Armis cel mai venerat zeu al regilor traci

Zeul Armis, Cavalerul Trac si Dionisius dupa spusele autorului Manolis Manoledakis in cartea intitulata “The Cult of Thracian Hero”, au o conexiune foarte bine conturata. Basoreliefurile din marmora descoperite in regiunea Mari Negre, confirma ca aceste trei zeitati tracice sant reprezentate intr-o stransa legatura reciproca, avand multe indeletniciri identice.

hermes 3
Zeul Armis, Cavalerul Trac si Dionisius

Regii traci preferau sa-l venereze pe zeul Armis (Hermes) deoarece considerau ca acesta este un stramos al lor, iar  aristocratia ca atare avea tot dreptul de stapanire. Descoperirile arheologice ne spun ca fara indoiala, in afara de Armis, zeitatea cea mai cunoacuta printre aristocratia traca era Cavalerul Trac. Pe timpul romanilor, zeitatea era adorata nu doar in regiunea Mari Negre, dar si in Asia Mica, Macedonia, Dacia, Moesia, Scitia, in general in regiunile locuite de traci, iar inscriptiile de pe placile din piatra de marmora sau bronz gasite dau dovada ca acest cult a fost venerat si de catre greci si romani.
In Tracia au fost scoase la lumine mai bine de 2000 de sanctuare, vestigii in 350 de locatii ce reprezinta Cavalerul Trac: Glava Panega, Slivnica, Pernic, Batkun, Diadovo, Kallatis, Messimbria, Histria, Tomis, Galata, Cetatea Diana (Serbia), in apropiere de hidrocentrala Portile de Fier I …etc.

sanctuare

sanctuare - Copy
La British Museum este pastrat un basorelief trac din Constantinopol ( sec.I), ce reprezinta un calaret care in mana sa tine trei ramuri legate, simbol al trinitati, pomul vieti – Spiritul vieti, Pamantul si Cerul.

british

Pomul Vieti pazit de catre Pazitorul-Protectorul-Gardianul Heruvim sau Hero (Chero, Heru, Heros), este deasemenea intalnit in multe religii, in Sumer, in religia iudaica, in Asiria, Babilon…etc. Cultul Hero poate fi identificat si cu Mithra, zeul luminii din mitologia persana.

Interesant de adaugat ca un astfel de bazorelief poate fi intalnit la New York, Rockefeller Center (sec. II-I I.H.) si Caria, Museum of Fine Arts, Boston.

rockfeler

Descoperirile arheologice scot la iveala ca aceste trei zeitati, Armis, Hero si Dionisius sunt una si aceiasi zeitate reprezenta in diverse moduri, zeitate care deasemenea poate fi comparata cu zeii Apollon, Mercur, Pan, Selene, Sabazios, Derzelas, Asclepius-Heros …etc (vezi Urmasii lui Ham), iar acestia cu mitul lui Orfeu.

Zeitatile care reprezinta partea feminine a zeilor amintiti sunt: Cybele, Artemis-Diana, Hera, Atena, Bendis.

Savanti sunt de acord ca aristocratia traca era reprezentata prin eroul Cavalerul Trac. In alta ipostaza altarele acestui cult erau decorate in forma de taur, in spatele caruia era asezat un bust de barbat tinand o tava cu fructe pe cap, ce se poate asocia cu Dionisius.

Pana in zilele noastre, cultul Cavalerului Trac inca ramane neelucidat in deajuns, pe de o parte se impune in mod evident aspectul solar al lui Apollon, iar pe de cealalta parte misterul Orfeic in natura lui Dionisios-Sabazios. Cavalerul reprezenta trimisul omului catre zei, mediatorul ce transmitea acestora rugaciunile si ofrandele celor gasiti pe patul de moarte. Calul apare ca un simbol al imortalităţii, el evocând apoteoza defunctului.

Cultul Hero apare in sec.I i.H. atingand apogeul in sec. II si III. A fost adoptat si de bulgarii nou veniti in Balcan precum si de Biserica Ortodoxa, care desi a facut tot posibilul sa distruga si sa incendieze altarele si sa interzica ritualurile pagane ale tracilor, va prelua reprezentarea Cavalerului Trac sub forma imagini Sfantul Gheorghe care calare pe un cal in galop, ucide balaurul cu sulita.

sulita

sfant

Pompiliju Sfera

Reclame

Desarbizarea Balcanului

Ortodoxia în Croația

Dupa catolicism, creștinismul ortodox este al doilea mare cult religios din Croația. Peste 190.000 de persoane, reprezentând 4,44% din populația Croației, sunt creștini ortodocși.

Ortodoxia în Croația este reprezentată în primul rând de către Biserica Ortodoxă Sârbă, căreia îi aparțin mai mulți credincioși creștin-ortodocși. Alte jurisdicții majore sunt Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă Macedoneană, apoi, adepți ai Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, iar in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a existat și o Biserică Ortodoxă Croată.

Conform recensământul din 2011 in Croatia exista următoarele grupuri entice:

159.530 ortodocși sârbi

16.647 ortodocși croați

2.401 ortodocși macedoneni

2.187 ortodocși de naționalitate

2.084 ortodocși fără naționalitate declarată

1.822 ortodocși muntenegreni

816 credincioși ortodocși de alte naționalități

729 ortodocși ruși

341 ortodocși ucraineni

293 ortodocși bosniaci

158 ortodocși bulgari

157 credincioși ortodocși de naționalitate necunoscută

147 ortodocși români

124 credincioși ortodocși de apartenență regională

 alte etnii individuale (sub 100 de persoane fiecare)

Biserica Ortodoxa Croata incepe sa functioneze in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin care noul guvern croat a dorit sa-i cuprinda pe cetatenii croati de religie ortodoxa, biserica, total separata de Patriarhia Serbiei. Este important de semnalat ca in noul stat croat intrau zone cu populatie exclusiv sarbizata, pe care regimul ustas de la Zagreb o dorea subordonata Biserici nationale alta decat cea sarbeasca.

Persoana care parea cea mai nimerita sa preia titlul de Mitropolit si a raspuns pozitiv acestei invitatii a fost ierarhul Germogen, fost Mitropolit de Novomoskovsk, a doua persoana in ordine ierarhica din sinodul rusesc, dupa Mitropolitul Anastasi. Ca urmare a directivelor guvernului croat, pe 3 aprilie 1942 a fost publicat decretul privind infiintarea unui Biserici ortodoxe independente croate. In mai 1942, Germogen a fost invitat de la Manastirea Hopova, de guvernul croat, pentru a avea discutii preliminarii privind formarea Bisericii. Prin lege, existenta Bisericii Ortodoxe Croate a fost oficial confirmata pe 3 iulie 1941, iar pe 5 iulie Arhiepiscopul Germogen a anuntat ca accepta titlul de Mitropolit al Zagrebului si conducator al Bisericii Ortodoxe Croate.

Архиепископ_Геормоген_(Максимов)._1934
Germogen, fost Mitropolit de Novomoskovsk

Constitutia Bisericii a fost intocmita in 1942, pe 5 iulie. Doua zile mai tarziu, Germogen a fost intronizat ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Croate, in Biserica Ortodoxa „Schimbarea la Fata“ din Zagreb, in prezenta Presedintelui Parlamentului Croat, Marko Dosen, si a catorva zeci de ministri. Ministrul  Joso Dumandzici, care a citit decretul de instalare, a spus ca Biserica Ortodoxa Croata se bazeaza pe proverbul croat: „Fratele e frate, indiferent de credinta“. In conformitate cu constitutia Bisericii Ortodoxe Croate si cu acordul Patriarhiei Ecumenice, un viitor Patriarh urma sa conduca acesta Biserica autocefala. Pana atunci, avand in vedere razboiul, conducerea a fost incredintata Arhiepiscopului Germogen, cu rangul de Mitropolit. Bisericile Romana, Bulgara, Greaca si Patriarhia Ecumenica au recunoscut aceasta Biserica.

Biserica Ortodoxa Sarba nu a acceptat niciodata existenta canonica a Bisericii Ortodoxe Croate. Sarbii au protestat vehement impotriva autocefaliei croate si mai ales acceptului lui Germogen de a conduce acesta Biserica, sustinand ca ea a fost infiintata „pe oasele sarbilor, a martirilor ortodocsi“.

Biserica Ortodoxa Croata a avut dupa unele surse 4 episcopi, datele fiind extrem de putine, pentru ca regimul Tito a executat majoritatea clericilor, arhivele sunt inca inaccesibile, iar diaspora rusa pastreaza tacerea.

Biserica Ortodoxa Sarba a urmat in permanenta o campanie de asimilare a enoriasilor ortodocsi croati spunand ca totul a fost pus la cale de catre regimul pro-nazist din Croatia si ca nu exista ortodocsi de origine croata ci ca toti sant sarbi. Croati daca vor sa fie ortodocsi, trebuie sa se declare sarbi.

Astfel de politica si conceptie nu numai ca nu este neumana dar e totodata si ne constitutionala si discriminatore.

Dupa infrangerea statului croat, comunistii lui Tito l-au impuscat pe patriarhul Germogen precum si pe toti preoti. Biserica ortodocsa Croata in schimb si-a continuat existenta, fiind recunoscuta de catre bisericile ortodocse din din Bulgaria si Romania.

Inca din veacul 19 iscusita si perfida politica si propaganda sarbeasca a reusit ca in mai toate regiunile croate sa-si impuna propria lor viziune, aceasta fiind total diferita de realitate. In felul acesta generatii intregi de croati au crezut ca Nikola Tesla este sarb care s-a nascut in Lika, desi de fapt a fost croat de origine vlah (morlac). Unu dintre inaintasi sai fiind catolic din Zadar, a trecut la ortodoxism casatorindu-se in Bosnia cu o ortodoxa de origine vlaha…

Inca din veacul 16 Curtea de la Viena va oferi populatiei de origine vlaha si de confesiune ortodoxa,  un statut aparte numit „statut Valahorum“, ei fiind sub jurisdictia Patriarhiei de Constantinopol.

Incepand insa din veacul 19, curtea austriaca din cauza situatiei politice, ii alatura pe vlahi patriarhiei ortodoxe sarbe din  Sremski Karlovac. In felul acesta croatii vlahi au fost declarati sarbi iar vlahi musulmani din BH bosnieci.

Prin aceasta manipulare a populatiei de origine vlaha, precum si prin crearea unui stat sarb vazal, in frunte cu dinastia Obrenovici, Habzburgii aveau tendinta de a avansa spre rasarit, impotriva Imperiului Otoman.

Interesant de amintit este initiativa juristului si teologului macedonean pe nume Stojan Naumovski, pentru colaborarea tuturor ortodocsilor din Balcani (inafara de sarbi), al albanezilor, grecilor, bulgarilor, muntenegrenilor, macedonienilor, croatilor si romanilor, in vederea desarbizari Balcanilor. Tendinta acestei miscari este de a face lumina in ceea ce priveste sarbizarea fortata a populatiei de pe aceste meleaguri in ultimile doua secole. In special aici este vorba despre cartea „Načrtanija“ si edictul prin care Ilija Garašanin,  in rol de ministru al afacerilor externe (1844), ii declara pe toti ortodocsi ca fiind sarbi.

Pompiliju Sfera

Din sursele:

https://hrvatskapravoslavnacrkva.wordpress.com/

http://www.hrvatskipravoslavci.com/index.php?option=com_content&view=article&id=571:e-k-s-k-l-u-z-i-v-n-o-desrbizacija-balkana&catid=1:vijesti&Itemid=10

Kosta Hadži din Varset fondatorul clubului de fotbal FK Vojvodina

Kosta Hadži (1898 -1971) a fost unul dintre fondatorii clubului de fotbal FK Vojvodina, antrenor, director tehnic si presedinte. S-a nascut la Varset intr-o familie de armani cu 10 copii din tatal Kosta si mama Sofia. Primi ani de scoala ii face in orasul natal, iar gimnaziu la Segedin si Novi Sad. Fiind patriot ajunge secretar al Comandamentului armatei sarbesti din Pečuj, precum si delegat a Mari Adunari Nationale din Novi Sad, care la anul 1918 va aduce hotararea de alipire a Voievodinei la Regatul Sarb. Din 1919 pana in 1922 se inscrie la studii la Paris si Can, iar in 1927 se intoarce la Novi Sad, depune examenul de avocat, astfel ca pana in 1961 se ocupa cu avocatura.

hadzi2

La varsta de doar 16 ani, impreuna cu colegi sai de scoala, participa la intemeierea clubului de fotbal FK Vojvodina, devenind totodata si director ethnic al acestuia pana in 1933. Intre anii 1924-1926, devine primul antrenor din istoria Voievodinei, iar intre anii 1927-1935 presedintele clubului. Kosta va avea un rol deosebit de important in fotbalul iugoslav, in perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Va intemeia sub-asociatii in Novi Sad si Zrenjanin, protejand astfel cluburile de fotbal din Voievodina de samovolnicia conduceri din Belgrad.

Osnivači-FK-Vojvodina

Kosta Hadži a fost conducatorul reprezentativei iugoslave la Campionatul Mondial de fotbal de la Montevideo (Uruguai), din 1930.

Nu a parasit niciodata Voievodina, iar in 1966 i se va implini visul cand clubul sau va devinei pentru prima data campioana Iugoslaviei. Din viata se stinge in octombrie 1971, fiind inmormantat in cimitirul Almaš din Novi Sad, iar in 2014 in fata stadionului “Karađorđe” va fi ridicat in cinstea sa un monument.

Spomenik-Koste-Hadžija

Pompiliju Sfera

Dragoljub T. Sterici, inginer fondator al fabrici de avioane “Zmaj” din Zemun

Ikarus este una dintre cateva fabrici de avioane interbelice din Zemun: Fabrica de aeroplane si hidroavioane ,,ZMAJ’’, intemeiata in 1927 avea productie de avioane si hidroavioane-amfibii, a caror proiecte erau realizate de catre echipa de ingineri Petrović-Šterić. Zmaj a fost a treia fabrica de avioane din Serbia. La inceput s-au produs avioane dupa licenta franceza, iar din 1932 au inceput sa se ptoduca avioane autohtone. Avioanele care se produceau in aceasta fabrica erau: Dewoitine, Fizir, FP-2, Hawker Fury, Hawker Hurricane si avionul de calatorie. Pana in 1946 s-au produs 359 de avioane, dupa care Zmaj a inceput sa produca utilaje, masini si combine agricole. Adresa intreprinderi era in Zemun, pe strada Karađorđeva 18, unde se intersecta cu strada Đure Đakovića.

Fondatorii acestei fabrici erau inginerii Jovan Petrović si industriasul de origine armana Dragoljub Šterić.

av

Deoarece avionul biplan Fizir FN cu motor Valter НЗ de 90 kW (120 KP), prototip facut in 1929 la Petrovaradin, sa aratat a fi foarte bun pentru antrenarea pilotilor sportivi, Comandamentul Forțelor Aeriene a Regatului Iugoslav, a adus  hotararea sa inlocuiasca toate avioanele de tip Branderburg si Anrio cu Fizir FN. Astfel ca din 1931 pana in 1941 fabrica Zmaj a produs in total 136 de de astfel de avioane.

Fabrica a trecut printr-o criza financiara, din 1932 si pana in 1937 avand doar 15 angajati. Din 1939, intreprinderea isi revine, ajungand la un capital de 34 de milioane de dinari si 1000 de angajati.

534884_182067301948043_992367678_n

540144_182067308614709_1751450522_n

Pe timpul razboiului intreprinderea in general se ocupa cu repararea avioanelor germane, iar din 1944 intretine avioanele armatei Iugoslave,

Pe parcursul anilor 1945 si 1946, fabrica a fost nationalizata de catre regimul comunist, astfel ca impreuna cu fabrica Rogožarski vor fi incorporate in intreprinderea din Zemun, pe nume Ikarus. Incepand din acea vreme Zmaj nu va mai produce aeroplane si hidroavioane ci masini agricole.

Calin Andrei Macedon
Pompiliju Sfera

 

Din cartea „Istoria poporului sarb”

In aceasta carte intitulata “Istorija srpskog naroda”, publicata la Belgrad 1994, Radovan Samardzić, Rajko Veselinović si Toma Popović, semnata de acesti trei doctori in stiinte istorice, in capitolul “SRPSKI STATUTI”, spun: <<…La anul 1636 in Croatia nici un fel de sarbi nu exista…Nu exista sarbi privilegiati si ne privilegiati, ci exista doar vlahi care aveau sau nu privilegii…Din aceste izvoare vedem ca la acea vreme nu exista binenteles nici un fel de sarbi in Ungaria, in  Craina… sarbi nu s-au refugiat (pe vremea turcilor) in Ungaria, in partile Croatiei si a Bosniei. Este vorba de vlahi ortodocsi, pe care Vuk Karadzić in veacul 19 ii declara sarbi in scrierea sa: SRBI, SVI I SVUDA!”

Pravoslavni-Vlasi

Istorici sarbi in gluma ii numesc pe vlahi sarbi, dar totusi au fost cinstiti prin faptul ca au recunoscut cele spuse mai sus. Cartea binenteles este strict interzisa publicului larg din Serbia, carora in loc de istorie reala li se servesc doar basme de adormit copii. Doctoranzii prin spusele lor sublineaza ca in partile centrale si vestice ale fostei Iugoslavii, la acele timpuri nu a existat nici picior de sarb.

Filologul, etnograful si lingvistul sarb Vuk Karadzici a stiut ca daca doreste sa intocmeasca o natiune, aceasta trebuie sa aibe o limba unica, comuna, precum a vazut ca au germanii, italienii, etc. Astfel sarbii i-au indemnat pe croatii vlahi sa accepte acest model O LIMBA=O NATIE, facandu-le capul mare ca in acest fel vor deveni uniti intr-o singura natiune puternica! Sistemul Karadzici a declarat toata elita croata-vlaha ca find sarbi: Tesla, Dimitrie Demetar, Vinko Pacel, Miklosici, Rascovicii…si multi alti.

Sute de ani la rand ortodocsi din Croatia se numeau vlahi sau morlaci, Incepand cu veacul al 19-lea Croati, dar in special din 1918, o data cu formarea Regatului Iugoslav, acestia au inceput sa fie asimilati in mare parte, fiind prostiti si fortati sa foloseasca ca limba oficiala sarbo-croata.

vala1

vala2

vla3

vla4

v5

In 1990/91 eram inscris la Univerzitatea de Drept din Saraievo, BH. Atunci mi-am dat seama ca mentalitatea oamenilor blanzi si cu buna cuviinta este total diferita de cea de la noi din Serbia. Bosnieci sunt niste oameni formidabili, foarte amabili, petrecareti, glumeti, oameni simpli si cinstiti. Nici unde nu m-am simtit mai bine ca acolo, mai bine decat la mine acasa.
Inca de pe atunci mi-am pus intrebarea de ce este la ei asa si nu este si la noi la fel? Pe atunci eram prea tanar, nici macar nu auzisem de morlaci, harar nu aveam ca pe acele meleaguri au trait si traiesc vlahi sarbizati. Dupa atatia ani incep sa imi dau seama si sa-mi dau raspuns la intrebarea aceasta care ma coplesit atata ani de zile. Am spus ca daca aveam posibilitati m-asi fi mutat acolo. Daca aveti ocazie, nu ezitati sa mergeti si sa vizitati Sarajevo, nu cred ca o sa regretati, este cel mai placut loc din fosta Iugoslavie!

Pompiliju Sfera

 

Navalirea slavilor in Balcani

Autorul Ivan Muzici:

<<…Nu se poate dovedi presupunerea ca bastinasi din balcani, in special in partea Dalmatiei si Bosniei medievale ca in perioada antica au fost romanizati. Sunt autori care dovedesc ca este o inchipuire spusele unor lingvisti fara acces interdisciplinar, ca bastinasi Balcanului de apus au fost slavizati de putinii slavi imigranti din nord.

Pe teritoriul actual al Croatiei si Bosniei predomina tipul anthropologic identic omului din Epoca Fierului de pe aceiasi regiune. Cercetarile genetice au demonstrat definitiv ca la actuali cetateni croati si bosniaci exista doar o treime de gene identice cu ale sclavinilor imigranti din nordul Europei. Profesorul Ivan Jurici pe urma a unui mare numar de cercetari de 188 esantioane a structuri genetice la croati, a ajuns la urmatoarele rezultate si la concluzia urmatoare: “Fara nici o indoiala ca marea majoritate a inaintasilor croati sunt autohtoni de pe aceste meleaguri, unde sant prezenti inca din paleolitic….Pe baza dacestor date se poate ajunge la concluzia ca in regiunea Lika, unde candva au locuit tribul ilir al Iapozilor si la poalele muntelui Velebit, pe teritoriul  Liburnilor  a fost gasita o conturare mai insemnata a haplogrupei slave R1a (Eu19), decat in restul Croatiei…Bastinasii din partea mijlocie a tarii au cele mai multe haplogrupe slave R1a (Eu19)… Putem trage concluzia ca haplogrupele I(Eu7+Eu8), pe care le-am denumit croate o au cel mai mult croatii  50%, apoi bosniecii 48,20%, urmeaza sarbii cu 35,80%, dar cel mai putin au slovenii… Genetica a dovedit clar ca marea majoritate a stramosilor croati isi trag originea din paleolitic si mezolitic.

Este aproape imposibil de imaginat ca putinii sclavini imigranti au putut sa impuna bastinasilor mult mai numerosi limba lor proprie. “Este o vanitate ca sa credem ca sarbii si croatii au slavizat Balcanul, ca si-au impus atat limba, cat si denumirile lor slave…Nici un popor nu a impus limba lui vreunui popor sau tari cucerite. Croati si sarbi si-au impus doar denumirea tari si a regiunilor cucerite, Croatia, Servia, sau Bulgaria, Francia, Burgundia, etc…. Ei au putut datotita virtutilor lor militare sa cucereasca o tara, insa nu e cu putinta ca ei au fost in stare sa asimileze atatea popoare numeroase si heterogene. O mana de oameni se pot impune ca si monarhi autoritari unei multimi de oameni fara aparare, insa in nici un caz nu vor putea sa o asimileze…s-o apsoarba…Pana acuma intodeauna multimea majoritara a absorbit pe cea minoritara…>>

slov

Totusi ramane inca o problema de elucidat si asta este cum au reusit slavi pana la urma sa-si impuna limba lor bastinasilor? Raspunsul ar putea fi destul de simplu, deoarece bastinasii proto-romani sau vlahi, dintodeauna au fost bilingvi. Pe vremea ocupatiei romane limba oficiala in tarile cucerite era limba latina. Pe vremea bizantinilor, limba oficiala pe langa latina, mai era si greaca. O data cu navalirea popoarelor barbare, slavii, bulgarii, maghiarii…etc, bastinasilor li sa impus ca limba oficiala limba cotropitorilor. Vlahii fiind un popor pasnic, alcatuit in mare parte din pastori simpli, ce isi cresteau turmele pe varfurile muntilor, fiind deja obisnuiti cu nenumeratele invazii de barbari, au acceptat cu usurinta limba oficiala impusa de cotropitori, cautand sa cada la intelegere pasnica cu acestia, indemnandu-i sa treaca la crestinism. Este cunoscut faptul ca multi preoti si calugari vlahi au mers printre cuceritori pentru ai converti la crestinism.

In concluzie asi putea spune ca in Balcani nu prea exista slavi, ci mai de grabe vlahi slavizati !

Pompiliju Sfera

Stema familiei feudale Mrnja(vljevici)

Mrnja(vcevici)-Mrnjavčić sant o familie feudala ce aveau mosii si au domnit pe teritoriul Macedoniei de azi. Cei mai insemnati reprezentanti erau fratii Vukašin si Uglješa. Familia este pentru prima data amintita in in izvoarele istorice de pe vremea domniei tarului sarb Dusan si pana in veacul 15. Conform spuselor lui Mavro Orbin, ei isi trag originea de pe meleagurile Dalmatiei. Tatal lor pe nume Mrniava sau Mrnia, era un mic mosier din orasul Livno, care mai apoi se va muta in localitatea Blagaja de langa raul Neretva, de unde va fi chemat in sluzba tarului.

In poeziile populare mai este amintit si al treilea frate Gojko, precum si o sora a lor pe nume Jelena, care pe la anul 1350 se va marita cu Nikola Radonja, cel mai in varsta fiu al lui Branko Mladenovici, suveranul Ohridului, inaintasul cunoscutei familii Brankovici.

Dupa moartea tarului Dusan, Vukašin Mrnjavcevici ajunge in randul celor mai de seama nobili-boieri din regatul sarbilor, astfel ca la anul 1365 va primi titlul de despot, va fi incoronat si va deveni conducator impreuna cu tarul Uros. Probabil ca tot atunci a fost declarat de tanar rege cel mai varsnic fiu al lui Vukasin, vestitul Craisor Marco (Kraljevici Marko), care desi inrudit cu Mircea cel Batran, va lupta de partea turcilor si va cadea la lupta de la Rovine in 1395 (Bogdan Petriceicu Hasdeu-Originile Craiovei)

Vukašin a fost casatorit cu Jelena (care mai era numita si Aljena si Jevrosima), cu care va avea patru copii Marko, Ivaniš, Andrijaš si Dmitar, precum si pe fica Olivera, ce se va marita cu Giuragi I- Balšici, de origine tot vlaho-morlaca. Vukašin moare in lupta cu turci de la Marica in 1371.

Dupa moartea lui Vukašin si a tarului Uroša, Craisorul Marco ramane singurul care va purta coroana tarilor sarbesti. Mosiile familiei Mrnjavcevici a fost impartita intre frati, iar lui Marcu ii va revine doar regiunea Prilep din Macedonia de vest. El va fi nevoit sa accepte vazalitatea fata de sultanul  Baiazid I si va pieri in lupta de la Rovine.

Despre Andrijaš, fratele mai mic, nu se stie decat ca sa despartit de Marcu, avand mosii in partea de vest a Macedoniei. Devine ctitor al biserici Sfantul Andrei din Tresca.

St_Andrew_Monastery_Macedonia

Despre Ivaniš, fiul mijlociu se stie doar ca a plecat si sa stabilit in regiunea Zeta la Balša II, impreuna cu care vor pieri in lupta de la Saursko polje in 1385.

Pe de cealalta parte, Uglješa fiind casatorit cu Jelena, va stapani toata regiunea de langa Romanija, orasul Ser din Macedonia centrala, asa numita tara Serului, in cadrul careia era si peninsula Halkidiki cu Muntele sfant Athos. Uglješa Mrnjavcevici a avut cu Jelena doar un fiu pe nume  Uglješ Despotovici, care a murit la vrsta de doar 4 ani, fiind inmormantat in manastirea Hilandar.

Stema familiei Mrnjavcevici, conform spuselor lui Mavro Orbin in scrierea sa „Il regno degli Slavi” publicata in 1601, este ilirica, aceasta find folosita deasemenea si de catre cneazul Lazar Hrebeljanović (1371–1389).

Mrnjavcevic_-_Illyrian_Coat_of_arms

Este cunoscut faptul ca astfel de simbol al stemei a fost folosit inca de pe vremea romanilor si a bizantinilor. Apare deasemenea si pe unele monede de pe timpul lui Constantin cel Mare (306–337). Autorul Petko Nikolic Vidusa, spune ca acest simbol a fost folosit si de catre celti si volohi (vlahi).

vlah2

Pompiliju Sfera