul că poporul, când o poate face, înlocuieşte totdeauna noţiunile mai rare sau mai puţin cunoscute prin noţiuni mai familiare: boul e mai familiar decât zimbrul, corbul e mai familiar decât vulturul, sfinţii cei sărbătoriţi mereu sunt mai familiari decât harapii.

Evoluţia mărcii Basarabilor câtă dară să se fi operat cam în următorul mod: dintâi, un singur cap negru ca pe monedele regelui Ludovic, ceea ce era suficient pentru „armes parlantes”; apoi, două capete negre unul lângă altul, adică aşa ca în marca Mușatinilor; apoi, trei capete negre ca la Hulsius şi la Rubčić; apoi, capul al treilea transformat într-o ramură înflorită între celelalte două capete, toate pierzând tipul negriten, ca pe sigiliile din 1403-1431; apoi, sub capete adăugându-se o parte din corp, iar ramura înflorită prefăcându-se în copăcel, ca pe sigiliul lui Ţepeş; apoi, corpul lungindu-se etc. până la figurile sfinţilor Constantin şi Elena.

În orice problemă din arheologia figurată, lipsa unei verigi de la mijloc împiedică nu numai de a lega ambele capete ale lanţului, dar chiar de a recunoaşte că acele capete aparţin unui singur lanţ. Într-un asemenea caz, fiecare capăt se studiază îndeosebi ca ceva străin unul altuia, găsindu-se pentru fiecare în parte multe analogii, căci totuşi pierd orice valoare îndată ce, prin aflarea verigii de mijloc, se reconstituie totalitatea lanţului.

Două figuri în felul sfinţilor Constantin şi Elena de pe sigiliile româneşti se văd pe monede şi la bizantini şi la sârbi şi la unguri şi cine mai ştie pe unde; în acelaşi mod în Portugalia, în Sicilia, în Polonia şi pe aiurea se nimeresc pe mărci capete negre; astfel, dintr-o parte şi din cealaltă se puteau face cu multă erudiţie nişte apropieri foarte ingenioase, a căror lipsa de temei se învederează însă pe dată ce regăsirea verigii  de mijloc restabileşte, la români în special, strânsa filiaţie între capetele negre şi cele două figuri. Aceasta filiaţie ar fi rămas ascunsă fără descoperirea d-lui Sturdza, o descoperire în aşteptarea căreia sfinţii Constantin şi Elena erau o nestrăbătută enigmă în marca Basarabilor.

  1. Dim. Sturdza, în şedinţa Academiei Române din 12 novembre 1893, a comunicat o carte care, zice d-sa, „din câmpul îndoielilor l-a făcut să intre în acela al realităţii” întrucât priveşte capetele de harapi din Levinus Hulsius. Este anume descrierea Conciliului de la Constanza, făcută de către Ulrich de Reichental la 1417, nu numai ca martor ocular, dar încă după o însărcinare expresă din partea municipalităţii de acolo, în archiva căreia s-a şi depus atunci manuscrisul original. După 1450, adică după descoperirea tiparului, opera lui Reichental fu tipărită la Augsburg; dar acea ediţie devenise în scurt timp atât de rară, încât la 1536 a retipărit-o tot la Augsburg Enric Steiner, in-folio, sub titlul: „Das Concilium so zu Constantz gehalten ist worden”. Această a doua ediţie, devenită şi ea foarte rară şi foarte scumpă, este aceea pe care d. Sturdza a dăruit-o Academiei Române. În cartea lui Reichental, numele proprii sunt mai toate desfigurate, cel puţin în textul tipărit; adevărat importantă însă nu este nomenclatura personală, ci partea figurativă, în care nu încăpeau nici erori de pronunţie, nici acelea de tipar. Între mai multe steme copiate de către Reichental la 1417 de pe steagurile celor veniţi la Constanza, se aflauşi două steme princiare pe care le aduseseră cu sine reprezentanţii oficiali ai României: „die Walachie”. Ambele sunt sub o coroană ducală şi în ambele ne întâmpină deopotrivă capete de harapi, cu deosebirea numai că pe una sunt trei capete negre întoarse spre stânga, pe cealaltă două figuri aproape întocmai ca acelea publicate de Boliac (Daco-romane No. XXII), care nu arată de unde le-a luat, şi anume: „doi harapi întregi, goi, fără legătură, întorşi cu spatele unul către altul, braţul stâng al fiecăruia fiind ridicat în sus, astfel că ambele se unesc încrucişându-se la nivelul capetelor, iar braţele drepte sunt lăsate în jos şi picioarele au aerul de a dansa” (v. Etymologicum magnum t. 2 p. 14601).

În acest mod, cercetarea noastră despre blazonul Basarabilor primeşte o nouă strălucită confirmare, printr-un document autentic din epoca lui Mircea cel Mare şi a lui Alexandru cel Bun, dovedindu-se totodată că atât numărul capetelor, precum şi proporţiile corpului erau supuse la variaţiuni chiar în sânul dinastiei, iar cu atât mai vârtos în totalitatea castei Basarabilor.

B.P. Haşdeu

http://enciclopediae.blogspot.rs/2014/02/heraldica-basarabilor.html

Despre voievodul Negru Voda

http://istorieveche.ro/2014/10/25/originea-transilvaneana-dinastiei-basarabilor-radu-negru-voda-1291-1315/

Interesant de citit si analizat in legatura cu subiectul

http://munchausentimes.blogspot.rs/2013/03/valahia-despre-care-nu-se-vorbeste.html

 

http://istorieveche.ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/

https://www.google.rs/search?q=heraldica+tari+romanesti&rlz=1C1GIWA_enRS766RS766&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=FfOFePDhAAFhaM%253A%252C_cR3vKNSqeWBzM%252C_&usg=__gG_UxcKsQN8civikQi28VF83zqE%3D&sa=X&ved=0ahUKEwidmvfMrN7XAhVGLZoKHf0DAYgQ9QEIbTAH#imgdii=q2dcahG3Vh6xpM:&imgrc=FfOFePDhAAFhaM:

 

Pompiliju Sfera

Selecție de citate de o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”.
2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.
3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).
8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.
30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”
37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.
43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

Sursa: infobrasov.net

SARMISEGETUZA – Denumire simbolica

Daca intrebi pe majoritatea romanilor, habar nu au de unde provine cuvantul “roman” sau “Romania”.

Cu siguranta majoritatea vor raspunde ca acest cuvant provine de la Roma, sau de la romani. 

Gresit! 

Roman sau Romania, provine de la cuvantul “ARMAN”, sau “ARMIS”, adica de la zeul Hermes, pomenit in mitologia greaca de atatea ori. Greci au preluat mai toate zeitatile de la traci si daco-geti.

Zeul principal la Getii era ARMIS, adica Hermes la greci.

sarpele-de-arama

Macedo-romanii, daca ii intrebi, tu ce esti de origine, o sa va raspunda ca eu sant arman.

Ce inseamna SARMISEGETUZA, capitala Daciei? S, este un adjectiv, ARMIS, este zeul Hermes, GETUZA, getul, sau al getilor. Deci Sarmisegetuza inseamna orasul locul sau cetatea lui Hermes getul!

GETII, erau de origine uriasi, a se consulta cartea “Urmasii lui Ham”

 si cartea istoricului Nicolaie Densuseanu.

 Dar, de fapt denumirea simbolica a Sarmisegetuzei, inseamna cu totul alceva.

Mult timp mi-a luat sa deslusesc, de ce trebuia sa fie pus un “S”, in fata lui Armis?

Apoi, ce insemna pana la urma cuvantul “get”?

Am luat-o pe rand! Am aflat ca get, de fapt inseamna batran sau vechi! Popoarele slave, au preluat multe cuvinte de la populatia autohtona, adica de la VALAHI. Valahia inseamna tara zeului Bal, Val sau Hermes. Cuvantul get coincide cu “died”, adica batran, sau varsnic, sau cel vechi.

Trebuie deasemenea sa mentionez ca cea mai numeroasa familie din Muntenegru se numeste Getici, adica fiul getului.

Denumirea de Moldova, deasemenea provine de la zeul Mol. Zeul Mol este o alta denumire al aceluiasi zeu Bal, Vol, sau Armis. Pana si stema Moldovei, bourul, este simbolul aceluiasi zeu.

Dar ce insemna litera “S” in fata lui Armis?

Litera “S” este simbolul sarpelui din ordinul dragonului!

Din cartea mea pe care am editat-o inca in 1995, intitulata “Urmasii lui Ham, fiul blestemat al lui Noe”, se poate vedea ca Hermes (la greci) si Armis (la daci), este acelasi cu Bal-Hadad, Bel, Vel, Beliar. Acest cult, dealtfel amintit si in Vechiul Testament, a fost raspandit la toate popoarele antice din orientul mic si mijlociu, precum si la romani, sub denumirea de Bellator. 

Deci Sarmisegetuza, inseamna mai pe limbajul nostru “Armis sarpele cel vechi”. 

Pana si numele regelui Decebal, inseamna cel de-al 10 urmas al zeului Bal, Bal-Moloh, sau Hermes, Armis.

Dece, inseamna 10, Bal, este urmasul al 10-lea al zeului Bal-Moloh.
Zamolxe, za-Mol-xe, inseamna cel ce apartine zeului Mol.

 

decebal_-500x500

Familiile de origine slava au in partea mare la baza numiri daco-getice

Familiile de origine slava au la baza numiri daco-getice

Cu totii stim ca cele mai multe familii slave din Serbia, Munte Negru, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Croatia, au terminatia vici sau ic. De exemplu:

Babici, Ciuturilovici, Erdeljanovici, Boinovici, Babovici, Dacici, Durici, Dinici, Gentula – Getkovici (get), Paunovici, Popovici, Ciorici, Gerovici, Trojici, Vlajici, Vlahovici, Zafirovici…etc.

Ce inseamna de fapt terminatia “vici” sau “ici”? Inseamna fiul respectivei familii.

Astfel:

  1. Babici = provine de la bunica, deci fiul bunicii
  2. Ciuturilovici = provine de la cuvantul latin (s)citera, adica bidon.
  3. Erdeljanovici = Ardelean
  4. Boinovici = Provine de la boi, adica vacar, deci fiul vacarului sau a boierului. Boier in limba romana inseamna nobil, dar de fapt acest cuvant provine de la cel ce se ocupa cu cresterea boilor, deci tot vacar.
  5. Babovici = fiul  bunicii
  6. Dacici = de la daci
  7. Dinici = Dinu
  8. Paunovici = fiul lui Paun
  9. Popovici = fiul preotului
  10. Ciorici = cioara
  11. Gerovici = de la ger
  12. Trojici = Troia
  13. Vlajici = valah, fiul valahului
  14. Vlahovici = al valahului
  15. Zafirovici = Zamfir

…Lista poate continua la nesfarsit!!!

Cel putin 20-30 % din numirile de familii slave, au la baza numiri daco-getice sau romane!

Autor

Pompiliju Sfera 

E-mail: pompiliju@gmail.com