Scitia – gurile dunari si crestinismul timpuriu

Nichifor Calist, un calugar, scriitor bisericesc și de opere literare de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, vorbind despre predica Sfantului Apostol Andrei, ne spune ca a propovaduit Evanghelia si in tara Antropofagilor si in deserturile scitilor, de o parte si de alta a Pontului Euxin.

Comform spuselor autorului G.M. Ionescu, in cartea sa “Istoria bisericii romanilor din Dacia traiana”, la gurile dunari, convietuiau cele mai diverse rase omenesti cu apucaturi sanguinare, gata in orice moment a sari pentru a-si face singuri dreptate. Dintre popoarele care locuiau in Scitia erau : Besii, getii si sarmatii, scordistii, popor de origine celto-galica, misienii, crobizii, trogloditii (locuitori ai cavernelor), care traiau pe langa Istropolis, Tomis, Callatis,  despre a caror cruzime relateaza mai multi autori antici.

Ammian Marcelin ne raporteaza, dupa spusele celor vechi, ca ei erau foarte barbari si cruzi, deoarece sacrificau pe sclavii lor zeului Marte si altor zeitati, si beau cu lacomie sange omenesc din craniile celor invinsi.

Ovidiu Publius Naso, intr-un epistola a sa, adresata lui Caius Graecinus, dupa ce se plange de soarta sa trista, care l-a osandit sa-si expieze pacatele pe tarmul Pontului Scitic si in mijlocul barbarilor, spune ca “getii isi moaie varful sagetilor lor usoare in fiere de sarpe si jertfesc pe altare victime omenesti…traind intr-o tara unde silnicia brutala a armelor are mai multa putere decat legile.

Din spusele lui Herodot (406 i.Hr.), exista la gurile dunari, prin sudul moldovei si a basarabiei de astazi, poporul neurilor care mai apoi se vor stabili in partea de sus a Nistrului, despre care atat scitii cat si coloniile grecesti din Scitia, sustineau ca neurii se prefac odata pe an, in curs de cateva zile, in lupi, redobandindu-si apoi forma omeneasca (Herodot IV 20 si 105). Se spune ca neurii sau contopit in masa cuceritorilor geto-daci.

oameni-lup-cover

Mircea Eliade, relateaza ca la popoarele indo-europene, exista un ritual de initiere magica, care costa în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Existenţa acestor confrerii de tineri războinici sau de magicieni îmbrăcaţi în piei de lup constituie,  explicaţia răspândirii credinţelor populare în lycantropie si lycantropie antropofagică.

Lupercaliile latine fac parte din aceeaşi paradigmă a confreriilor de lupi. Vechi ritual de fertilitate. Lupercii, de obicei doi tineri provenind din familii aristocratice, care duc cu gândul la legenda despre Romulus şi Remus, alergau prin cetate lovind cu bicele femeile pentru a le asigura fertilitatea. Lupercalia romană reprezintă o urmă a unor obiceiuri şi tradiţii pastorale vechi din care nu erau excluse sacrificiile umane.

737antropofagi

Pierre Grimal vorbeşte astfel despre „practica sacrificiilor umane în onoarea lui Zeus Licianul din Arcadia, ritual în care „o victimă umană era sacrificată şi cei prezenţi se împărtăşeau mâncând din trupul victimei. Ei se transformau atunci în lupi şi păstrau această înfăţişare timp de opt ani, după care îşi reluau chipul omenesc dacă, în toată această perioadă, nu mâncau carne de om.

Un alt popor misterios, sunt sauromatii. Primele mentiuni despre acest popor provin de la Herodot si Hipocrat (sec.V i.Hr.) care îi numeau „sauramatioi” (sauromati), termen ce se traduce “ochii de sopârla”. Considerati de multi drept un neam de sorginte scitica, sarmatii se diferentiau de marea masa a acestor triburi datorita particularitatilor religioase. Astfel, ei erau adoratori ai Zeului Focului, în timp ce restul scitilor îl aveau în prim plan pe Zeul Pamantului.
Foarte buni calareti si arcasi neîntrecuti, sarmatii mai surprindeau prin ceva anume. Din oastea lor faceau parte numeroase femei, razboinice neîntrecute, adevarate urmase ale amazoanelor mitice. Initial, sarmatii locuiesc în nordul Pontului Euxin dar încep treptat sa migreze si spre Sud.
Ei se împarteau în trei neamuri mari, iazigi, alani si roxolani. Triburi de iazigi se stabilesc si în Dacia, pâna în Banat si chiar Panonia, dar si pe teritoriul Moldovei si Basarbiei de astazi. De la iazigi (yagz sau yash), se presupune ca a ramas numele Iasi, orasul moldovean în a carui zona s-au stabilit la un moment dat în secolul I d.Hr.

De istorie este cunoscuta si dinastia Sauromatilor, vazali ai Imperiului Roman, care domneau in asa numitul regat al Bosforului, localizat in partea de est a peninsulei Crimea. Avem putine date istorice despre ei. Se considera ca antecesorii lor erau nomazi, de origine mongolica.

220px-Tamga_of_Tiberius_Julius_Eupator
Peceta din piatra, numita tamga, folosita de popoarele nomade euroasiatice.

 Pompiliju Sfera

Anunțuri

Urme feniciene din Dacia

Fenicia a fost una dintre cele mai vechi civilizații ale Orientului Mijlociu, a carei teritoriu ocupa centrul si nordul Canaanului, inclusiv teritoriul de-a lungul costei Libanului și Siriei și nordul Israelului din zilele noastre. Cultura feniciană era o cultură maritima care s-a răspândit de-a lungul Mării Mediterane, unde au intocmit colonii, între anii 1200 î.Hr. si 300 î.Hr.

Comform spuselor autorului Al. Papadopol Calimah, in cartea intitulata SCRIERI VECHI PIERDUTE ATINGATOARE DE DACIA”, autorul antic pe nume  Laetus, in lucrarea sa Istoria Fenicienilor, aminteste de Suidas, zicand că Zamolxe, despre care autorii greci spun că era get, trac, scit şi a cărui personalitate este atât de însemnată în istoria dacilor, venise la geţi din Fenicia.

laetus

Este dar vederat că Laetus trata în scrierea sa despre expediţiile şi exploraţiunile fenicienilor în Dacia, unde chiar astăzi se găsesc vestigii ale acelei epoci de bronz, care număra o vechime de vreo zece secole î.Hr. Strabon şi Dion Crisostomul, istoricul Daciei, ne spun că civilizaţia Dacilor se datora unui Deceneu, mag sau vrăjitor, care adusese dacilor un alfabet din Egipt. Acesta i-a iniţiat pe daci în diversele ramuri ale filozofiei, i-a înzestrat cu o literatură, le-a dat legi scrise: leges conscriptas.

Arme şi vase sacre feniciene s-au găsit pe teritoriul Daciei în Transilvania; ornamente cu pasărea Ibis s-au aflat în preajma Buzăului. Aşadar, cu mii de ani î.Hr., fenicienii nu numai ca au pătruns la Dunăre şi în Carpaţi, dar au adus cu dânşii în Dacia până şi atributele cultului semitic. Chiar cuvinte feniciene se păstrează şi astăzi în limba noastră. Acestea ne dovedesc, cât de importante erau pentru noi scrierile istorice ale lui Laetus.

alfabet

Dupa spusele legendei, lui Cadmus (urias), tatal sau Agenor era rege al Feniciei, iar Cadmus plecând în căutarea surorii sale Europa, fondează Beoţia (regiune a Greciei antice). Cuvântul beoţia provine de la grecescul boos-voos-vus, adică bou sau taur, simbol al lui Baal (Bel-Val-Mol). Tot în această legendă apare şi şarpele lui Marte (Apoc.2,13). Zeiţa Minerva transformă dinţii acestui şarpe în giganţi, care deşi fraţi, se omoară între ei, ne mai rămânând decât cinci la număr numiţi Sparţi. Aceştia la rândul lor devin fondatorii famililor nobile tebane, fiind totodată şi camarazii lui Cadmus.
Cadmus se căsătoreşte cu Harmonia fiica lui Marte sau Joe, a cărei nume este atât de asemănător cu muntele Hermon, pe care Semyaza şi tovarăşi săi s-au jurat să se împreune cu fiicele oamenilor (vezi cartea lui Enoh). Din acest amor se naste Ilyrus, intemeietorul poporului Ilir.

Fen-Limba-2

Pe vremea lui Avram, Domnul îi spune acestuia (Geneza 15.18-19): „Seminţiei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului, până la râul cel mare, râul Eufrat şi anume, ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a CADMONIŢILORa hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor (lui Og), a amoriţilor”

Pompiliju Sfera

Legenda muntelui Athos

Din perspectiva autorului Ion Nenitescu 1895, pe timpul Imperiului Otoman.

Peninsula aceasta a atras atentia calatorilor, prin forma ei curioasa, inca din vechime, fiind alcatuita dintr-un munte a carui inaltime depaseste 2.000 de metri. In antichitate, ca si astazi, muntele acesta era un loc de inchinare si consacrat nu numai lui Jupiter zis al Atosului, ci si altor zei mai marunti. Pe timpul Tracilor, religia lui Sabazis si a zeitei Bendis, trebue sa fi avut aici altarele lor.

Astazi muntele Athos este consacrat Maici Domnului, locuit de calugari aproape 10.000 la numar, apartinand tuturor neamurilor ce fac parte din biserica ortodoxa: Rusi, Greci, Romani si Armani, Sarbi, Bulgari, etc.

kotlomus001

Cam pe la mijlocul peninsulei este situata Kareia, capitala Sfantului Munte, unde locuiesc si mireni insarcinati cu administratia si politia acestei republici monacale. Tot in Kareia locueste vamesul turc si alti cativa functionari musulmani, diror de asemeni nu le este permis sa aibe sotiile si familia langa ei.
De pe la inceputul veacului al XI-lea nu numai femeilor le este interzisa
intrarea in Sfantul-Munte, ci si animalelor de sex femenin ca: oaia, pisica, cateaua, gaina, vaca, gasca, capra, curca, iapa, bivolita, etc.
Numai paserile cerului isi au femelele impreuna in muntele Atos si numai femelele fiarelor salbatice ca: mistretul, caprioara, cerboaica, resbat aici pentru ca nu pot fi impedicate.
Din causa aceasta, mijloacele de trai ale calugarilor din Atos si ale mirenilor din Kareia sunt cam reduse, deoarece lipsesc ouale, untul, branza, laptele si altele, desi peninsula are pasuni manoase si paduri vaste.

In Sfantul-Munte se gasesc vreo 20 de manastiri autocefale, 10-15 schituri ce depend de manastiri, 150 de sihastri si mai bine de 500 de chilii.
Republica aceasta monastica, plateste tribut statului ottoman vreo 20,000
lei noi pe an.

Dupa o legenda veche, acest munte a fost mai inaint asezat in Tracia, dar un urias l-a luat in mana si la aruncat spre muntele Olimp, care cade in Macedonia. Pe timpul lui Strabon, la picioarele acestui munte, erau cinci orase.

Kareia este un sat ascuns in umbra unui munte intre schituri Iipite de poalele lui. Exista o singura strada unde sunt pravalii in care calugari vand matanii, iconite si unelte de casa, lucrate de sihastri sau pustnici.
Casele sunt mici, cu un rand, de lemn. In capatul acestei strazi, intr’o casa mai frumoasa este locul consiliului ce carmueste muntele Atos, compus din doua-zeci de ipistati pentru douazeci de monastiri. La fiecare patru ani se alege cate un presedinte al acestui consiliu, care conduc cu patru
epistati ai monastirilor: Chiliandaru, Vatoped, Iviru si Lavra.

Acesti patru ipistati carmuesc muntele, aduc hotarari, au rol de judecatori si dau socoteala de administratia lor catre adunarea generala.

Iata o republica in toata forma. Poarta otomana a recunoscut, inca de la luarea Constantinopolului, administrarea si autonomia acestor calugari, cu conditia de a plati un tribute unui aga sau voievod turc din Karia, care are o mica garda de ostasi cu densul.
Calugarii au douazeci de albaneji crestini inarmati, platiti de ei, pentru paza manastirilor si a muntelui.

In padurile si prin pesterile muntelui Atos traesc o mare multime de sihastri, cu totul retrasi de ceilalti calugari. Mai fiecare are cate o meserie. Unii cioplesc cruciulite si iconite, altii cioplesc linguri minunate, altii lucreaza metanii, pe cari Ie dau calugarilor in schimbul hranei zilnice, iar acestia Ie vind in orasul Kareia

Pe muntele Athos inca mai exista o scoala de pictura, de sculptura si de gravare a lemnului. Capul si intemeitorul ei se zice di ar fi fost Manoil Panselinos , nascut in secolul al XII-lea in Salonic. Panselinos este si capul scoli bizantine. In bisericuca din Kareia se mai pastreaza doua icoane iesite din manele lui.

422f52ae9af12ad16ae80d0484248b26

Calugarii povestese mai multe legende privitoare la fundarea manastirilor din aeest munte. Unii spun ca sfantul Atanasie ceru de la imparat voie sa cladeasea la Muntele Aths o manastire si cladi Lavra.

Totusi manastirile Iviron si Vatopedu, par a fi cu mult mai vechi. Ele sunt cladite pe temelia oraselor antice Dium si Olofizus, iar manastirile Lavra, Zografos, Rusicu, Pantocrator, Xiropotamos, Caracalu, Xenofon, Dionisiu, Filoteos si altele sunt zidite pe urmele vechilor orase sau orasele din Athos, ca: Dinopoleos unde acum e Vatopedul, Cleonias, numita astazi Sfantul Ilie, Deftero Cleonias unde acum se afla monastirea Sfantul Pavel, langa care mai exista un turn pe ,tarmurl mari, ce, trebue sa fie o antica intaritura, Uranopolis pe urmele caruia sa ridicat manastirea Provata, Nimfiopolis si altele.

O alta legenda spune ca dupa inaltarea Domnului, Lazar cel inviat din
morti, a fost hirotonisit de catre apostolul loan, episcop al Ciprului. Peste catva timp Maica Domnului voind sa-l revada pe Lazar, pleaca la Ierusalim, impreuna cu apostolul loan, si cu inca 70 de apostolic.
In apropiere de Cipru deodata se schimba vantul, marea se nelinisti cumplit, iar iar corabia lor fu dusa de valuri in alta directie.
Dupa ce sa linistit marea si au trecut mai multe zile, Maica Domnului, vede in, fata un munte inalt si frumos si intreband i se spuse ca pe acel loc este o locuinta a zeilor pagani. Corabierii voiau sa intoarca inspre Cipru, dar Maica Domnului ii opri si ceru sa vada muntele Athos. Atunci ei trasera in portul ce se zicea al lui’ Clement, unde este astazi manastirea Ivirul.
Dupa ce Maica Domnului, sa dat jos din corabie, indata zeul de pe munte
incepu a striga si a se vaicarea pan ace a cazut jos si sa sfaramat.

Maica Domnului, a binecuvantat multimea de oameni care s-au adunat imprejur, pe multi ia botezat, iar apoi le-a pus episcopi, fagaduind tuturora ca va proteja acest sfant pamant pana la sfarsitul veacurilor pe erestinii din acest munte. Apoi porni iar in spre Cipru ca sa vada pe Lazar cel inviat din morti.

chilia cuv

Pe Muntele Athos se gasesc si trei manastiri romanesti. Una este cunoscuta sub numele de Prodrom, inchinata sfantului Ioan Botezatorul,
Prodromul e intemeiat pe la 1852. Cea de-a doua e cunoscuta sub numele de Chilia Cucuvinul, inchinata sfantului loan de Dumnezeu Cuvintatorul, alcatuita mai mult din Romani din Basarabia. A treia manastire e compusa tot din Basarabeni, este cunoseuta sub numele Catafighi adeca salvarea sau scaparea.
Se zice insa ca ar mai fi si a patra manastire romaneasea numita Schitul Lacul, cu hramul Sfantul Mueenic Dimitrie.

schitul romanprodr

Dar nu numai in sehiturile romanesti se gasese caIugari romani si mai ales armani, ci in mai toate celelalte schituri si manastiri.

Mai in toate manastirile de pe Atos se gasesc urme ale marilor nostri Voievozi, multe din ele fiind inzestrate, ori restaurate de cate un Domn roman.
Asa bunaoara manastirea Dionisiu, asezata pe niste stanci, este zidita pe la anul 1375 de imperatul Alexiu Comnena si este impodobita eu un turn inalt ridicat de Neagoe-Voda. Inauntrul biserieei sant zugravite langa usa chipurile lui Petru Rares si al fiicei lui Ruxandra si ale altor doi fii ai lui.
Tot in aceasta biserica se mai gasesc scrise numele Domnitorilor: Mihai-Voivod, Serban-Voivod, Vasile-Voivod, etc.
In monastirea Simopetra, zidita pe la 1363 de un Despot al Serbilor, se pastreaza inca o evanghelie dela Mihai-Viteazul. Manastirea ruseasca Russicu, a fost in parte la construire ajutata pe la 1819 si de Domnitorul
Scarlat Calimah. Pe usile bisericei din Russicu inca se vede capul de Zimbru si Vulturul, de asemeni si pe clopotele biserici, ceea ce dovedeste ca si alti domnitori romani, din timpuri mai vechi, trebue sa fi contribuit si ajutat la intemeirea acestei monastiri.
De asemeni monastirea Xiropotamu, pe la inceputul veacului al XVII-lea, a fost renoita, zugnlvita si inzestrata de Alexandru Domnul Munteniei. Printre sfintii zugraviti in biserica Xiropotamului se gaseste sfantul loan Romanul din Oltenia.
Manastirea Sfantul Pavel, este inzestrata cu mai multe chilii, cu o trapeza, cu un paraclis si altele de Constantin Brancoveanu, ba chiar si turnul bisericei, este zidit tot eu cheltueala acestui Voivod.
In Lavra au curs nu mai putine ajutoare din tarile romane. Pe la 1365 a infrumusetat-o Ion Vladislav, iar mai tarziu Neagoe-Basarab. Matei Basarab si sotia lui Elena au daruit manastiri Lavra o frumoasa evanghelie legata in argint si impodobita la sfarsit cu chipul acestui mare Voivod si al sotiei lui. O icoana representand pe sfantul Atanase al Atonului este daruita de Ion Vladislav Domnul Munteniei, al caruiri chip, impreuna cu sotia sa Ana, este gravat in josuI icoanei. Langa strana stanga a bisericei Lavrei se vede icoana Maicei-Domnului foarte vechie, daruita de Vintila-Voda. Chivotul din biserica, in care se pastreaza capul sfantului Mihail al Sinadelor, este daruit de Constantin Brancoveanu, iar un paraclis e zidit de Matei Basarab, al carui chip, impreuma cu Doamna este zugravit pe zid.

download
Monastirea bulgareasca Zugravul, carmuita de romani, are un turn cladit de Stefan cel Mare, precum si trapezul aflat in launtrul manastir, precum si o piatra inscriptata in slavona. Pe zidurile acestui trapez se mai vad inca portretele tuturor membrilor familiei marelui Voivod. In turnul de la mare
se gasesc iarasi doua lespezi cu inscriptiii, dintre care una este tot dela Stefan, iar a doua dela fiul sau Bogdan din anul 1517,
In monastirea Zograful, care are hramul sfantul Gheorghe se gaseste
un steag trimis de Stefan cel Mare.

Pompiliju Sfera

Eroi legendari armani

Caciandoni

Comform spuselor istoriografului grec Aravantinos, vestitul armatol Cacialdoni era nascut din parinti armani, tatal sau un pastor vlah. Caciu Antoni, a trait mult timp la Valtu in Acarnania, ca mare proprietar de turme. Din cauza aceasta, ticalosul Ali-Pasa-Tepeleni il ura si pizmuia si ii rapi averile.
Caciandoni, spre a se rezbuna lua armele, chema in jurul sau un bun numer de Farseroti si incepu a prigoni de moarte cetele de oaste si pe oamenii lui Ali-Pasa, ori-unde ii intalnea. Alti armatoli armani, ofensati si ei la randul lor, nu intarzie a se uni cu Caciandoni, care de  curaind deveni luptator recunoscut.

katsantonis-2

Cei doi frati. ai lui Caciandoni, unul nascut cu ocazia migratiunilor parintilor in satul armanesc Lepeni, din Acarnania, supanumit Lepenlatul, iar celalalt, Gheorghe, nascut in muntii Hasia si supranumit Hasiatul, luara si ei armele si se pusera sub comanda viteazului lor frate Anton.

Caciandoni era mic de statura si uscativ la trup, o voce blanda, dar ager si viteaz, cunostea cu de-amanuntul toate stramtorile si ascunzisurile muntilor, era plin de viclenii si siretenii si insetat dupa razbunare impotriva  acelora care ii facusera vreun rau.

Cand se hotari sa respunda cu sange si sa se razbune impotriva prigonirilor intreprinse de catre, Ali-Pasa de Ianina, Cacialdoni vandu restul turmelor sale si averea ce ii mai remase, dadu foc la casa si stana, pentru a da de inteles ca va merge la resbunare pana la moarte.

In capul unei numeroase cete de Farseroti voinici, Caciandoni ani indelungati, prigoni ostirile lui Ali-Pasa si le taia in bucati. Furios de atatea infringeri, Pasa, porunci spre al urmari si prinde pe Caciandoni. Astfel era intocmita o numeroasa ceata de albaneji incercati in lupte, care pornira al prinde pe capitanul Caciandoni. In fruntea acestei cete de albaneji era pus un urias, luptator distins, pe nume Veli Ghega. Toate incercarile lui Veli Ghega de al prinde pe Caciandoni au fost zadarnice. Tocmai cand credea ca va pune mana pe el, acesta scapa si ii omora mai multi ostasi. Atunci Veli Ghega incepu a jefui si teroriza satele prin care trecea, sub pretextul ca locuitorii l-ar fi ajutat pe Caciandoni sa scape.

cacia

Eroul nostru amarit de suferintele, din causa lui, a atator nevinovati, trimise lui Veli Ghega o scrisoare cam cu acest cuprins: “Veli Ghega, mi se spune ca ma cauti si te plangi ca nu ma poti gasi. Daca doresti aceasta in adever atunci vino la Criavrisi, unde me aftu si unde te astept.”

Din traditiile populare aflam ca uriasul Veli Ghega era invins si impuscat de uscativul Caciandoni. Dupa o alta traditie, se spune ca farseroti lui Cacialdoni si albaneji lui Ghega, s-au luat la lupta doar cu sabiile. Dupa ce Ghega fu ranit de catre Cacialdoni, un albanez dintr-un tufis trage cu pusca si il raneste pe capitan. Din cauza aceasta ambele parti se retrag, dar Cionga, un nepot viteaz al capitanului se apropie de Vali Ghega si ii taie capul.
In urma acestei lupte, faima lui Cacialdoni se raspandi prin tot poporul, devenind o amenintare pentru Ali-Pasa.

200px-Vasilika

In anul 1805, pe insula Sfanta Mura din Marea Ionica, are loc o intalnire tuturor cleftilor si armatolilor, care luptau de mai mult timp impotriva lui tiranului Ali-Pasa. Ei fusesera chemati de catre episcop grec, care organiza un complot in favoarea eliberari Greciei. Cu ocazia aceasta, in avantul sau resboinic, Caciandoni se ofera sa atace o trupa de sase mii de ostasi a lui  Ali-Pasa de la Preveza.

Curand dupa aceasta, capitanul se imbolnavi si impreuna cu fratele seu Gheorghe, supranumit Hasiatul, se retrage la o manastire in muntii Agrafa, spre a se ingriji de boala lui, care se agrava. Ne avand incredere in calugari, ambii frati se retrag intr-o pestera din apropiere.

Ali-Pasa, afla de la un tradator pe nume Gurlea, despre acea pestera si trimite o trupa de  60 de oameni ca sa-i prinda. In lupta, ambii frati sunt raniti si prinsi si dusi la Ianina.

Bucuria lui Ali-Pasa nu fu mica, cand vazu pe Caciandoni si pe Gheorghe  in mainile sale si ii osandeste la moarte prin sfaramarea cu ciocanul a oaselor membrelor inferioare! Albanezul Veli Ghega, care fusese ucis de Caciandoni, avea un frate care dorea din suflet moartea farserotului nostru. Indata ce aflase, se prezinta lui  Ali-Psa pe care il roaga sa-i dea voie ca el sa fie executorul sentintei.
Cei doi condamnati vor suporta eroic pedeapsa cu moartea de venind eroi legendari ai poporului armanesc.

Fotu Ciavela

Fotos_Tzabelas

La 25 decembrie 1803 se incheia o conventie intre Fotu Ciavela, conducatorul Suliatilor si Veli-Pasa, fiul lui Ali-Pasa de Ianina, prin care se stipula, ca Suliatii, parasind muntii lor, se puteau retrage inarmati ori unde ar dori, ca, tuturor prisonierilor Suliati sa li se redea libertatea. Celor care doresc sa se stabileasca in Albania, Pasa le va da paminturi, mosii si sate fara plata, iar celor care vor dori sa se duca mai departe, li se va procura, fara plata, toate mijloacele de transport necesare.

Luptatorii armani fiind imprejmuiti de o numeroasa ostire a lui Pasa si lipsiti timp mai indelungat fara hrana, decid sa accepte aceasta oferta.

Suliatii-Faseroti cu inima infranta se desparteau de muntii lor iubiti, iar inainte de plecare, Fotu Ciavela, la fel ca si Cacialdoni, puse foc propriilor case ca sa nu fie manjite de picioarele inimicilor.

Cei mai multi dintre Suliati au acceptat comanda lui Fotu Ciavela si cu el in frunte au pornit cu familiile lor si cu preoti spre Parga.

Foti Gavela

Calcand in picioare toate juramintele, vicleanul Ali-Pasa, trimise numai de cat ostiri numeroase pe urma Suliatilor, cu porunca de ai extermina. Fotu Ciavela fu ajuns nu departe de granitele tinutului Parga. Aici capitanul, formeaza un careu putemic, iar pe femei si pe copii ii aseza in mijloc. In felul acesta farseroti lui Fotu au reusit sa respinga necontenit toate atacurile albanejilor lui AIi-Pasa , si a scapat de la peire pe Suliatii-Farseroti care apoi au trecut spre tinutul orasului Parga.

Armatoli

Alta soarta au avut in schimb Suliatii condusi de Gheorghe Botari! Albanejii-musulmani, furiosi ca ca l-au scapat pe Ciavela, se reped spre coloana de oameni ai lui Botari. O lupta crancena si ucigasa a inceput, cu mari pierderi de ambele parti.
Femeile care erau adapostite sus pe o ridicatura, de unde se face o prapastie adanca spre raul Acheron, vazand ca sotii lor pierd lupta, pentru a nu cadea in mainile dusmanilor, hotarasc a se lua de mana in hora, tinand copii in brate si ajungand in apropiere, una cate una se arunca in prapastie.

Putine popoare au in istoria lor o intamplare ca aceasta.

Multumiri pentru ajutor la acest articol prietenului meu Calin Andrei Macedon!

Pompiliju Sfera

Puntea din Narta – legendă armânească

Dintre toti vlaho-megleni doar cei din Nânta (Notia-Grecia de astăzi), au trecut la islamism prin veacul al XVIII-lea, pentru a scapa de prigonirile turcilor. Traditia spune ca un episcop grec din aceasta eparhie, fiind condus de scopuri meschine, a trecut la islam impreuna cu locuitori din acel loc. Altminteri megleni si-au pastrat un grai mai apropiat de cel al românilor.

notia

Se considera ca la Nânta este o cetate, unde la anul 1014, domnea printul meglenit pe nume Eliţe si unde pe la anul 1092 s-au asezat  românii din stanga Dunarei.

600px-Vlahomeglen-map-en

Legenda a fost pentru prima data publicata in Romania in 1887 in revista “Tara Noua”, sub denumirea de “Punte di Nartaadeca Puntea din Arta, o perla a geniului popular armanesc.

Aceasta poezie este sora cu bine cunoscuta legenda a Mesterului Manole a Manastiri de Arges. Astfel, in ambele legende, zidarii “mesteri mari”, nu izbutesc a ridica opera lor, caci ceea ce cladesc ziua, noaptea li se surpa. Numai dupa ce se sacrifica in ziduri un suflet de femee, un suflet de sotie iubita si iubitoare… si Manastirea din Arges si Puntea din Arta se inalta falnice, pe fragedul si tanarul trup al sotiei imormentate de vie in ziduri.

1280px-Το_Γεφύρι_της_Άρτας

Iata cum canta si plange poetuI necunoscut in Puntea din Arta

Şi-era trei măsturi lăvdaţi;
Şi-amintreili şi era fraţi – tustrei
Pi măsturie multu înveţaţi,
Şi amintreili era ‘nsuraţi.
Di multu masturi ci era,
La toţi numa ie s’avdea  – le merse vestea
Cate lucre greale era
leli putea di le-adăra.

Şi iata ca veni un om la ei şi îi cheama la un mare împărat.
In data se sculara tustrei si plecara noaptea pe luna si cum ajunsera i se inchinara si intrebara ce doresce de la ei, iar el le zise: “Am auzit ca sunteti mesteri mari! Tot ce doriti veti primi de la mine, daca imi claditi o mandra punte in Arta, iar de nu, atunci vii nu veti scapa.” Ei au cerut trei zile sa se gandeasca si, dupa ce trecu acest timp, venira tustrei la amiră si zisera: “Noi zidim puntea ce ne ceri, dar ne trebuesc seapte ani. Sa ne dai de cheltuiala si sa faci asa, ca sa nu avem a ne plange de Maria-Ta si sa nu ne simtim straini prin locurile acestea. Te mai rugam sa ne lasi sa ne aducem femeile pe langa noi”. Imperatul le invoi toate cererile cu juramant, iar mesterii plecara pe la locurile lor sa-si aduca femeile de la Nanta, ca de acolo le erau femeile si familiile.

Se sculară, ş’amintreili
S’duseră s’lia a lor fumeili,
Fumeilc Ie era di Nânta,
Le luară s’le ducă ‘n Narta
Fumeile Ie era dit munte
Le duseră ‘n Narte la punte.

Si incepura ei a lucra la punte, dar ce cladeau ziua, noaptea li se ineca de apa si asa trecura sase ani plini de osteneli zadarnice.

Intr’o zi de dimineata dupa ce mesterul cel mai mare se spala pe fata, iata ca se apropia de el o pasare zburatoare si incepe a ciripi si a-i zice: “Daca vrei sa sfarsesti puntea, trebue sa zidesti de vie in temelia ei pe nevasta fratelui teu celui mai mic …” . Cum auzi mai marele mester si mai marele frate, greu i se stranse inima de durere, caci iubea foarte pe cumnata-sa cea mai tanara… si avea, biata si un copil de tata, care se numea Costantin …Dar ce era sa faca? Asa era porunca de sus, de la Dumnezeu!
Zise deci cumnata-sei celei mai tinere, ca ea sa aduca pentru mesteri pranzul la punte. Ea se puse si gati de toate, iar cand era sa pIece, desteapta pe Costantin, il satura bine de tata si il adormi iarasi. Porni apoi Ia punte si cu mare bucurie ducea pranzul cumnatilor si barbatului ei iubit, carora le zise cand ajunse: “Sa aveti parte de munca voastra, voi amaratilor mesteri … Dar unde e puntea la care Iucrati de sase ani?” Ei respunsera: “Doamna… si noi ne miram ca de cand tot lucram, nu se mai ridica puntea! Acum mai marele nostru ne porunci, si, noi am promis cu jurament, sa zidim de vie in zid pe aceea care ne va aduce azi pranzuI!” Ea nu lua in seama la aceste cuvinte, insa vazu ca barbatul ei plangea cu lacrami amare, de aceea

Cu dor mare lu ‘ntreba
Cat vedea că lăcrima:
– Vrutlu  a mieu gione barbat – iubitul
Voiu s’ămi spuni ‘ndrept si curat
Ti ci plângi s’ lăcrămezi?
Spune ‘ndrept…aşi s’mi bănezi !…

Si el respunse: “0 iubito! nu suspin pentru alta-ceva … ci mi-a cazut inelul. .. colo in groapa ceea… scoboara si mi’l da … !” Ea numai-de-cat se cobora si incepu a cauta inelu!…Dar mesterii se repezira si incepura a o zidi in temelii fa-ra mila!

Biata femee se ruga, plangea, isi smulgea parul din cap, isi sfasia carnurile de pe ea si zicea: “O! mesterilor ascultati-mi cuvantul… Lasati-mi tatele afara, ca sa nu-mi moara de foame iubitul prunc (=natlu) .. ! Trimiteti sa mi’l aduca … sa-i dau sa mai suga tata inca o data … ca e mic si marunt si nu sta inca pe picioare .. !” Apoi isi dadu sufletul blestemand puntea si pe cei carle vor trece peste ea:

Cum treambur mine mărata
S’ treambure ş’ puntea di Narta!
Câţi călători va să şi trecă
Cama mulţi să şi se neacă
Câţi peri in cap mine mi-am
Ahâţi oameni s’ neacă tr’an !…

Si asa puntea din Arta se ridica peste carnurile calde si tremurande ale sotiei celui mai mic frate, dintre cei trei mesteri mari! Ea era Meglena si era chiar din orasul Nanta din Macedonia, cunoscut de vechii istoriografi bizantini si pomenit, cum am vazut in aceasta legenda, perla a geniului popular armanesc. Astfel Meglenia din Nanta ajunge o martira a iubiri de arta a poporului armân.

In apropiere de Nanta (Notia) se gaseste situata cetatea antica Pella, candva capitala Macedoniei lui Alexandru cel Mare.

Pompiliju Sfera

Infintarea orasului Moscopole

Orasul Moscopole si Voscopol, se pare ca a fost intemeiat de in  secolul al 11-lea de niste pastori Armani, pe urmele si ruinile vechiului oras tracic Moscu (Mosches). Pastori au dat denumirea aceasta orasului deoarece numele de , Vosc sau Vlah erau sinonime inca de pe atunci al cuvantului pastor.

moscopole

Iata ce zice istoricul francez Pouqueville: “Valahii Masareti sau Dasareti, carie au restaurant acest oras l-au denumit Voscopolis, adeca: orasul de pastori.”
Tot din spusele lui Pouqueville se vede ca acest grup Voscopolean este originar din Albania si anume din tinuturile Muzachiei, adeca a vechii Taulantia, unde se gaseau armani in sute de sate bine populate.

330px-François_Pouqueville
Pouqueville

Acesti vlahi se considera urmasi ai unei colonii romane aşezate de Quintus Maximus om politic roman (aprox. 275 i.e.n – 203 i.e.n).

Pe la mijlocul sec. al XVII-lea acest oras avea aproape 40.000 de locuitori si un progres superb, astfel ca dintr-un simplu adapost de pastori, devenise metropola comerciala a Epirului.
Aromanii traiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile Moscopolei care ajungeau la randul lor la zeci de mii de locuitori, precum: Gramostea, Nicea, Linca etc. Aceste orase mari armanesti erau asezate la peste 1.100 m inaltime, iar lacul Ohrid era un fel de mare vlaha, fiind inconjurat de nenumarate localitati.
Aici s-au nascut si cei mai importanti Armani precum: Sina, Mocioni, Saguna, Gojdu, marele gramatic si patriot Boiagi, Rosa, ale carui scrieri sau pierdut.
Au fost ridicate mai multe scoli, biserici, precum si cea dintai tipografie, unde a fost tiparita Evanghelia parintelui Daniil in limba armaneasca.

alipasa

Din spusele oamenilor, Moscopole inainte de prabusire numara cca 70.000 de suflete cu cca 13.000 de case.
Orasul a fost distrus in 1788 de catre Ali Pasa, un musulman de origine albaneza, comandant al pasalacului de Ioannina.

Pompiliju Sfera

Arhimandritul Averhie

preot-aroman-Averchie-Arhimandritul

Arhimandritul Averhie, unul dintre initiatorii lucrari pentru redesteptarea natonala a Armanilor, era originar din comuna Avela, aflata in muntii Pindului.
Nascut in 1818, el provine din familia lui Jaciu Buda, contemporan cu Ali-Pasa de Ianina si Cogeabasi al Avelei pe timpul acestui satrap. Cu  putini ani inainte de secularizarea averilor manastirilor, Averhie venise in Romania, dupa ce timp indelungat fusese egumen al manastirilor Sfatul Pavel si Iviru din muntele Atos, unde el, din causa sentimentelor sale armanesti,  era cunoscut sub numele de Averhie Valahul.

Pe la 1860, unii buni Romani ca Chr. Tell, Dimitrie Bolintineanu, I. Goga si D. Cazacovici, dintre care cativa originari din Macedonia, incepusera deja o miscare in favoarea inscolari armaniIor. Averhie, care traise toata viata in Turcia, unde vazuse numai ostasi musulmani, nu se mai putea satura privind la ostasii romani si mereu esclama:
Iata vasilie (adica imparatie) crestineasca si romaneasca. Iar cand la 1862, Alecsandru loan Cuza impartea drapelele tinerei ostiri romanesti, pe campia de la Cotroceni, Averhie, vazand aceasta si vazand si defilarea ostiri aclamate de popor, fu atat de adanc miscat, incat striga: Si eu hiu Arman! Si cu ochi uzi de lacrimi de bucurie apuca si stranse cu caldura mainile lui Cesar Boliac si Chr. Tell. Atunci arhimandritul Averhie deveni cunoscut si iubit tuturora si cu deosebire pomenitei societati pentru cultura Armanilor.

Insarcinat de a aduce in tara tineri Armani spre a fi pregatiti ca institutori si profesori pentru Macedonia, Averhie pleca si in toamna anului 1865 se reantoarce cu 12 tineri si intemeiaza scoala Macedo-Romana din Bucuresti, instalata in incaperile de langa Biserica Sfintii Apostoli si incredintata apoi conduceri lui Averhie.
Peste doi ani acest calugar devotat Armanismului, mai aduse inca un bun numar de tineri asa ca scoala avea la 1865 nu mai putin de 30 elevi, Armani din Turcia. La 1871, o parte dintre elevii scoli Macedo-Romane fura trecuti la liceul Sfatul Sava, si cealalta parte la Iiceul Matei-Basab. Batranul Maxim a lucrat mult si cu succes in soala Macedo-Romana la redesteptarea iubirei pentru limba latina la Armani, mai ales cunoscand  de aproape limba armaneasca.

Intre profesorii a caror munca a rodit in aceasa scoala, merita sa fie numiti: llie Anghelescu, de matematica, Tanaseseu, de Iimba franceza si loan Cartu, de musica vocala. Acest din urma isbutise a crea dintre elevii macedoneni un cor, ce era ascuItat in biserica Sfintii Apostoli cu multa placere de bucuresteni. Dintre pedagogi pot fi numiti: Anghcel Demetrescu, Columbeanu si altii. Elevii acestei scoli erau mai din toate partile Turciei de Europa, si anume: din Ohrida, Neveasta, Cavala, Blata, Magarova, Vlahoclisura, Avela, Perivoli, etc.

Pompiliju Sfera
Din cartea: Ioan-Neniţescu-De-la-A-Romanii-din-Turcia-Europeană-1895